RO EN
Coșul este gol

FILIP & CO: Masuri de digitalizare si simplificare, in Codul de procedura fiscala

Starea de alerta continua in care ne regasim de un an si jumatate conduce la modificari pe care altfel nu le-am fi sperat curand. Cel putin din perspectiva procedural-fiscala, nu ne-am fi asteptat la verificarea documentara instituita ca regula, la controlul ulterior pentru rambursari TVA sau la simplificarea procedurilor de obtinere a unor esalonari pentru plata principalului si/ sau anularea unor dobanzi.
Proaspat aprobata Ordonanta 11/2021 pentru modificarea Codului de procedura fiscala ridica la rang de ”Cod” masuri provizorii regasite de-a lungul anilor 2020-2021. Ceea ce inseamna pe de-o parte ca solutiile provizorii s-au dovedit eficiente si, pe de alta parte, ca la baza acestor modificari este o realitate care nu s-a modificat inca, din pacate.
Modificarile din sfera procedural-fiscala sunt cele care reflecta pe deplin cele doua principii care stau la baza evolutiei fiscale: digitalizare si simplificare. Chiar daca majoritatea prevederilor importante au termene de aplicare in 2022, fiecare dintre noi trebuie sa se pregateasca din timp pentru implementarea si bugetarea lor. Bugetul societatilor comerciale pentru anul 2022 va tine cont de termene mai scurte de rambursare a TVA dar si de posibilitatea de a solicita esalonari simplificate a sumelor datorate in ultimul an.
In sfera digitalizarii principalele masuri adoptate tin de SAF-T si de obligativitatea utilizarii SPV de catre persoane fizice care desfasoara o profesie liberala sau exercita o activitate economica in mod independent.
SAF-T (Standard Audit File for Tax - fisierul standard de control fiscal) este recunoscut ca ”declaratie informativa” ce va contine elemente din evidenta contabila si fiscala. Nedepunerea si depunerea incorecta (si necorectata in termen) se vor sanctiona cu amenzi de la 500 la 5000 lei. Pana la 1 ianuarie 2022 cand aceste prevederi vor intra in vigoare, presedintele ANAF are treaba: trebuie sa stabileasca prin ordine detalii privind natura informatiilor pe care le contine SAF-T, termenul si procedura de depunere. Indicatii cu privire la continutul acestor viitoare ordine se regasesc deja aici - Programe si strategii (anaf.ro) - , ghidul implementarii SAF-T fiind actualizat la 9 august 2021. Din 01.09.2021 este programata demararea testarii acestor fisiere la nivelul contribuabililor voluntari si este de asteptat ca ordinele presedintelui ANAF sa preia observatiile celor care le testeaza.
Intre timp, data fiind complexitatea structurii datelor ce vor trebui integrate in aceste fisiere de catre majoritatea contribuabililor din 2023, este indicata identificarea unor specialisti IT care sa sprijine departamentele de contabilitate cu verificarile pe care aceste fisiere standard le vor impune.
Utilizarea serviciilor SPV va deveni obligatori din 2022
Utilizarea serviciilor SPV de catre persoanele fizice independente/ liberale/ autorizate va deveni obligatorie din martie 2022. Codul nu stabileste daca SPV-ul persoanei fizice autorizate se va suprapune cu cel al persoanei fizice titulare si nici care va fi autoritatea fiscala competenta (cea de la domiciliul persoanei fizice sau cea de la sediul entitatii utilizate de aceasta). Se specifica insa ca va exista un singur interlocutor fiscal pentru contribuabilul persoana fizica, si acesta, mai mult digital.
Simplificarea este sfera in care masurile instituite sunt dintre cele surprinzatoare. Nu pentru caracterul de noutate (fusesera deja adoptate de-a lungul anului 2020 - 2021), ci pentru permanentizarea mecanismelor. Cele mai importante, din perspectiva noastra sunt esalonarea simplificata si regula controlului ulterior pentru rambursarea TVA.
In esenta, esalonarea simplificata permite oricarui contribuabil sa amane plata obligatiilor fiscale pentru 12 luni daca aceste obligatii nu sunt mai vechi de 12 luni. Conditia vechimii maxime a obligatiilor fiscale reprezinta elementul de noutate. Cum se determina aceasta vechime in situatia deciziilor de impunere emise in ultimele 12 luni dar care stabilesc obligatii fiscale pentru o perioada anterioara? Noile prevederi nu detaliaza, dar este posibil sa obtinem date suplimentare din ordinul prin care presedintele ANAF va trebui sa implementeze masura. Este important de notat ca esalonarea nu se va acorda in situatia in care exista obligatii fiscale principale sau accesorii nestinse mai vechi de 12 luni. Prin urmare, daca suntem la zi cel putin la nivelul de acum 12 luni, beneficiem de esalonare simplificata. Daca exista restante, ele blocheaza facilitatea.
In materie de TVA se instituie regula controlului ulterior pentru deconturile cu suma negativa de TVA pentru care s-a solicitat rambursarea. Adica, teoretic, banii din TVA se vor obtine mai repede. Exceptiile cele mai notabile sunt primul decont dupa inregistrarea in scopuri de TVA sau daca soldul provine din perioade de raportare mai vechi de 12 luni. Inspectia se va decide in baza unei analize de risc.
Ceea ce transmit noile prevederi este „conformare”. Daca esti la zi cu declaratiile si platile, prevederile se vor aplica automat si vei putea obtine rambursarea sumelor blocate in TVA sau, pentru perioadele mai dificile, esalonarea platilor. Aceeasi idee este integrata si in articolele II si III ale Ordonantei 11/2021 care permit anularea accesoriilor integrate in deciziile de impunere emise pana la 31.02.2021 sau daca este vorba de verificari documentare, pana la 31.01.2022.
Daca tinem cont si de multimea obligatiilor de raportare, de integrarea sistemelor care permit schimbul de informatii in timp real, putem concluziona ca ne aflam in mijlocul unor transformari fiscale care pe de-o parte sunt menite sa conduca la o supraveghere intensa (DAC6 urmareste sa supravegheze si urma intentiei unui comportament cu posibile efecte fiscale) si, pe de alta parte, sprijina contribuabilul atunci cand plata obligatiilor fiscale devine impovaratoare.
Situatia poate fi sintetizata astfel: te conformezi si informezi, esti liber! Informatia devine mai importanta, pentru autoritatile fiscale, decat plata. Sa speram ca nu e numai o umbra ceea ce pare a fi un sprijin.
 
* Articol realizat de George Trantea, counsel Filip & Company

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter