RO EN
Coșul este gol

EY: Pandemia a redus listarile la burse in intreaga lume in primul semestru

Pandemia de Covid-19 a jucat un rol major in declinul listarilor la bursele din intreaga lume in prima jumatate a anului 2020 - se arata in raportul trimestrial EY - Global IPO trends: Q2 2020. In cel de-al doilea trimestru al acestui an, s-a inregistrat o diminuare a activitatii IPO fata de perioada similara a anului 2019 in toate regiunile, atat ca numar de tranzactii, cat si sub aspectul capitalului atras. 
Activitatea IPO globala s-a redus dramatic in lunile aprilie si mai, inregistrand o scadere de 48% a volumului tranzactiilor (97 de tranzactii) si o diminuare de 67% a valorii tranzactiilor (13,2 miliarde USD) in comparatie cu lunile aprilie si mai din anul 2019. Aceasta situatie a tras in jos activitatile regionale din primul semestru al anului curent fata de prima jumatate a anului trecut, numarul total (419 tranzactii) si valoarea totala a tranzactiilor (69,5 miliarde de dolari) scazand cu 19% si, respectiv, 8% in prima jumatate a anului in comparatie cu perioada similara din anul 2019.
Desi in luna iunie s-a inregistrat o intensificare a tranzactiilor, activitatea IPO globala din prima jumatate a anului a fost apatica la bursele din America de Nord si de Sud si EMEIA si a inregistrat o crestere in zona Asia-Pacific. 
Atat volumul tranzactiilor (81 de tranzactii), cat si valoarea tranzactiilor (24,5 miliarde USD) de pe continentul american s-au redus cu 30% comparativ cu prima jumatate a anului 2019. In aceeasi perioada, in zona EMEIA, numarul (68 de tranzactii) si valoarea (10,1 miliarde USD) tranzactiilor IPO s-au diminuat cu 50% si, respectiv, 44%. Activitatea IPO din zona Asia-Pacific a crescut cu 2% ca numar de tranzactii (270 de tranzactii) si cu 56% din perspectiva capitalului atras (34,9 miliarde USD) in comparatie cu primul semestru al anului 2019. 

Piata de capital din Romania
"In Romania, piata de capital s-a dezvoltat semnificativ in ultima perioada in directia emisiunilor de obligatiuni, comparativ cu zona de IPO-uri, unde ritmul este in continuare unul lent. Prima jumatate a anului 2020 a fost afectata puternic de extinderea virusului cOVID-19, mai ales din perspectiva IPO-urilor. Desi mult asteptate, listarile companiilor de stat au fost amanate din nou ca urmare a votului parlamentar de a ingheta temporar vanzarea oricarei parti a companiilor de stat. In momentul de fata, este necesara o crestere a ofertei de actiuni pe piata romaneasca de capital pentru a putea mentine criteriile de eligibilitate privind statutul de piata emergenta. In prezent, sunt anuntate potentiale listari in sectorul de retail si IT si este posibil sa asistam la un interes mai mare pentru piata AeRO din partea companiilor. Cu toate acestea, desi eforturile depuse de catre Bursa de Valori Bucuresti si Autoritatea de Supraveghere Financiara au fost considerabile in directia promovarii beneficiilor listarii la bursa, preferinta antreprenorilor romani ramane in continuare pentru finantarea prin institutiile de credit", a declarat Florin Vasilica, Lider al Departamentului Strategie si Tranzactii, EY Romania.
 
Sectoarele tehnologiei, industriei si sanatatii au dominat activitatea IPO in prima jumatate a anului 2020
In sectorul tehnologiei s-au inregistrat 87 de IPO-uri, care au atras capital in valoare de 17,2 miliarde USD, in industrie au fost realizate 83 de tranzactii cu venituri in valoare de 9,6 miliarde USD, iar in sectorul sanatatii au avut loc 76 de tranzactii, care au atras 15,9 miliarde USD. 
 
