Guvernul Romaniei a adoptat miercuri, 03 august a.c., Ordonanta privind autorizarea si functionarea in Romania a reprezentantelor societatilor si organizatiilor economice straine.
Actul normativ stabileste cadrul legal si institutional necesar autorizarii si functionarii in Romania a reprezentantelor societatilor si organizatiilor economice straine autorizate de catre Ministerul Antreprenoriatului si Turismului (MAT), in conformitate cu realitatea economica si digitala actuala.
„Pana la momentul adoptarii prezentei ordonante, autorizarea functionarii unei reprezentante straine in Romania era realizata in baza legislatiei stabilite in urma cu peste 30 de ani! Asa cum poate fi usor dedus, procedura prezenta un grad ridicat al poverii administrative, fapt pentru care am simplificat-o si am introdus factorul digital. In acest fel, transmitem un mesaj de stabilitate, predictibilitate si coerenta mediului de afaceri strain care prospecteaza piata din Romania, in scopul derularii de investitii”, a declarat ministrul antreprenoriatului si turismului, Constantin-Daniel Cadariu.
Pentru simplificarea si digitalizarea procedurii de inregistrare, prelungire si modificare a autorizatiilor de functionare aferente reprezentantelor straine in Romania, precum si de radiere din evidentele MAT, a fost stabilit temeiul legal pentru crearea unei aplicatii electronice dedicate. Prin intermediul acesteia va fi asigurat si accesul la evidente, intr-un mod transparent si facil, cu respectarea legislatiei in domeniul datelor cu caracter personal.
Autorizatiile de functionare ale reprezentantelor societatilor si organizatiilor economice straine se vor elibera, conform actului normativ actualizat, pe o perioada de minim 1 an, cu posibilitate de prelungire pe aceeasi perioada.
Adoptarea ordonantei contribuie, totodata, la indeplinirea reformelor asumate prin Planul National de Redresare si Rezilienta - PNRR (Jalonul 241), respectiv reforma privind transparentizarea legislativa, debirocratizarea si simplificarea procedurala destinata mediului de afaceri.