Suspendarea PUZ-urilor de sector, prin care dispareau sute de hectare de spatiu verde, controlul santierelor de constructii, dar si realizarea a 40 de kilometri de banda unica pentru transportul de suprafata sunt numai cateva dintre masurile tranzitorii pana la realizarea planului de masuri pentru cresterea calitatii aerului in Capitala, potrivit primarului Nicusor Dan. Edilul precizeaza ca acest program va trebui definitivat in iunie 2022 si mai include achizitia a 100 de tramvaie (pentru care s-a semnat contractul recent), a 100 de autobuze electrice si a 100 de troleibuze, precum si controlul salubrizarii strazilor.
"Am prezentat (reprezentantilor Comisiei Europene) principalele masuri pe care le-am luat si pe care le vom lua pe termen scurt si mediu, pentru rezolvarea problemelor de poluare a aerului din Bucuresti. In primul rand, a fost inceputa procedura de achizitie a unui studiu la zi pentru poluantii atmosferici din Bucuresti si a unui program de masuri pentru calitatea aerului. Primaria Capitalei isi doreste ca o companie de renume din Europa sa realizeze studiul si programul de masuri", a anuntat Nicusor Dan.
In aceeasi directie, pe termen mediu, prin PNRR, Primaria Capitalei isi propune sa planteze sute de hectare de spatiu verde si sa realizeze metroul de suprafata.
Primarul Capitalei a participat in aceasta saptamana la o intalnire tehnica intre reprezentantii Comisiei Europene si reprezentantii autoritatilor romane, pe tema celor doua proceduri de infringement care vizeaza poluarea aerului din Bucuresti.
Din partea autoritatilor nationale au participat reprezentanti de la Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Mediului, Agentia Nationala pentru Protectia Mediului si Garda de Mediu.