Activitatea tranzactionala de pe continentul american se diminueaza
Bursele din SUA au inregistrat, pe mai departe, majoritatea tranzactiilor IPO de pe continentul american in prima jumatate a anului 2020, adica 79% din volumul tranzactiilor (64 de tranzactii) si 91% din valoarea tranzactiilor (22,3 miliarde USD). Printre acestea s-au numarat si cinci IPO-uri ale unor companii „unicorn”. Sectoarele sanatatii si tehnologiei au inregistrat in continuare cel mai ridicat nivel de activitate IPO in S.U.A. in primul semestru al anului 2020, reprezentand 55% si, respectiv, 25% din volumul tranzactiilor. Sectorul sanatatii a dominat in clasamentul valorii tranzactiilor (10,2 miliarde USD), adica 46%, provenind din 35 de IPO-uri. 
Bursa de valori din Mexic a inregistrat o tranzactie IPO cu valoarea de 1,1 miliarde USD, fiind a opta cea mai mare tranzactie IPO la nivel mondial in trimestrul al doilea 2020.
 
Activitatea IPO din Asia-Pacific ramane stabila
Desi activitatea IPO din Asia-Pacific a crescut in primul semestru al anului 2020 in comparatie cu perioada similara a anului anterior atat in ceea ce priveste numarul tranzactiilor (2%), cat si valoarea capitalului atras (56%), in trimestrul al doilea s-a inregistrat un declin al volumului tranzactiilor de 18% fata de trimestrul al doilea al anului 2019, in timp ce valoarea tranzactiilor a crescut cu 28%. Patru dintre primele cinci burse de valori ca numar de tranzactii si trei dintre principalele burse de valori ca venituri au fost din regiunea Asia-Pacific. 
La nivel global, din punctul de vedere al valorii tranzactiilor, NASDAQ a fost principala bursa in prima jumatate a anului 2020, urmata de Bursa de Valori din Shanghai si de Bursa de Valori din Hong Kong. In ceea ce priveste volumul tranzactiilor, Bursele de Valori din Shanghai si Hong Kong si NASDAQ au fost principalele piete.
In China, incluzand Hong Kong, Macao si Taiwan, activitatea IPO a crescut cu 29% ca volum (179 de tranzactii) si cu 79% ca valoare (30,9 miliarde USD) in prima jumatate a anului 2020 fata de perioada similara a anului 2019. 
In Japonia, numarul tranzactiilor IPO (34 de tranzactii) a scazut cu 17% in primul semestru, in timp ce valoarea tranzactiilor (625 milioane USD) s-a diminuat cu 53%. Activitatea IPO s-a redus si in Australia si Noua Zeelanda in primul semestru 2020, cu 41% ca numar de tranzactii si cu 82% ca valoare a tranzactiilor. 
 
Tranzactiile IPO s-au redus si in EMEA 
Dupa un inceput de an in forta, numarul (42) si valoarea (7,8 miliarde USD) tranzactiilor au scazut cu 47% si, respectiv, 48% in Europa, pandemia Covid-19 reducand semnificativ activitatea IPO intre martie si mai 2020. In Orientul Mijlociu si Africa de Nord (MENA), activitatea IPO s-a diminuat cu 11% ca volum (8 IPO-uri) si cu 43% ca valoare (0,9 miliarde USD) in prima jumatate a anului 2020. Pe bursele din India s-au inregistrat 16 tranzactii IPO, care au atras capital in valoare de 1,4 miliarde USD in primul semestru, ceea ce a reprezentat o scadere cu 61% a numarului de tranzactii si cu 9% a valorii tranzactiilor. A mai existat cate o tranzactie IPO pe bursele din Malawi si Bangladesh, care au atras capital in valoare de 29 milioane USD si, respectiv, 7 milioane USD. 

Perspectivele celui de-al doilea semestru 2020: reviriment al activitatii IPO
Avand in vedere pandemia Covid-19 si impactul negativ al acesteia asupra activitatilor economice globale, pe termen scurt si mediu, guvernele din toata lumea vor continua sa implementeze politici si sa stimuleze economiile pentru a combate somajul in crestere. In acelasi timp, bancile centrale vor injecta mai multe lichiditati in sistemele financiare. Ambele masuri sunt de bun augur pentru pietele de capital, unde este de asteptat un reviriment al activitatii IPO in semestrul al doilea al anului 2020.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter