RO EN
Coșul este gol

24REAL: Interesul chiriasilor de birouri se muta spre centrul, sudul si vestul Capitalei

Birourile din zona de Nord a Bucurestiului nu mai sunt principala destinatie pentru companiile care cauta sa inchirieze spatii de birouri, iar interesul s-a mutat spre Centru, Sud sau Vestul Capitalei, arata o analiza 24REAL, una dintre cele mai dinamice agentii de consultanta imobiliara din Romania, specializata in tranzactii cu spatii de birouri de cel mult 1.000 mp.
Potrivit 24REAL, in ultimii doi ani, odata cu debutul pandemiei de COVID-19, am asistat la o tendinta de segmentare a spatiilor de birouri din Bucuresti, astfel ca interesul s-a mutat din zona de Nord spre noi destinatii de business aflate in dezvoltare, iar cererile pentru spatii office au crescut intr-un ritm accelerat.
„Daca in anul 2020, aproximativ 80% din cererea de spatii de birouri era concentrata pe axa Piata Victoriei - zona de Nord, acum putem spune ca aceasta este aproape inversata, unde 60% din cerere vizeaza zonele Centru, Centru-Vest si Centru-Sud - asta deoarece au aparut noi dezvoltari, cu buna accesbilitate catre infrastructura rutiera si cea de transport public, dar mai ales proximitatea de casa, ceea care a condus la o segmentare mai mare a pietei. In prezent nu mai putem vorbi doar de New CBD (Central Business District), ci si zonele centrale de Sud si Vest”, a declarat Constantin Capraru, managing partner 24REAL
Cladirile de birouri moderne, clasa A, finalizate in ultimii 2 ani, si aflate astazi la un grad de ocupare de 90, chiar 100% in aceste zone, au starnit si mai mult interesul chiriasilor care analizeaza cu atentie relocarea in aceste puncte de interes ale Capitalei.
„Timpuri Noi, Tineretului sau Orhideea-Grozavesti sunt principalele zone cautate de clientii nostri, care se uita la cladiri noi, moderne, in zone cu accesibilitate usoara si care promit conditii de lucru la cele mai inalte standarde pentru anul 2022. Vedem o reintoarcere a angajatilor la birou, din ce in ce mai multe companii ne-au anuntat de revenirea la conditiile normale de lucru si ne-au solicitat spatii suplimentare, iar interesul a fost chiar si pentru spatii duble ca suprafata. O companie din domeniul serviciilor financiare si a transporturilor isi va dubla suprafata disponibila, de la 600 mp in 2020, la 1.200 mp in acest an, in timp ce un client, companie germana, care ocupa 200 mp inainte de pandemie, isi va creste suprafata ocupata la peste 500 mp”, a precizat Constantin Capraru.
Interes urias din partea companiilor ucrainene pentru relocarea birourilor in Bucuresti
Consultantul 24REAL spune ca odata cu declansarea conflictului din Ucraina solicitarile pentru spatii de lucru din partea companiilor ucrainene au inregistrat o crestere de la o luna la alta, in conditiile in care razboiul de la granita tarii noastre se preconizeaza a fi unul de durata.
„Purtam discutii avansate cu o mare companie din Ucraina, specializata in domeniul IT, pentru deschiderea unui punct de lucru de 500 mp in Bucuresti. In urmatorii 2 ani, compania tinteste sa angajeze 30-40 de specialisti, iar in 5 ani planuieste sa ajunga la sute de angajati in Bucuresti. Compania detinea, inainte de debutul razboiului, peste 7.000 mp spatii de birouri in Kiev, insa mare parte dintre angajati au plecat deja in Polonia, Georgia, Romania fiind urmatoarea destinatie”, a mai precizat Constantin Capraru.
Specialistul 24REAL a mai subliniat ca exista un interes ridicat si pentru achizitii pe piata de birouri din Capitala, atat de proiecte mici, cu randamente bune, dar mai ales portofolii mari ale unor jucatori consacrati.
„Avem investitori privati sau antreprenori care incearca sa cumpere cladiri de birouri de pana in 5 milioane euro, proprietati care ofera randamente de 7%, care nu pot fi obtinute pe piata rezidentiala, de exemplu, unde randamentul este de maximum 5-6%. Ne putem astepta in acest an inclusiv la tranzactii uriase, de peste 1 miliard euro pe piata de birouri, unde fonduri de investitii se pregatesc sa isi vanda portofoliile din Romania si unde noi jucatori vor face achizitii”, a mai punctat consultantul 24REAL.
