RO EN
Coșul este gol

CNIPMMR: Noua impozitare forfetara presupune o crestere a fiscalizarii IMM-urilor

Ministrul Finantelor a declarat ca se doreste o crestere a fiscalizarii. In cazul aplicarii impozitului forfetar, cei 45.000 de contribuabili vor primi o atentie acordata in mod corect modului in care se va face controlul asupra lor, iar procesele verbale pe care ANAF le va intocmi vor fi prezentate public, dar fara date de identificare, pentru ca restul companiilor sa stie exact in fiecare speta cum sa actioneze in timpul pe care il au la dispozitie pana la control.
Ministrul Finantelor a declarat ca are in vedere reglementarea impozitului forfetar: „In Romania astazi sunt aproximativ 1,2 milioane de contribuabili. Cam 45.000 aduc ca venituri 98%. Acesta inseamna o mare parte din ceea ce inseamna ANAF, resurse financiare, umane, sunt ca sa zic asa alocate fara un temei logic. Pe de alta parte, companiile sunt sufocate de foarte multe verificari pe care ANAF le desfasoara. Si atunci spun asa: daca un milion o suta si ceva de firme aduc undeva la 2% atunci poate o abordare de acest tip, forfetar (impozit forfetar), ar fi mai indicata pentru ambele parti. Si pentru mediul de afaceri si pentru ANAF. Poate o suma fixa stabilita anual de catre stat, in mod transparent, tinand cont de cifra de afaceri a acelei companii, si atunci ANAF nu face niciun fel de verificare pe acel contribuabil”, a spus Eugen Teodorovici.
Tema impozitului forfetar va intra in dezbatere publica si va fi discutata cu mediul de afaceri, iar pe pagina de internet a Ministerului va fi publicat un document in acest sens.
Situatia impozitarii in prezent: Orientarea catre impozitarea veniturilor si inlocuirea impozitului pe profit cu un impozit specific
Impozitarea castigurilor companiilor reprezinta o componenta deosebit de importanta a oricarui sistem fiscal. In perioada 2015-2018 in Romania au avut loc modificari legislative ample in ceea ce priveste modalitatea de impozitare a castigurilor societatilor comerciale care s-au concretizat in orientarea acesteia intr-o mult mai mare masura catre impozitarea veniturilor in loc de cea a profiturilor, cotele aplicate fiind reconsiderate si depinzand acum de numarul de angajati, si prin inlocuirea impozitului pe profit cu un impozit specific pentru anumite categorii de activitati. Aceasta regandire a sistemului de impozitare a castigurilor companiilor s-a realizat prin extinderea masiva a societatilor din categoria microintreprinderilor, plafonul de venituri anuale pana la care o companie este inclusa in aceasta categorie fiind majorat de peste 15 ori in perioada 2015-2018.
Modificari legislative din perioada 2015-2018 au vizat majorarea de peste 15 ori a plafonului de venituri anuale pana la care o firma este inclusa in categoria microintreprinderilor, acesta crescand de la 65.000 euro in anul 2015, la 100.000 euro in anul 2016, 500.000 euro in anul 2017, ajungand la 1.000.000 euro in anul 2018.
In ceea ce priveste cotele de impunere aplicate asupra veniturilor microintreprinderilor, acestea au fost reduse si diferentiate in functie de numarul de angajati incepand cu anul 2016. De la cota unica de 3% din anul 2015, s-a ajuns in 2016 la aplicarea cotei de 3% pentru firmele fara salariati, 2% pentru firmele cu 1 salariat si 1% pentru firmele cu cel putin 2 salariati. In anul 2017, numarul cotelor de impozitare a fost redus la doua: 1% pentru firmele cu salariati si 3% pentru firmele fara salariati.
Intreprinderile mici au si posibilitatea de a opta pentru plata impozitului pe venituri sau a impozitului pe profit, conditiile de capital necesare pentru a putea exercita aceasta optiune fiind diminuate semnificativ, respectiv de la echivalentul a 25.000 euro in 2015 si 2016 la 45.000 lei incepand cu anul 2017.
Totodata, incepand cu 1 ianuarie 2017, intreprinderile care desfasurau activitati in sectorul turistic, restaurante si alimentatie publicasi erau platitoare de impozit pe profit devin platitoare ale unui impozit specific, noul impozit avand caracteristicile unui impozit forfetar.
