RO EN
Coșul este gol

COLLIERS: Jumatate din stocul de cladiri de birouri din Romania este certificat verde

Piata de birouri din Romania continua sa se maturizeze atat prin prisma extinderii stocului la nivel national, cat si prin imbunatatirea standardelor de sustenabilitate. Conform datelor Colliers International Romania, la finalul anului trecut, totalul proiectelor de birouri existente certificate LEED sau BREEAM a insumat 1,3 mil. mp inchiriabili, valoare ce reprezinta aproape jumatate din stocul total de spatii moderne din Romania.
„In ultima perioada, dezvoltatorii se concentreaza din ce in ce mai mult pe eficienta si pe sustenabilitatea pe termen lung a unei cladiri datorita avantajelor pe care le pot castiga in urma trecerii prin procesul de certificare verde: reducerea consumului de energie, valoarea chiriei mentinuta la un nivel competitiv sau chiar o mai buna retentie a chiriasilor. Numarul mare de proiecte de birouri dezvoltate a determinat chiriasii sa devina mai exigenti in alegerea unui spatiu, astfel ca proprietarii incearca sa se diferentieze in mod categoric de competitie, iar certificarile verzi devin astfel necesare pentru succesul unui proiect imobiliar”, a declarat Oana Stamatin, Associate Director al departamentului Real Estate Management Services (REMS) din cadrul Colliers International Romania.
Din datele detinute de Colliers International, in 2017, au fost acordate 39 de certificari verzi, fata de 29 in 2016, pentru proiecte imobiliare care urmeaza sa fie dezvoltate si pentru cele deja existente. Dintre acestea, 24 (61%) au fost cladiri de birouri, in procentaj mai mic fata de anul anterior (80% din total) ca urmare a faptului ca activitatea de certificare s-a intensificat si pe segmentul de retail (31% din totalul certificarilor fata de 18% in 2016).
Cu toate acestea, tendinta care s-a conturat anul trecut a fost ca fiecare cladire noua de birouri in curs de dezvoltare sa obtina o certificare LEED sau BREEAM pentru o mai buna pozitionare in piata. La randul lor, proiectele cu o vechime de 10 ani sau chiar mai mare au demarat procesul de a obtine o certificare pentru cladiri existente cu scopul de a ramane atractive pentru chiriasi. Astfel, predominante au fost certificarile acordate pentru cladirile aflate in uz, care au reprezentat peste trei sferturi din piata. Fata de alte tari din regiunea Europei Centrale si de Est, Romania a inregistrat o evolutie pozitiva pe partea de certificari verzi pentru birouri, depasind Ungaria si Cehia din punct de vedere al Capitalei ca procent.
„Bucurestiul are un stoc total de birouri moderne de 2,3 mil. mp, fata de Praga sau Budapesta, cu aproximativ 3,4 mil. mp fiecare. Cu toate acestea, 45% din spatiile de birouri din Capitala detin certificari verzi, in timp ce in Praga si Budapesta proportia este de o treime din total. Ne asteptam ca pragul de jumatate sa fie atins spre finalul anului 2018 sau in prima parte a anului 2019”, a incheiat Oana Stamatin.
La nivel national, proiectele imobiliare au crescut foarte mult in ultimii ani, si la fel si interesul pentru certificari verzi acordate acestora. In timp ce Bucurestiul are aproape 1,7 mil. mp de cladiri certificate LEED sau BREEAM (suprafata construita), alte orase regionale insumeaza o suprafata apropiata de acest nivel. Conform datelor Colliers International, pe al doilea loc dupa Bucuresti se claseaza Cluj-Napoca (500.000 mp certificati), urmat de Timisoara cu 445.000 mp. Totodata, estimam ca, pana la sfarsitul acestui an sau cel tarziu 2019, suprafata certificata in orasele regionale sa depaseasca totalul Capitalei.
In 2017, departamentul REMS din cadrul Colliers International a implinit 7 ani de activitate. Echipa sa de certificari verzi s-a extins si numara in prezent 7 specialisti: 5 specialisti LEED Green Associates, un specialist LEED AP Building Design + Construction, BREEAM Assessor and BREEAM In-Use Assessor, si un specialist LEED AP Operations + Maintenance. Echipa Colliers a obtinut un total de 27 de certificari verzi, incepand cu 2011, din care 13 (reprezentand o treime din numarul total de proiecte certificate din Romania anul trecut) doar in 2017. De asemenea, 7 din cele 10 certificari LEED emise in Romania anul trecut au fost obtinute de Colliers.
Despre Colliers International
Colliers International Group Inc. (NASDAQ: CIGI) (TSX: CIGI) este unul dintre liderii globali in domeniul consultantei imobiliare, cu peste 12.000 specialisti care lucreaza in 69 de tari. Cu o cultura intreprinzatoare si cu o echipa valoroasa, specialistii Colliers ofera o gama larga de servicii clientilor finali, dezvoltatorilor si investitorilor din intreaga lume. Serviciile includ consultanta si executie strategica pentru vanzarea si inchirierea proprietatii, finantare, solutii corporate globale, property, facility si project management, workplace solutions, evaluare si consultanta fiscala, analiza si studii de piata si consultanta in materie de leadership.
Specialistii Colliers gandesc diferit, impartasesc idei excelente si ofera sfaturi inovative care ajuta clientii sa accelereze succesul. Colliers International a fost inclusa in top 100 companii outsourcing de catre International Association of Outsourcing Professionals pentru 13 ani consecutiv, mai mult decat oricare alta companie de consultata imobiliara. Compania Colliers a fost, de asemenea, considerata cel mai bun property manager la nivel global de catre Commercial Property Executive pentru doi ani la rand.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter