O noua analiza realizata de Boston Consulting Group releva faptul ca averea financiara a romanilor creste mai lent decat media din Europa de Est si ramane puternic concentrata:
- aproximativ 20% din averea financiara nationala este detinuta de persoane care au pana la 100.000 de dolari – segment care este reprezentat de mult peste 95% din populatia Romaniei;
- 37% este detinuta de persoane care au intre 100.000 si 250.000 de dolari;
- 17% din averea nationala este detinuta de segmentul de peste 100 milioane de dolari;
- restul de aproximativ 26% se imparte in ponderi relativ egale in categoriile 250.000 – 1 milion, 1-5 milioane, 5-20 milioane, 20-100 milioane de dolari.
Averea financiara a romanilor a crescut in medie cu 7% in ultimii 20 de ani, intr-un ritm mai lent decat cresterea de 10% inregistrata in Europa Centrala si de Est, Statele Baltice si Rusia in aceeasi perioada, arata Boston Consulting Group (BCG) in cel mai recent raport al sau, Global Wealth Report.
Drept urmare, romanii detin acum 4% din averea financiara totala din aceasta regiune, intr-o scadere semnificativa de la valoarea de 7,3% inregistrata in 1999. Acest lucru poate parea surprinzator, intr-un context in care Romania a avut una dintre cele mai mari rate de crestere economica din Europa din ultimii 10 ani, dar ar putea fi explicata prin doi factori: 1. o dezvoltare puternica a consumului, care a determinat cresterea economica din ultimii ani; 2. rate mari de crestere a investitiilor non-financiare, in primul rand imobiliare, care nu sunt incluse in calculul averii financiare adresate de studiul nostru.
La 20 de ani de la primul raport anual al BCG asupra averii globale, astazi, aceasta cunoaste o concentrare mult mai mica decat in trecut, iar decalajul de avere care a separat la inceputul secolului pietele dezvoltate de pietele de crestere s-a redus dramatic. La nivel global, averea financiara neta aproape s-a triplat in ultimii 20 de ani, trecand de la 80 de miliarde de dolari in 1999 la 226 de miliarde de dolari la sfarsitul lui 2019.
Pe de alta parte insa, criza COVID-19 va impacta averea romanilor intr-o masura mai mica decat media din regiunea est-europeana.
“BCG considera ca aceasta criza provocata de COVID-19 va avea un impact mai mic asupra acumularii averii de catre romani in comparatie cu alte tari din regiune. Prin urmare, in urmatorii cinci ani, averea financiara locala va creste mai sustinut decat cea din Europa Centrala si de Est, Balcani, Rusia sau chiar decat media globala, luand in considerare toate scenariile,” a spus Bogdan Belciu, Partner BCG.
In raport, BCG prezinta trei scenarii posibile pentru evolutia post-COVID-19 la nivel global, care va impacta diferit industria administratorilor de investitii:
1. Recuperare rapida: Desi PIB-ul mondial scade rapid, aceasta situatie va fi trecatoare, iar averea globala va creste de la 226 trilioane de dolari in 2019 la 282 trilioane de dolari pana in 2024, cu o rata de crestere de 4,5%. Pentru administratorii de active va exista o scadere a profiturilor pe termen scurt, dar pandemia nu va avea un impact pe termen lung asupra industriei.
2. Recuperare economica lenta: Impact mai puternic asupra economiei, criza va fi mai severa si va dura mai mult pana la recuperare. In acest scenariu, averea globala va scadea la 215 trilioane de dolari in acest an si apoi vacreste la 265 trilioane de dolari pana in 2024, o crestere anuala de 3,2%. In acest caz, marja de venit a administratorilor de active va fi in scadere, in special pentru cei care lucreaza cu raport cost-beneficiu ridicat. Drept urmare, consolidarea industriei poate creste.
3. Pierdere prelungita: Impact prelungit asupra economiei, a pietei muncii si productivitatii. Drept urmare, averea globala va scadea la 210 trilioane de dolari in acest an, ca sa creasca apoi la 243 de miliarde de dolari pana in 2024, o crestere anuala de doar 1,4%. Ca rezultat, administratorii de active vor trebui sa lucreze intr-o piata deosebit de dificila, costul achizitiilor in acest caz ar putea creste semnificativ.
Concentratia averii in Romania este mai mica decat in Europa Centrala si de Est, Balcani si Rusia, conform aceluiasi raport. Romanii care detin in cont mai putin de 250.000 de dolari in valoare neta reprezinta 57% din totalul averii financiare personale, cu 11 procente mai mare decat in Europa Centrala si de Est, Balcani si Rusia. Ponderea indivizilor cu avere foarte mare, adica cei care detin o avere financiara de peste 100 de milioane de dolari, reprezinta un procent de doar 17%, comparativ cu media de 29% in regiune.
“Nu ne asteptam la o crestere a concentrarii averii in Romania, deoarece averea segmentelor inferioare creste mai repede decat cea a segmentelor foarte bogate” a declarat Belciu. Cu toate acestea, persoanele cu o avere cuprinsa intre 250.000 si 1 milion de dolari vor avea cea mai rapida rata de crestere in urmatorii cinci ani, conform prognozelor BCG.
Nu in ultimul rand, alocarea activelor arata o tendinta interesanta In Romania, asigurarile de viata si, in cea mai mare parte economiile aferente pensiilor detinand o pondere semnificativa, mai mare decat in Europa Centrala si de Est, Balcani si Rusia, dar se plaseaza sub media globala. Fondurile mutuale si investitiile directe in actiuni sunt in linie cu tendintele regionale, in timp ce numerarul si depozitele au o pondere mult mai mica in averea totala.
O copie a Global Wealth Report 2020 poate fi descarcata de aici.