Pozitia CNIPMMR privind posibilitateaintroducerii impozitului forfetar
1. CNIPMMR nu sustine o noua impozitare forfetara si o crestere a fiscalizarii IMM-urilor, solicitand asigurarea stabilitatii cadrului legal fiscal actual, orientat deja din 2015 (prin ample modificari legislative adoptate in fiecare an pana in 2018), intr-o mult mai mare masura catre impozitarea veniturilor in loc de cea a profiturilor si pe inlocuirea impozitului pe profit cu un impozit specific pentru anumite categorii de activitati, impozit avand caracteristicile unui impozit forfetar.
2. In multe tari, intreprinderile mici beneficiaza de un sistem simplificat de impozitare a castigurilor, aceasta abordare avand la baza mai multe argumente:
- pentru intreprinderile de talie mica costurile administrative, incluzand printre altele cheltuielile ocazionate de raportarile contabile si determinarea obligatiilor fiscale precum si pe cele legate de conformarea cu reglementarile in vigoare sunt mai ridicate prin raportare la cifra de afaceri sau active comparativ cu firmele de dimensiuni mari;
- intreprinderile de talie mica sunt dezavantajate in competitia cu firmele mari de accesul limitat la finantare, imposibilitatea de a concura in cercetare si inovare cu intreprinderile mari;
- un sistem simplificat de impozitare aplicabil firmelor mici poate sprijini diminuarea evaziunii fiscale in cazul acestora.
Multe tari au decis aplicarea pentru firmele mici a impozitarii „prezumate” a castigurilor, respectiv prin aplicarea unei cote asupra veniturilor sau activelor, tocmai pentru a promova un sistem fiscal simplu si a diminua fenomenul evaziunii fiscale.
3. Pe langa avantajele sistemului de impozitare a veniturilor trebuie avute in vedre si dezavantajele: impozitarea are loc si daca intreprinderile inregistreaza pierderi, fie ca urmare a unor perioade mai dificile sau ca urmare a faptului ca se afla intr-o faza investitionala, rata impozitarii va fi mai mica in perioadele de ascensiune si mai ridicata in perioadele de recesiune, ceea ce va amplifica amplitudinea fluctuatiilor ciclului economic, motiv pentru care CNIPMMR solicita mentinerea posibilitatii IMM-urilor de a opta pentru plata impozitului pe venituri sau a impozitului pe profit.
4. Este necesara identificarea unei balante optime in ceea ce priveste definirea firmelor mici carora le este aplicata impozitarea veniturilor, precum si alegerea cotelor de impunere care sa conduca la cresterea conformarii voluntare si echitate fiscala, respectiv asigurarea unui mediu de desfasurare a activitatii concurential pentru intreprinderile de talie mica, o crestere a fiscalizarii nefiind justificata si oportuna si avand efecte negative majore asupra economiei.
5. Este necesara o ampla restructurare a ANAF si o reducere importanta a cheltuielilor de functionare, inclusiv a controalelor, avand in vedere modificarile legislative ample din perioada 2015-2018 in ceea ce priveste modalitatea de impozitare a castigurilor societatilor comerciale care s-au concretizat in orientarea acesteia intr-o mult mai mare masura catre impozitarea veniturilor in loc de cea a profiturilor si inlocuirea impozitului pe profit cu un impozit specific pentru anumite categorii de activitati, avand caracteristicile unui impozit forfetar, simplificarea sistemului de impozitare permitand reducerea controalelor si a cheltuielilor aferente.
6. CNIPMMR solicita adoptarea unor masuri administrative si legislative corespunzatoare pentru rezolvarea problemei controalelor excesive, recunoscuta de Ministrul Finantelor Publice: “companiile sunt sufocate de foarte multe verificari pe care ANAF le desfasoara”, fiind necesara centrarea ANAF pe prevenire si informarea contribualilor, in conditiile orientarii politicii fiscale pe impozitarea veniturilor si impozitul specific pentru anumite categorii de activitati, care are caracteristicile unui impozit forfetar.
