RO EN
Coșul este gol

CE: Imbunatatire a indicelui ESI din constructii in Romania

In editia pentru luna martie 2019 a rezultatelor cercetarii privind indicatorul increderii in economie (Economic Sentiment Indicator - ESI), luat in considerare atat in general, cat si pe domenii de activitate (ESI in industrie, servicii, la nivelul consumatorilor – persoane fizice, in comertul de retail, in ramura de constructii si, separat, in servicii financiare), inclusiv pe baza unor date de la Eurostat, oficialii Directoratului-General pentru Afaceri Economice si Financiare (DGEFA) din cadrul Comisiei Europene (CE) au aratat ca, la nivelul zonei euro, ESI a scazut usor, la 105,5 puncte. Pentru intreaga Uniune Europeana, indicele ESI s-a diminuat in continuare, pana la 105 puncte, in regres cu -0,4 puncte, dar ambii indicatori se mentin deocamdata in parametri optimi si raman la niveluri relativ ridicate, cel putin pentru unele componente (ESI in servicii, in comertul de retail si, intr-o masura mai redusa, la nivelul constructiilor si industriei).
„In zona euro, scaderea ESI din martie 2019 s-a datorat deprecierii increderii in industrie si in servicii, trend contrabalansat de cresterea increderii in sectorul de comert de retail (cu amanuntul), respectiv intr-o masura mai redusa, in constructii, concomitent cu o stabilizare a acesteia in randul consumatorilor. ESI s-a diminuat, insa, in unele economii importante ale tarilor din UE-19, mai precis in Germania (-0,9 puncte) si Olanda (-1,3 puncte), s-a mentinut aproape la acelasi nivel in Franta (+0,2 puncte) si Italia (-0,2 puncte), dar s-a majorat in Spania (+2,3 puncte). In zona euro, indicele de incredere in piata constructiilor (ESI in constructii sau CCI – Construction Confidence Indicator) s-a apreciat in luna martie 2019 cu +0,9 puncte, ca urmare a rectificarii in sens ascendent a perspectivei managerilor in ceea ce priveste dinamica portofoliului de contracte si comenzi, atenuate partial, pe fondul unei modificari in sens pronuntat negativ a estimarilor privind numarul de salariati (reflectand, deocamdata, o situatie extrem de precara in ceea ce priveste forta de munca angajata in constructii). In principiu, planurile de angajare a fortei de munca s-au degradat relativ major, cu precadere, mai semnificativ in constructii, respectiv ceva mai pronuntat in industrie, ramanand relativ neschimbate in servicii si inscriindu-se pe un trend fluctuant in comertul cu amanuntul. Expectativele din martie 2019 privind preturile de vanzare indica o ponderare radicala in industrie si in constructii, o crestere in domeniul serviciilor si, intr-o masura mai mica, o eventuala stabilizare in comertul de retail, fiind aproximativ in aceeasi linie cu cele exprimate de consumatori, cel putin pentru primele doua componente. Astfel, asteptarile consumatorilor privind pretul reflecta o diminuare a acestuia pe toate palierele, de vreme ce optiunile, fata de cercetarea anterioara, s-au modificat”, se arata in studiul citat. In consecinta, pentru zona euro, indicii ESI din perioada aprilie 2018-martie 2019 se plaseaza la 112,2 puncte, 111,5 puncte, 111,8 puncte, 111,2 puncte, 111 puncte, 110,4 puncte, 109,7 puncte, 109,5 puncte, 107,4 puncte, 106,3 puncte, 106,2 puncte si 105,5 puncte, iar ESI sau CCI in constructii a fluctuat astfel: +4,3 puncte, +6,8 puncte, +5,4 puncte, +5,2 puncte, +6,2 puncte, +8,3 puncte, +8 puncte, +8,3 puncte, +7,3 puncte, +8,4 puncte, +6,6 puncte si +7,5 puncte (deci, cu praguri maxime in septembrie si noiembrie 2018, respectiv in ianuarie a.c., dupa care a urmat o scadere in februarie 2019 si o usoara revenire in martie acelasi an), indicii fiind insa pozitivi si, evident, net superiori mediei de -16,9 puncte din sector, stabilita pentru perioada cuprinsa intre ianuarie 1990 si pana in martie 2019. De asemenea, datele istorice indica un prag minim al ESI in constructii, la nivelul UE-19, de -45,3 puncte (in septembrie 1993) si unul maxim de +8,4 puncte (in ianuarie 2019).
ESI in constructii continua sa atinga un nivel optim al perioadei de extrasezon, in cazul Romaniei
In acelasi interval de referinta (martie 2019), pentru Uniunea Europeana (UE-28), expertii DGEFA subliniaza ca actuala diminuare usoara, insa marginala, a ESI (-0,4 puncte), pana la un nivel mai scazut decat cel din UE-19 (adica 105 puncte), a avut loc pe fondul imbunatatirii marcate si semnificative a sentimentului increderii in economie la nivelul celor mai importante tari europene (care nu utilizeaza moneda unica), mai ales in Marea Britanie (+1,6 puncte), in timp ce ESI din Polonia (a doua economie ca dimensiune din afara zonei euro) si-a inversat trendul initial descendent si a inceput sa avanseze intr-un ritm usor (+0,4 puncte). „In UE-28, premisele referitoare la dinamica sectoriala sunt, in linii mari, asemanatoare celor pentru zona euro, cu exceptia ramurii de constructii, unde se reflecta o deteriorare a increderii. Totusi, in contrast cu zona euro, increderea s-a majorat in servicii. O alta asemanare cu UE-19 este aceea ca pentru forta de munca din constructii, din industrie si din comertul cu amanuntul expectativele indica o inrautatire a situatiei, in timp ce in servicii se asteapta o stabilizare. In tot spatiul comunitar, estimarile managerilor privind dinamica fortei de munca sunt, astfel, relativ aceleasi in raport cu cele din zona euro. Expectativele privind pretul indica, totodata, un regres in sectorul de comert cu amanuntul, in industrie si in ramura de constructii, dar, fara sa mai fie in linie cu cele din zona euro, reflecta o stabilizare in servicii, toate acestea fiind semnalate destul de ferm atat de consumatori, cat si de manageri”, se mai arata in raportul elaborat de DGEFA.
Astfel, datele curente, prezentate de DGEFA, reflecta faptul ca indicele ESI din UE-28 a evoluat intre lunile aprilie 2018 si martie 2019 astfel: 111,8 puncte, 111,9 puncte, 111,7 puncte, 111,5 puncte, 111,5 puncte, 110,7 puncte, 110,1 puncte, 109,3 puncte, 107,5 puncte, 106,2, 105,4 puncte si 105 puncte (seria fiind partial revizuita, doar pentru februarie a.c.). Aceasta reflecta cu destula acuratete situatia de ansamblu a economiei UE, care se inscrie pe un trend ascendent, de recuperare graduala a pierderilor din perioada recesiunii, dar care se mai confrunta cu unele probleme sistemice, precum si cu aspecte exogene, cum ar fi tensiunile socio-politice si cele ce vizeaza comertul exterior, vizibile cu precadere in ultima parte a anului trecut si, de asemenea, la inceputul celui in curs. In particular, pentru sectorul de constructii din UE-28, cu o medie istorica de -17,7 puncte, un nivel minim al increderii de -44,1 puncte, conturat in iunie 1993 si unul maxim de +6,6 puncte, inregistrat in noiembrie 2018), ESI sau CCI s-a plasat la +3,2 puncte, +4,5 puncte, +4 puncte, +3,3 puncte, +4,2 puncte, +5,3 puncte, +5,7 puncte, +6,6 puncte, +5,1 puncte, +5,4 puncte, +4,5 puncte si +3,7 puncte in fiecare luna din intervalul aprilie 2018-martie 2019.
In cadrul unui tabel distinct, unde sunt prezentati toti indicatorii de incredere si de sentiment economic (ca serie ajustata), specialistii DGEFA cuantifica si informatiile pentru Romania. Se iau initial in considerare ESI general si pe ramuri ale economiei, ca punct minim si maxim de inflexiune, respectiv ca medie din ianuarie 1990 pana in martie 2019, dupa care seria datelor continua cu perioada aprilie 2018-februarie 2019. In consecinta, pentru tara noastra, potrivit datelor istorice, ESI minim s-a constatat in septembrie 1992 (cu 68,2 puncte), iar cel maxim in iunie 1996 (respectiv, 125,8 puncte). Totodata, pentru ca nivelurile minime si maxime sa poata fi comparate, media istorica si actuala a ESI in Romania si in toate celelalte tari este stabilita la 100 de puncte. In fine, dar nu in ultimul rand, seria datelor ESI din Romania in perioada aprilie 2018-martie 2019 ramane in linii mari pozitiva (ba chiar in urcare in ultimul timp), cu fluctuatii de 100,2 puncte, 101,4 puncte, 101,3 puncte, 100,2 puncte, 100 puncte, 101,9 puncte, 101,8 puncte, 101 puncte, 101,3 puncte, 101,5 puncte, 102,2 puncte si 102,3 puncte pentru fiecare luna a intervalului analizat.
Cu o medie istorica si actuala de -14,2 puncte, ESI in constructii (sau CCI) pentru Romania reflecta in general o lipsa de incredere fata de ramura economica respectiva, dar mai putin accentuata ca in alte state membre ale UE (de exemplu, in Polonia, media este de -31 de puncte, in Marea Britanie se consemneaza -19,6 puncte, in Italia media este de -22,1 puncte, in Cehia media totalizeaza -20 de puncte, in Germania aceasta este de -23,9 puncte etc., multe date fiind usor rectificate). In orice caz, ESI in constructii nu este pozitiv, ca medie, in aproape niciun stat membru UE (cu exceptia Republicii Irlanda, cuprinsa in premiera in cadrul cercetarii, dupa mai bine de zece ani, unde o actualizare l-a adus la +2,3 puncte), acest indicator fiind cel mai bun doar in Estonia (-1 punct), Olanda (-3,4 puncte) sau Slovenia (-8,8 puncte), respectiv Danemarca (-9,4 puncte). Revenind, astfel, la situatia din tara noastra, nivelul de incredere minima in constructii s-a inregistrat in septembrie 1999 (respectiv, -60,4 puncte), iar cel maxim a fost consemnat in iunie 1996 (si anume +34,6 puncte). Totodata, intre aprilie 2018 si martie 2019, ESI in constructii, la nivelul Romaniei, a fost de -15,2 puncte, -13,9 puncte, -12,3 puncte, -11,7 puncte, -9,4 puncte, -8,4 puncte, -8 puncte, -6,7 puncte, -6,6 puncte, -7,9 puncte, -6,5 puncte si -6,2 puncte, astfel incat, actualmente, se plaseaza peste media de -14,2 puncte (ajungand si la un nivel relativ optim al perioadei analizate), ceea ce denota o crestere cu 8 puncte a increderii, pentru aceasta baza de comparare, iar la un calcul pe baze secventiale, increderea in constructii a urcat in Romania, in martie a.c., cu 0,3 puncte (comparativ cu februarie 2019).
O alta cercetare a DGEFA, data publicitatii tot in martie a.c., reflecta dinamica indicatorului climatului de afaceri (doar in zona euro), insa, pentru ca statele in care se foloseste moneda unica europeana reprezinta principalii parteneri comerciali ai Romaniei, informatiile respective sunt considerate utile si pentru operatorii economici din tara noastra. Astfel, in martie 2019, indicatorul climatului de afaceri (Business Climate Indicator - BCI) pentru zona euro a scazut cu -0,16 puncte, pana la +0,53 puncte, de la +0,69 puncte in luna anterioara, dar reflecta si o diminuare puternica fata de martie 2018, cand s-au raportat +1,41 de puncte. Toate cele cinci componente ale indicatorului s-au inrautatit in martie 2019, insa, in timp ce viziunea managerilor despre productia realizata, asteptarile privind productia, portofoliul general de contracte si comenzile specifice la export a indicat un declin general, declaratiile despre stocul de produse finite reflecta o depreciere ceva mai ponderata a expectativelor.    
***
In consecinta, indicatorul de sentiment economic ESI este format din indicele increderii in industrie (cu o pondere de 40%), cel al increderii in servicii (30%), din indicatorul increderii consumatorilor (20%), respectiv din indicatorii de incredere in constructii si servicii (cu 5% fiecare), astfel incat media pe termen lung (1990-2018) echivaleaza cu 100 de puncte. De asemenea, ponderea fiecarei tari in parte a fost actualizata in ianuarie 2019. Pentru mai multe informatii, click aici, iar pentru a descarca raportul integral referitor la ESI si la ceilalti indicatori ai increderii (rezultate care includ si Romania), click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter