Peste 4.000 de proprietari care si-au asigurat locuinta la Allianz-Tiriac si au avut daune au primit, in prima jumatate din 2020, despagubiri de peste 14 milioane de lei.
Cele mai mari pagube au fost provocate de incendii, insa cele mai frecvente daune au fost cauzate de inundatiile provocate de apa de conducta, de furtuna si vijelii si de avariile la instalatiile de incalzire centrala.
Statisticile de la nivelul portofoliului Allianz-Tiriac arata ca pandemia nu a diminuat si nici nu a influentat frecventa riscurilor la care este supusa locuinta, desi petrecem mai mult timp acasa si am putea fi inclinati sa credem ca riscurile sunt mai mici atunci cand suntem in preajma casei.
In perioada starii de urgenta (martie-mai 2020), in Romania, peste 50% din totalul dosarelor de dauna aferente politelor facultative de locuinta emise de Allianz-Tiriac au fost deschise ca urmare a inundatiilor provocate de avarii la instalatiile de apa din locuinte.
Ca valoare insa, cele mai mari pagube sunt produse de incendii. Cea mai mare despagubire platita de Allianz-Tiriac in prima jumatate din 2020 s-a ridicat la 1,9 milioane de lei.
Aproape jumatate dintre daunele acoperite de asigurarile facultative de locuinta emise de Allianz-Tiriac se solutioneaza prin plata rapida, ceea ce inseamna ca despagubirea se plateste in 1-2 zile lucratoare. Allianz-Tiriac ofera clientilor si posibilitatea autoconstatarii si transmiterii, in format electronic, a documentelor pentru solutionarea dosarelor, in cazul daunelor care nu depasesc 10.000 de lei.
Cat de „scumpa” este o asigurare facultativa de locuinta?
Prima medie pentru o asigurare facultativa de locuinta emisa de Allianz-Tiriac se situeaza intre 300 lei si circa 500 de lei pe an, adica intre 25 si 42 de lei pe luna, in functie de pachetul ales. Peste 90% din clientii Allianz-Tiriac, aleg pachetul My Home Max care ofera o protectie completa (de la acoperire pentru pagubele generate de fenomene naturale, incendiu, furt, vandalism, pana la protectie suplimentara pentru bunuri, raspunderea civila legala, valabila pentru proprietar si membrii familiei aflati in ingrijire, pana la servicii de asistenta de urgenta la domiciliu).
Anual, peste 200.000 de proprietari isi lasa locuinta in grija Allianz-Tiriac.