Peste 97% dintre romani solicita Guvernului sa ia masuri speciale pentru ajutorarea cetatenilor in perioada starii de urgenta, arata un studiu INSCOP comandat de Revista Capital. Numai 1,5% dintre repondentii sa studiu nu sunt de acord cu ele, in timp ce 1,4% reprezinta ponderea celor ce nu au raspuns la aceasta intrebare.
Sondajul INSCOP Research a fost realizat in perioada 20-24 martie 2020, in parteneriat cu Verifield, pe un esantion de 800 de persoane, prin telefon, si evalueaza perceptia privind starea economiei si masurile ce trebuie luate de Guvern.
In ceea ce priveste masurile pe care le considera necesare, in cazul persoanelor fizice, cei mai multi dintre respondenti (44,3%) au indicat amanarea platii ratelor bancare, iar 43,8% au considerat de stricta necesitate plata de catre stat a unui procent din salariu, cu conditia ca angajatorul privat sa nu efectueze concedieri. Printre masurile necesare in vedere protectiei economice a populatiei, 25,5% au optat pentru concediul platit de stat, 25% dintre respondenti au ales reducerea unor impozite, 21,7% aplicarea unor scutiri de taxe, iar 21,5% suportarea de catre stat a platii unei parti din contravaloarea facturilor la utilitati pentru persoanele concediate din cauza epidemiei de coronavirus.
Rezultatele studiului mai arata ca majoritatea romanilor (94,1%) sunt de acord cu declararea starii de urgenta si 91% sunt de parere ca economia va fi afectata de impactul acestei crize.
"Aproape toti romanii cred ca statul ar trebui sa ia masuri speciale pentru ajutorarea cetatenilor care au fost afectati din punct de vedere economic din cauza epidemiei de coronavirus, fapt care arata dimensiunea riscului economic personal perceput de oameni. Plata de catre stat a unui procent din salariu cu conditia ca angajatorul privat sa nu efectueze concedieri si amanarea platii ratelor la banca sunt principalele masuri pe care cred romanii ca ar trebui sa le ia statul pentru pentru sprijinirea angajatilor/ persoanelor fizice afectate de epidemia de coronavirus din punct de vedere economic", subliniaza Remus Stefureac, director INSCOP Research.