Piata rezidentiala doboara record dupa record: peste 70.000 proprietati livrate in T1, dar cererea scade puternic in aprilie
Interesul pentru achizitia de proprietati imobiliare a fost unul urias in primul trimestru din 2022, unde cererile pe piata rezidentiala au atins niveluri record atat in piata, cat si pentru 24REAL.
„Am avut o avalansa de cereri la inceputul anului, in lunile ianuarie si februarie, chiar nu ne asteptam sa facem fata, luand in calcul inclusiv extinderea mai rapida a echipei, cu noi agenti, insa conflictul din Ucraina a pus pe hold atat cererile pe piata imobiliara, cat si planurile pentru extinderea neprevazuta a echipei. Scenariul din piata imobiliara, cu blocajul generat de situatia din Ucraina, a fost cumva similar cu ce s-a intamplat pe piata imediat dupa debutul pandemiei, in 2020. Incet-incet, pare ca ne revenim, iar daca razboiul nu va escalada, ne asteptam ca lucrurile sa revina pe un fagas normal din punctul de vedere al tranzactiilor”, apreciaza Constantin Capraru.
Potrivit datelor ANCPI (Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara), tranzactiile imobiliare au crescut cu 9% in T1 2022 fata de T1 2021, in zona Bucuresti-Ilfov, de la 40.000 de unitati, la circa 44.000.
Surprinzator, insa, datele ANCPI mai arata ca intre lunile februarie si martie 2022, cererea a crescut cu peste 23% , in ciuda faptului ca declansarea razboiului a pus multe decizii de investitii in asteptare.
Totodata, peste 70.000 de livrari s-au inregistrat la nivel de tara in T1 , o treime dintre acestea numai in zona Bucuresti-Ilfov.
Conform celor mai noi date, neasteptata a fost cererea inregistrata pe parcursul lunii aprilie, care a inregistrat o scadere de peste 35% la nivelul tarii , respectiv o scadere de peste 27% pentru zona Bucuresti-Ilfov, mai arata datele ANCPI.
„Suntem la un numar record de tranzactii pe piata imobiliara in prima parte a acestui an, iar pe piata rezidentiala asistam la un numar record de livrari. Este cea mai mare crestere din ultimul deceniu. Clientii au reluat negocierile in vederea achizitiei de noi locuinte, atat mass-market (proprietati cu preturi intre 60.000 si 120.000 EUR), dar si in zona de Nord, unde recent am tranzactionat un apartament de 3 camere cu 230.000 EUR, in zona Dorobanti. Am ajuns la un tip de normalitate pe care ni-l dorim cu totii in piata imobiliara”, a mai punctat consultantul 24REAL, care apreciaza ca preturile nu s-au schimbat semnificativ, chiar se afla intr-o stagnare, desi initial se estima ca vor scadea din cauza razboiului din Ucraina.
Specialistul 24REAL mai sustine ca proprietatile noi vor continua sa aiba o usoara tendinta de crestere a preturilor, pe fondul scumpirilor materiilor prime si a problemelor de aprovizionare, iar cele vechi vor urma acest trend de crestere a preturilor, insa chiar si asa interesul ramane foarte ridicat.
„Exista o cerere calificata si reala in piata. Incep proiecte noi, un dezvoltator cunoscut a pornit un nou proiect in Estul Capitalei, intr-o zona noua pentru dezvoltarile imobiliare si unde va livra 200 de unitati locative. Pe de alta parte, se cumpara tot mai multe terenuri cu PUZ pentru dezvoltari imobiliare in zone noi. Segmentul rezidential a mers foarte bine, 2021 fiind si primul de activitate pentru noi pe piata rezidentiala. In total am tranzactionat circa 50 de proprietati imobiliare si aproximativ 35 pe piata de birouri. Spre comparatie, doar in primul trimestru din 2022 avem deja 30 de tranzactii semnate. Daca se pastreaza ritmul din prezent, ne putem dubla, chiar tripla volumul de tranzactii, lucru care va conduce si la o crestere accelerata a echipei noastre, tinta pentru acest an fiind de 10 specialisti”, a conchis consultantul 24REAL.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter