Grupul german de constructii Bauer a raportat o crestere importanta a profitului operational in 2017, indicatorul EBIT majorandu-se cu 27,5% fata de nivelul din 2016, pana la 89,6 milioane de euro. Conform datelor grupului, profitul net inregistrat anul trecut s-a situat, insa, la 3,7 milioane de euro, fiind de aproape patru ori sub valoarea de 14,4 milioane de euro consemnata la finele lui 2016. Rezultatul net a fost afectat, pe de o parte, de impactul nefavorabil al cursului de schimb valutar si, pe de alta parte, de necesitatea reevaluarii creantelor, ca urmare a unui caz de arbitraj in Hong Kong.
In 2017, veniturile totale ale grupului german au crescut cu 14%, pana la 1,77 miliarde euro, veniturile din vanzari majorandu-se, insa, cu 19,4%, pana la 1,67 miliarde euro. Portofoliul de contracte ale companiei se situa, la finele anului 2017, la 977,8 milioane de euro, in scadere usoara fata de anul anterior, cand volumul total depasea usor un miliard de euro.
"In 2017, am inregistrat o crestere usor peste medie a rezultatelor financiare si ne-am imbunatatit profitul operational. Evolutia favorabila a afacerilor ne-a permis sa continuam reconfigurarea inceputa in 2016 a business-ului si reprezinta o fundatie solida pentru dezvoltarea ulterioara a companiei", a declarat Thomas Bauer, presedintele companiei.
In mod special, divizia de constructii a grupului a beneficiat de cresterea pietei globale de constructii. Conducerea Bauer a precizat ca in 2017 au demarat multe proiecte de constructii de strazi, poduri, baraje si infrastructura energetica, in timp ce trendul de urbanizare a generat o nevoie crescuta de specialisti in domeniul inginerie fundatiilor.
Pentru anul 2018, Bauer estimeaza venituri totale de circa 1,8 miliarde euro, in contextul unui profit operational (EBIT) de aproximativ 90 de milioane de euro. Castigurile nete sunt asteptate sa depaseasca cu mult nivelul din 2017.