Avand in vedere interesul manifestat de mediul privat pentru lansarea unui nou apel de proiecte in cadrul Programului Operational Regional (POR) 2014-2020, Ministerul Lucrarilor Publice, Dezvoltarii si Administratiei (MLPDA) a aprobat vineri ordinul de ministru pentru acordarea unor ajutoare de stat si ajutoare de minimis in scopul dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii (IMM) in cadrul POR 2014-2020.
Aceasta schema de ajutor vizeaza proiecte de investitii cu valori cuprinse intre 1,5 si 6 milioane de euro, care pot fi realizate de intreprinderile mici si mijlocii, in conformitate cu cele aprobate in Memorandumul Guvernului privind ”Asigurarea finantarii necesare contractarii proiectelor depuse in cadrul Programului Operational Regional 2014-2020, Axa prioritara 2 - Imbunatatirea competitivitatii intreprinderilor mici si mijlocii pentru cererile de finantare a caror valoare nerambursabila totala depaseste valoarea alocarii financiare”, informeaza un comunicat MLPDA.
Dupa publicarea schemei de ajutor de stat in Monitorul Oficial, va fi lansat apelul pentru depunerea de proiecte destinate IMM-urilor din cele 7 regiuni mai putin dezvoltate ale Romaniei (Nord Est, Sud Est, Sud Muntenia, Sud Vest Oltenia, Vest, Centru, Nord Vest), mai precizeaza institutia.