7. Referitor la declaratia ca „In Romania astazi sunt aproximativ 1,2 milioane de contribuabili. Cam 45.000 aduc ca venituri 98%” “Si atunci spun asa: daca un milion o suta si ceva de firme aduc undeva la 2% atunci poate o abordare de acest tip, forfetar (impozit forfetar), ar fi mai indicata pentru ambele parti”, este necesara realizarea unei ample analize ex-post privind consecintele schimbarilor majore ale regimului de impozitare a veniturilor intreprinderilor din Romania, inclusiv asupra bugetului general consolidat, bazata pe statistici reale, numarul total al companiilor care au depus situatii financiare in 2017 fiind doar de 692.968, din care mai mult de 25% au avut un volum foarte redus al activitatii (veniturile anuale din exploatare sub 1.000 lei).
8. Trebuie gasite solutii si pentru intreprinderile dezavantajate “care cumuleaza 44% din veniturile totale aferente acestei categorii, din care 19 pp sunt realizate de firmele cu pierderi si 25 pp de firmele cu o rata a profitului inferioara nivelului de indiferenta de 6,25%”;„firmele cu o profitabilitate mai redusa decat pragul de 6,25% (14,3% dintre firme, acestea generand 25,3% din totalul veniturilor din exploatare) si cele care au inregistrat pierderi (30,6% dintre firme, acestea generand 19,1% din totalul veniturilor din exploatare) ar fi fost avantajate de regimul impozitului pe profit.” (Consiliul Fiscal: „Impactul modificarii regimului de impozitare a castigurilor firmelor din Romania in perioada 2015-2018”).
CNIPMMR solicita asigurarea predictibilitatii si stabilitatii cadrului legal fiscal pentru IMM-uri
1. 35 modificari/completari ale codului fiscal in primele 6 luni
In primele 6 luni din 2019, prin 8 acte normative (7 Ordonante de Urgenta si o lege), au fost modificate/completate 35 de articole din Codul fiscal:
2. 614 de acte normative in primele 90 de zile ale anului 2019
In primele 6 luni ale anului 2019, cadrul legislativ a fost major modificat, fiind adoptate 614 acte normative: 120 de Legi, 4 Ordonante ale Guvernului, 46 Ordonante de Urgenta ale Guvernului, 444 Hotarari de Guvern, la care se adauga ordinele ministrilor.
Cu acest volum imens de acte normative adoptate in primul trimestru al anului 2019, este previzibil ca Romania va continua sa se situeze si anul acesta pe nedoritul prim loc in topul regional al modificarilor legislative (din Europa Centrala si de Est),in timp ce in tarile vecine tendinta este de simplificare si asigurare a unui cadrul legislativ stabil si preictibil, conditie esentiala pentru investitori.
Raportat la datele furnizate de GRAYLIN in raportul lunii decembrie 2017 “Grayling’ s report on legislative changes across Central & Eastern Europe”.
3. CNIPMMR solicita asigurarea predictibilitatii si stabilitatii cadrului legal pentru IMM-uri
CNIPMMR atrage atentia asupra instabilitatii legislative fiscale accentuata inregistrata in ultimii ani precum si asupra volumului imens de acte normative adoptate. Increderea in sistemul fiscal este o conditie esentiala pentru investitori, predictibilitatea fiind unul dintre cei mai importanti factori care influenteaza deciziile de investitii.
Pentru viitor, CNIPMMR solicita respectarea principiilor reglementarii inteligente: un process decisional deschis si transparent, un dialog social calitativ cu confederatiile patronale, evaluarea in mod sistematic a impactului legislatiei asupra IMM-urilor, realizarea „testului IMM” si aplicarea principiul „Ganditi intai la scara mica”, respectarea principiilor fiscalitatii (modificarea Codului fiscal “prin lege, care intra in vigoare in termen de minimum 6 luni de la publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I” si predictibilitatii impunerii fiscale, cu asigurarea “stabilitatii impozitelor, taxelor si contributiilor obligatorii”, “pentru o perioada de timp de cel putin un an, in care nu pot intervene modificari in sensul majorarii sau introducerii de noi impozite, taxe si contributii obligatorii”), pentru asigurarea unui cadru legal stabil, predictibil si rezonabil si restabilirea increderii investitorilor.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter