RO EN
Coșul este gol

Industria metalurgica are probleme cu materiile prime pentru producerea otelului

Daniela Nicolescu, secretar de stat in Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri (MEEMA) a avut o intalnire cu reprezentanti ai TenarisSilcotub, UNIROMSIDER, Federatiei Patronale Metalurgia si ai Societatii Romane de Metalurgie. La discutii au participat din cadrul ministerului, la nivel tehnic, Mirona Daia, director Politici industriale si competitivitate, Adriana Sirzea, director Piata Interna.
Discutiile au vizat pretul mare al deseurilor feroase (fier vechi), folosite ca materie prima in industria otelului, concurenta neloiala din partea unor state din afara zonei UE si demararea schemei de ajutor de stat pentru consumatorii industriali pentru anul 2021.
Reprezentantii Tenaris au semnalat faptul ca intampina probleme in gasirea materiilor prime pentru producerea otelului si ca mare parte din fierul vechi de pe piata din Romania pleaca la export catre tari din afara spatiului comunitar, care isi permit sa cumpere aceste materii prime la preturi mai mari. In acest timp, producatorii din spatiul european sunt obligati sa respecte regulile de pe piata interna, iar costurile materiei prime au impact in pretul final. De asemenea, Tenaris a semnalat faptul ca tari precum Turcia, care nu trebuie sa respecte principiile concurentei si nu trebuie sa plateasca taxe vamale la fel de mari ca statele membre, vin pe pietele europene cu preturi mai mici ale otelului, fapt care afecteaza industria.
Reprezentantii UNIROMSIDER, ai Federatiei Patronale Metalurgia si ai Societatii Romane de Metalurgie au semnalat ca in contextul Green Deal, odata cu trecerea la energia verde, producatorii din metalurgie fac eforturi mari pentru a se pastra competitivi, dar atata timp cat materiile prime pleaca la export, se creeaza presiune pe piata interna.
Daniela Nicolescu, secretar de stat MEEMA a spus ca a avut o serie de intalniri cu reprezentantii din industria siderurgica si cu reprezentantii COS Targoviste si cunoaste foarte bine problema materiilor prime.
”Dupa cum stiti, Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri a reusit in luna noiembrie sa modifice Ordonanta 60. Am extins obiectul legislativ al Ordonantei 60, de la active functionale energetice la active functionale industriale. Prin aceasta ordonanta vom prelua si COS Targoviste, care are nevoie de fier vechi ca materie prima, deci problema semnalata de dumneavoastra este una de mare interes si pentru noi, ca minister”, a declarat doamna secretar de stat Nicolescu.
Secretarul de stat a spus ca ministerul cauta solutii pentru a sprijini industria si a amintit de schema de ajutor pentru marii consumatori industriali de energie, o schema de ajutor de stat sub forma de subventie directa, pentru consumatorii energointensivi pentru compensarea costurilor cu emisiile de gaze, transferate in pretul electricitatii, dupa modelul aplicat in alte State Membre. Directia de specialitate din cadrul MEEMA a demarat plata ultimelor dosare pe 2019 si deja a inceput evaluarea dosarelor pentru 2020. Secretarul de stat Daniela Nicolescu a spus ca spera ca directia sa poata evalua cat mai multe din aceste dosare pentru 2020, astfel incat atunci cand va fi posibil, platile sa fie facute fara intarziere.
UNIROMSIDER a adus in discutie o alta problema intampinata de industria metalurgica, taxa de cogenerare impusa de ANRE, care este una dintre cele mai mari din Europa si care, in contextul actualei pandemii, afecteaza puternic industria.
Daniela Nicolescu, secretar de stat MEEMA a spus ca va constitui o comisie interministeriala, cu reprezentanti ai Ministerului Finantelor Publice (MFP), Consiliului Concurentei si Ministerului Justitiei (MJ) pentru a gasi solutii atat pentru problema concurentei neloiale si a costurilor mari pentru deseurile de fier, cat si pentru aceasta taxa de cogenerare.
”Problemele pe care mi le-ati prezentat astazi nu pot fi rezolvate doar de MEEMA. Vorbim despre cadrul legislativ care trebuie modificat si despre masuri bugetare. De aceea vom demara discutii in vederea constituirii unei comisii impreuna cu colegii de la MFP, MJ si Consiliul Concurentei, deoarece trebuie sa existe consens. Ministerul Economiei sustine modernizarea industriei si a sistemului energetic. Vreau sa revigoram industria din Romania, fie ea de stat sau privata”, a spus secretarul de stat Daniela Nicolescu.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter