Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei (MDLPA) a elaborat si finalizat ghidurile solicitantului pentru proiectele finantate din Fondul local si Valul renovarii, componente ale Planului National de Redresare si Rezilienta (PNRR), si a asigurat posibilitatea supracontractarii cu 30%, anunta ministrul.
”Supracontractarea este necesara pentru a ne asigura ca nu va fi irosit niciun euro si ca putem cheltui fiecare cent in folosul Romaniei. Incheiem mai multe contracte pentru a asigura dezvoltarea comunitatilor locale si ale Romaniei, iar eventualele proiecte nefinalizate nu vor insemna bani trimisi inapoi la UE” - a declarat Cseke Attila.
Intrucat programul este finantat de Uniunea Europeana, ghidurile de finantare se depun azi la Comisia Europeana. De asemenea, aceste ghiduri sunt publicate pe site-ul MDLPA si se transmit in consultare atat Ministerului Investitiilor si Proiectelor Europene, cat si celor 4 structuri asociative ale autoritatilor administratiei publice locale.
Cseke Attila a amintit: Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei va aloca fonduri, din PNRR, pentru asigurarea unei infrastructuri prietenoase cu mediul pentru comunitatile locale, respectiv pentru eficientizarea energetica si consolidarea seismica a cladirilor publice si a cladirilor rezidentiale multifamiliale.
Prin posibilitatea de supracontractare, valoarea totala a celor doua fonduri va ajunge la 5,55 miliarde de euro. ”Din aceasta suma construim cel putin 5.522 de locuinte pentru tineri, medici si profesori, eficiente din punct de vedere energetic. Totodata, se construiesc minimum 1.091 de km de piste pentru biciclete si achizitionam peste 1.135 de autobuze, troleibuze, tramvaie si microbuze noi, electrice sau pe hidrogen, cu statie de incarcare. La nivel national, achizitionam cel putin 13.200 de statii de incarcare electrica pentru autovehicule” - a precizat ministrul.
Cseke Attila a adaugat ca, din aceste fonduri, vor fi reabilitate aproximativ 1.400 de blocuri, insemnand 1,3 milioane de mp, pentru a fi eficiente din punct de vedere energetic si sigure in caz de cutremur. Totodata, cladirile institutiilor publice vor putea fi reabilitate si eficientizate energetic si, astfel, vor fi scazute emisiile de carbon. In total, va fi finantata renovarea energetica a cel putin 2.000 de institutii publice prin PNRR.
”Aici as dori sa subliniez un lucru important, care nu a fost inclus pana acum in niciun astfel de program de investitii: pentru prima data, nici proprietarii locuintelor, nici administratia locala nu trebuie sa contribuie cu o cota parte. Renovarea este finantata integral de Ministerul Dezvoltarii, din fonduri UE” - a precizat ministrul.
MDLPA va pune le dispozitie, in aprilie, platforma digitala unde fiecare localitate poate vedea suma prealocata si investitiile pe care se pot cheltui aceste sume. De pe aceasta platforma, fiecare localitate poate selecta investitii in functie de nevoile locale. Toate contractele de finantare vor fi semnate pana la sfarsitul acestui an, spune ministrul. Ghidurile pot fi consultate aici.