In sedinta Guvernului din data de 7 octombrie 2014, oficialii Executivului au aprobat o hotarare pentru completarea art. 3 din anexa nr. 1 la HG nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului „Prima Casa”. De asemenea, a fost adoptat un proiect de lege privind stimularea investitorilor individuali (programul Orizont 2020), acesta urmand a fi trimis catre Parlament, pentru ratificare. „In primul rand, prin hotararea adoptata de Guvern, cu privire la Prima Casa, se stabileste un plafon destinat pentru garantarea achizitiei sau construirii unei locuinte de catre persoanele cu cetatenie romana care locuiesc in strainatate si au permis de sedere si de munca eliberate de autoritatile statului respectiv. Aceasta suma-plafon, de 25 milioane lei, este o parte din plafonul ramas nealocat si/sau neutilizat destinat Agentiei Nationale pentru Locuinte - ANL. In al doilea rand, proiectul referitor la stimularea investitorilor individuali creeaza conditiile pentru evidentierea si punerea la lucru a capitalului de risc destinat afacerilor aflate in stadiu timpuriu, cu efect multiplicator in economie. Scopul proiectului il constituie stimularea fiscala a investitorilor individuali in vederea realizarii de investitii in intreprinderile mici si mijlocii (IMM) nou-create”, au explicat membrii Guvernului.
Peste 150 milioane de euro pentru dezvoltarea IMM, prin Start Up Romania
Prezenti la o conferinta organizata ad-hoc dupa finalizarea intrunirii, viceprim-ministrul si ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Daniel Constantin, ministrul delegat pentru IMM-uri, mediul de afaceri si turism, Florin Jianu si purtatorul de cuvant al Executivului, Corneliu Calota, s-au referit pe larg la continutul actelor normative avizate favorabil de Executiv. Dupa ce Daniel Constantin a reiterat o serie de scheme de ajutor de stat pentru sectorul agricol, ministrul delegat pentru IMM-uri, mediul de afaceri si turism, Florin Jianu, s-a referit la noul program guvernamental Orizont 2020. „Strategia guvernamentala pentru dezvoltarea sectorului intreprinderilor mici si mijlocii "Orizont 2020" si Legea privind stimularea investitorilor individuali, cunoscuti ca si sintagma in limba engleza drept «business angel» vor fi supuse ratificarii forurilor legislative, aceste proiecte ale Executivului avand ca scop transformarea Romaniei in tara cu mediul antreprenorial cel mai favorabil din regiunea de sud-est a Europei. Strategia guvernamentala 2020 include o serie de tinte pe care Guvernul si le-a propus ca atare, indicatori de performanta care vizeaza cresterea numarului de IMM-uri active de la 474.000 la 31 decembrie 2013 la 670.000 in Orizont 2020, majorarea numarului de IMM-uri active la mia de locuitori de la 24 de firme la mia de locuitori la 36 de firme la mia de locuitori, sporirea numarului de angajati in IMM-uri de la 2,6 milioane de persoane la 3,2 milioane de persoane etc. Strategia propune cinci directii de actiune – si anume: sprijinirea si promovarea antreprenoriatului, accesul la piete, accesul la finantare adecvata, IMM-uri inovatoare si reactivitatea administratiei publice la cerintele IMM-urilor. Fiecare dintre aceste directii de actiune are un numar specific de actiuni, in total 34 de masuri, dintre care se disting cu precadere cele referitoare la sprijinirea si promovarea antreprenoriatului. Avem astfel in vedere initierea unui program national, Start Up Romania, o initiativa in valoare de aproximativ 150 de milioane de euro pentru sustinerea diverselor categorii de tineri si diverse categorii sociale pentru inceperea afacerilor de tip start-up. Aceasta strategie a fost discutata si asumata de partenerii sociali si nu mai reprezinta doar o politica guvernamentala, ci trebuie sa devina un program al mediului de afaceri, pentru ca orice ministru si orice guvern sa si-o asume ca pe o foaie de parcurs, care sa fie continuata pentru atingerea tintelor pe care le-am mentionat anterior. Aceasta strategie face parte dintr-o serie de alte proiecte pe care le avem in vedere. Nu este de ajuns sa avem o singura strategie, fiind necesare mai multe instrumente specifice. Am inceput printr-o noua Lege a IMM-urilor, am continuat cu ceea ce inseamna o noua Lege a companiilor IMM nou-infiintate, a noilor veniti in economie, dar si a diverselor programe de sustinere a locurilor de munca subventionate sau a altor elemente care sustin tintele prezentate anterior. Al doilea subiect e legat de propunerea legislativa privind stimularea investitorilor individuali «business angel». Acest proiect de lege are ca scop stimularea fiscala a investitorilor individuali in vederea realizarii de investitii, in intreprinderi nou-infiintate din categoria societatilor cu raspundere limitata, prin acordarea de facilitati fiscale pentru investitorii «business angel», in scopul de a fi incurajati sa sprijine financiar si managerial start-up-urile care le suscita interesul de afaceri. Proiectul de lege isi propune doua obiective - crearea cadrului legal privind acordarea finantarii si aceasta se realizeaza in doua etape: pe de o parte, se cesioneaza partile sociale dintr-un SRL, dupa care se acorda acel imprumut fara dobanda, investitorul «business angel» avand scutiri pentru ceea ce inseamna veniturile sub forma de dividende pe o perioada de trei ani dar nu mai mult, echivalentul sumei pe care el a acordat-o drept imprumut - si scutire de impozit pentru diferenta pozitiva intre pretul de vanzare si pretul de cumparare, rezultata din transferul dreptului de proprietate asupra partilor sociale obtinute de cesionar, care la randul lor sunt scutite de impozit”. Dupa expunerea exhaustiva a ministrului de resort, a urmat la microfon purtatorul de cuvant al Guvernului, secretarul de stat Corneliu Calota, care a clarificat, printre altele, situatia programului Prima Casa, care in opinia sa ar putea – dupa multi ani de implementare – sa inceapa sa creeze oportunitati si pe piata de constructii. „In legatura cu Prima Casa, noua hotarare adoptata de Guvern prevede extinderea programului si pentru cetatenii romani rezidenti in strainatate, care au permis de sedere si de munca, pentru inceput prin extinderea plafonului de garantare cu inca 25 milioane de lei. Un accent special care s-a pus in cadrul sedintei este ca acest tip de credit sa fie accesibil si pentru cei care doresc sa-si construiasca o casa, nu neaparat - cum se practica in mod obisnuit – sa-si cumpere un apartament. Astfel, programul poate stimula nu numai tranzactiile imobiliare, mai ales ca romanii ce lucreaza in strainatate prefera de regula sa-si construiasca o locuinta in Romania, decat sa-si cumpere un apartament intr-un bloc existent”, a subliniat Corneliu Calota. Informatii suplimentare, la www.gov.ro