RO EN
The cart is empty

MAKITA raporteaza o consolidare a pozitiei competitive pe plan comunitar

In primele sase luni ale exercitiului financiar 2017 - 2018, care se incheie la finele lunii martie a anului urmator, corporatia nipona Makita - unul dintre cei mai cunoscuti furnizori mondiali de scule electrice, a realizat o cifra de afaceri de 230,9 miliarde yeni (circa 2 miliarde USD), reprezentand o majorare de 15,4% fata de perioada similara a anului fiscal precedent. La randul lor, veniturile operationale s-au majorat cu 13,8%, atingand aproape 38,3 miliarde yeni. Progozele pentru intregul interval curent de raportare indica un nivel al vanzarilor de 455 miliarde yeni (+9,6% fata de 2016 - 2017) si un profit de 70 miliarde yeni (+11,9%). Situatia financiara globala din intervalul analizat indica o revenire globala a economiilor dezvoltate ale lumii pe fondul imbunatatirilor in planul ocuparii fortei de munca, precum si in cel al incasarilor, cu toate ca, inca, o serie de incertitudini mai planeaza asupra stabilitatii de ansamblu, generate mai ales de politicile internationale curente. In acest context, Makita a ales calea dezvoltarii portofoliului de produse, imbunatatind liniile de productie ale solutiilor cu functionare pe baza de acumulatori Li-ion - in special modele cu motoare fara perii, de mare putere si beneficiind de o viteza de lucru similara sculelor alimentate de la reteaua electrica. De asemenea, strategia a avut inclusiv o latura extensiva, care s-a materializat prin deschiderea unei noi reprezentante la Varsovia - Polonia. In Romania, raporteaza o cifra de afaceri de 70,9 milioane de lei, in crestere cu peste 22% fata de anul precedent. In ceea ce priveste unitatea de fabricatie  Makita EU din localitatea Branesti - Ilfov, aceasta a raportat in anul 2016 vanzari de peste 503,7 milioane de lei. Cu o istorie de aproape doua decenii pe plan national, firma livreaza scule electrice si servicii, adaptate caracteristicilor cererii. Distributia se efectueaza printr-o retea formata din aproximativ 200 de parteneri.
  

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter