Potrivit unei analize realizate de RE/MAX Romania, parte a liderului mondial in real-estate si franciza numarul 1 la nivel global pe acest segment, noul context social determinat de criza Covid-19 a adus modificari in ceea ce priveste interesul locativ al romanilor. Astfel, in ultimele luni a crescut considerabil cererea pentru achizitia de case, cu peste 50% in T3 2020 fata de aceeasi perioada a anului precedent.
„Starea de urgenta, respectiv izolarea sociala, a reprezentat factorul declansator al acestor schimbari, iar potrivit informatiilor noastre tendinta se va mentine. Avand in vedere evolutia pandemiei si amenintarea unei noi situatii de lockdown, dar si accesul facil la creditare, consideram ca cererea pentru case atat urbane, cat si limitrofe marilor orase, va fi in crestere si in perioada urmatoare”, a declarat Razvan Cuc, Presedinte RE/MAX Romania.
Potrivit reprezentantilor RE/MAX, cererea pe segmentul case la nivel national a cunoscut in ultimele luni o crestere remarcabila fata de aceeasi perioada a anului precedent. Concret, in T3 2020 s-a inregistrat o crestere a cererii cu 54,3% pe acest tip de proprietati fata de T3 2019. Totodata, cererea de case a crescut cu cca. 125% in lunile ulterioare starii de urgenta, respectiv iunie – septembrie 2020 fata de perioada ianuarie-martie 2020, procente inregistrate cumulat pe segmentele vanzare si inchiriere.
Cele mai multe cereri s-au inregistrat in orase mari ale tarii, cu o puternica piata imobiliara, in top trei fiind Bucuresti, Cluj si Brasov. Printre principalele criterii de selectie solicitate de posibilii cumparatori sau chiriasi se numara, preponderent in aceasta ordine - suprafata construita, suprafata terenului, locatia si pretul.
Totodata, specialistii au remarcat si cresterea interesului pentru apartamentele mai mari, in special pentru cele cu terase generoase sau gradini. La nivel general, cererea pentru apartamente a cunoscut o crestere de 17,5% in T3 2020, fata de T3 2019.