RO EN
Coșul este gol

CC: Suspiciune de abuz de pozitie dominanta pentru Megaconstruct SA

Consiliul Concurentei supune dezbaterii publice angajamentele propuse de Megaconstruct S.A. pentru a elimina ingrijorarile de natura concurentiala care au condus la declansarea investigatiei pe piata serviciului de executie a instalatiilor de utilizare a gazelor naturale si pe piata serviciului de distributie de gaze naturale si a serviciilor conexe, in zonele geografice in care care Megaconstruct S.A. este operator ale sistemului de distributie a gazelor naturale.
Angajamentele propuse de Megaconstruct S.A. prevad eliminarea clauzelor din contractele incheiate cu subcontractorii sai pentru executia instalatiilor de utilizare a gazelor naturale susceptibile de a incalca regulile de concurenta, respectiv rezilierea acestora.
De asemenea, compania se angajeaza sa implementeze noi masuri si proceduri interne, inclusiv realizarea unui sistem electronic integrat de gestionare a activitatii, care sa asigure transparenta procedurilor, egalitatea de tratament a consumatorilor, precum si posibilitatea acestora de a alege operatorii economici care sa execute instalatiile de utilizare. In acelasi timp, compania va elabora, impreuna cu un consultant in domeniu, o procedura interna de conformare cu regulile de concurenta si va organiza programe de instruire a personalului in acest sens.
Investigatia Consiliului Concurentei vizeaza o posibila intelegere anticoncurentiala intre Megaconstruct S.A., Mega Conect S.R.L. si Instalatii Montaj Tehnologic S.R.L. pe piata serviciului de executie a instalatiilor de utilizare a gazelor naturale, respectiv un posibil abuz de pozitie dominanta al Megaconstruct S.A. pe piata serviciului de distributie de gaze naturale si a serviciilor conexe.
Ingrijorarile concurentiale se refera la faptul ca subcontractarea de catre Megaconstruct S.A., in baza unor contracte de prestari servicii executie lucrari, a lucrarilor catre firmele Mega Conect S.R.L. si IMT S.R.L., precum si actiunile derulate in legatura cu aceste contracte, sunt susceptibile sa reduca concurenta dintre aceste companii, fiind redusa semnificativ posibilitatea consumatorilor de a alege operatorul economic care sa execute instalatiile de utilizare a gazelor naturale, respectiv de a obtine un pret mai mic pentru executia acestora.
In acelasi timp, Consiliul Concurentei suspecteaza Megaconstruct S.A. de abuz de pozitie dominanta, manifestat prin conditionarea prestarii serviciilor conexe serviciului de distributie a gazelor naturale de acceptarea companiei care efectueaza instalatia de utilizare a gazelor naturale in locatiile acestora, respectiv de acceptarea de catre beneficiari a tarifului pentru prestarea serviciului de executie a instalatiei de utilizare a gazelor naturale.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter