RO EN
Coșul este gol

CBRE: Proprietarii de cladiri tintesc eficientizarea prin externalizarea administrarii

CBRE, liderul mondial si national pe piata de consultanta imobiliara, a analizat evolutia segmentului serviciilor de administrare a proprietatilor, in ultimii ani, in Romania. Conform reprezentantilor CBRE, tendinta este de crestere semnificativa a procentului de externalizare pe acest segment.
“Initial, pe piata locala administrarea proprietatilor se realiza exclusiv prin resurse interne. Pentru CBRE, primul segment care a spart gheata in Romania, in 2013, a fost retailul, prin Sun Plaza, care a apelat la noi pentru serviciile de inchiriere, de administrare financiara, marketing si tehnice, pentru administrarea generala a proiectului, inclusiv executarea, modificarea si monitorizarea contractelor. Printre marii proprietari de centre comerciale care au decis sa predea suprafete mari in administrarea departamentelor specializate ale consultantilor i-as aminti, pe langa S Immo cu Sun Plaza, pe clientii nostri VIVO!, la nivel national, sau Felicia Shopping Center din Iasi. Principalul motiv care a favorizat acest fenomen este nevoia de eficientizare a costurilor prin utilizarea unor echipe multidisciplinare experimentate si a unor furnizori competitivi. Pentru un dezvoltator este mai complicat sa constituie echipe interdisciplinare, care se bucura de know how, experienta, training si resurse asigurate de reteaua CBRE, capabile sa dirijeze un proces complex cum este administrarea unui centru comercial sau a unei cladiri de birouri”, explica Luiza Moraru, Coordonator al Diviziei de administrare a proprietatilor imobiliare a CBRE, pentru regiunea Europei Centrale si de Est.
Orientarea spre externalizare se simte si pe piata cladirilor de birouri, unde s-a remarcat o evolutie spectaculoasa in ultimii trei ani. In timp ce 24% dintre proiectele de cladiri de birouri livrate in anul 2015 apelau la externalizarea serviciilor de administrare a proprietatilor, 57% adoptau acest mod de lucru in 2016. Anul 2017 a marcat un nou salt: aproape 80% din spatiile de birouri beneficiau de serviciile companiilor specializate in domeniu. Dezvoltarea pietei de administrare a proprietatilor de catre consultanti specializati, pe segmentul cladirilor de birouri, prezinta o evolutie constant ascendenta:
- In anul 2015, stocul de spatii noi de birouri s-a situat la 73.000 m2, din care 17.700 m2, reprezentand 24%, au apelat la externalizarea serviciilor de administrare a proprietatilor;
- In 2016 au fost livrati 294.000 m2 de spatii de birouri, din care 167.300 m2 (57% din suprafata totala) au fost administrati de echipe externe;
- Anul 2017 a marcat apropierea de maturizare a acestui segment: din totalul de 123.000 m2 de spatii de birouri finalizate, 79%, reprezentand o suprafata de 97.300 m2 , au fost trecuti in administrare externa.
“Cresterea cererii pentru administrarea externa a proprietatilor reprezinta un fenomen imbucurator si un semn de maturizare a pietei imobiliare locale. Utilizarea de servicii profesioniste creste calitatea activitatii si scade costurile, generand economii semnificative pentru proprietar si o experienta imbunatatita pentru chiriasi si beneficiari. Eficientizarea si transparenta proceselor zilnice sunt o consecinta directa a externalizarii serviciilor de administrare. CBRE are un departament specializat in administrare de proprietati inca din 2013 si cred ca unul dintre marile noastre atuuri este uriasa experienta din retea, de care beneficiem. Avem mii de colegi in toata lumea, al caror know-how am stiut sa-l valorificam si sa-l adaptam pietei locale. In plus, CBRE investeste masiv in tehnologie dedicata proceselor de administrare a cladirilor. Am achizitionat si dezvoltat aplicatii si solutii software pentru a le putea oferi tuturor clientilor cele mai bune servicii existente pe piata la ora actuala”, a adaugat Valeriu Toma, Deputy Head of Asset Services al CBRE Romania.
Potrivit reprezentantilor CBRE, dupa segmentele de retail si spatii de birouri, 2018 va fi anul sectorului industrial in ceea ce priveste cresterea numarului de proiecte administrate extern. Portofoliul de clienti al CBRE pe segmentul de administrare a proprietatilor include, pe langa centre comerciale, mai multe cladiri de birouri, printre care Timpuri Noi Square, proiectul Vastint, sau Green Gate din Bucuresti.
In prezent, CBRE administreaza, la nivelul Europei Centrale si de Est, 300 de proprietati, adica o suprafata de 3.950.000 de metri patrati, dintre care 1.800.000 de metri patrati de centre comerciale si 1.000.000 de metri patrati de birouri, restul suprafetei fiind spatii industriale si logistice. In Romania, departamentul dedicat al CBRE, infiintat la finele anului 2013 sub conducerea Luizei Moraru, are astazi in administrare 11 proprietati, in suprafata cumulata de 400.000 m2.
Despre CBRE
CBRE Group, Inc. (NYSE: CBRE), Fortune 500 si S&P 500 cu sediul central in Los Angeles este cea mai mare companie de servicii comerciale si investitii in real estate din lume, pe baza veniturilor din 2017. Compania are peste 80.000 de angajati (fara a include afiliatii), raspunde nevoilor dezvoltatorilor imobiliari si deserveste proprietari si chiriasi prin intermediul celor peste 450 de birouri (excluzand filialele) din intreaga lume. CBRE ofera o gama extinsa de servicii integrate, inclusiv administrare si coordonare de tranzactii si management de proiecte, managementul proprietatii, administrarea investitiilor, evaluare, inchiriere de proprietati, consultanta strategica, vanzari de proprietati, servicii ipotecare si servicii de dezvoltare.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter