RO EN
Coșul este gol

CCIR: Piata Uniunii Europene ne trateaza ca pe o economie de subcontractori

Presedintele Camerei de Comert si Industrie a Romaniei (CCIR), dl. Mihai Daraban, a avut o intalnire cu E.S. Ambasadorul Statelor Unite ale Americii in Romania, dl. Adrian Zuckerman, in scopul identificarii unor solutii viabile de crestere a schimburilor comerciale bilaterale.
In cadrul intalnirii, care a durat aproximativ trei ore, au fost abordate teme de actualitate, precum impactul pandemiei COVID-19 asupra economiei celor doua tari, cresterea investitiilor SUA in Romania si, implicit, facilitarea accesului antreprenorilor romani pe piata americana, precum si a celor din SUA in spatiul european.
„Am avut o intalnire extrem de fructuoasa cu E.S. dl. Adrian Zuckerman, in care am reusit sa atingem foarte multe dintre problemele cu care se confrunta mediul de afaceri, atat cel din Romania, cat si cel din SUA, mai ales, acum, in perioada pandemiei. Statele Unite au avut o crestere economica de 33,1% in trimestru al treilea al anului 2020. Este o piata extrem de dinamica. Totodata, este o piata care ar trebui sa ne tenteze mai mult, decat ne tenteaza, in prezent, piata Uniunii Europene, unde din nefericire, am ajuns o economie de subcontractori. In SUA exista cea mai mare densitate de multinationale, care ofera investitorilor un potential urias de a patrunde si pe alte piete, America fiind un hub pentru multe directii economice si nu numai. Dupa cum stiti, misiunea CCIR este de a sprijini internationalizarea business-ului romanesc, de a ajunge si in etapa de export de servicii”, a declarat presedintele CCIR, dl.Mihai Daraban.
“SUA si-a exprimat de foarte mult timp interesul in ceea ce priveste dezvoltarea antreprenoriatului si a sectorului privat din Romania. De altfel, acest lucru reprezinta un pilon de baza al Parteneriatului Strategic dintre cele doua state. Sunt ferm convins de faptul ca un mediu de afaceri sanatos reprezinta un element foarte important pentru construirea si consolidarea democratiei. Dezvoltarea durabila a mediului de afaceri este urmata, negresit, de crestere economica. Nu trebuie sa uitam insa de aplicarea statului de drept, un alt element esential pentru o economie puternica. Mediul de afaceri are nevoie de o legislatie sanatoasa, de predictibilitate, de legi care nu se schimba de la o zi la alta”, a declarat E.S. Ambasadorul Statelor Unite ale Americii in Romania, dl. Adrian Zuckerman.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter