RO EN
The cart is empty

KUHN Romania mizeaza pe o cifra de afaceri de 72 milioane euro in 2023

Piata locala de utilaje terasiere si-a reluat trendul de crestere in 2023, dupa ce in 2022 vanzarile au scazut la 2.126 unitati, de la nivelul de 2.331 de echipamente comercializate in 2021. Astfel, pentru primele sase luni ale acestui an, datele disponibile indica o crestere de 16% a pietei, la nivel national fiind livrate, in total, 1.284 de utilaje terasiere. Razvan Marcu, Managing Director la Kuhn Romania, unul dintre principalii furnizori de utilaje terasiere pentru constructii din tara noastra si dealerul Komatsu in Romania, estimeaza ca acest trend crescator se va mentine pana la finalul anului in curs, volumul pietei locale de profil urmand a se majora cu 12%-15% comparativ cu nivelul din 2022.
In acest context, Kuhn Romania a inregistrat o cifra de afaceri de aproximativ 37 milioane de euro in primele 6 luni ale acestui an, in crestere de la 21 milioane de euro obtinut in aceeasi perioada din 2022. Valoarea estimata a cifrei de afaceri estimate pentru 2023 este de aproximativ 72 milioane de euro, in crestere de la aproximativ 49 milioane de euro in 2022.
Kuhn Romania, grupul ce a preluat activitatea Marcom RMC'94 in februarie 2022, livreaza utilaje pentru constructii terasiere marcile Komatsu, Dieci, Grove, Potain, McCloskey si Mantsinen. Kuhn Holding este o companie austriaca de familie, cu 1.600 de angajati si o cifra de afaceri anuala de peste 750 de milioane de euro.
 
- Ce valoare a avut piata de utilaje terasiere pentru constructii in 2022 si in primele 6 luni din 2023? Ce perspective sunt pentru perioada urmatoare?
- Este mai greu sa ne pronuntam din punct de vedere as valorii pietei, deoarece gama de produse pe care le comercializam este foarte variata, la fel si numarul de producatori. Totusi, avem la dispozitie cateva cifre foarte precise, puse la dispozitie de Comisia Europeana. Conform datelor oficiale, pe piata locala de utilaje terasiere s-au livrat, anul trecut, 2.126 de unitati, in scadere de la 2.331 unitati comercializate in 2021. Trebuie mentionat, insa, ca 2021 a fost cel mai bun an de dupa 2007-2008 din punct de vedere al cererii de pe piata. In primul semestru al acestui an, piata de utilaje terasiere a inregistrat 1284 de unitati vandute, in crestere cu 16% fata de aceeasi perioada din 2022. Perspectivele de crestere pozitiva se mentin cel putin pana la finalul acestui an si estimam ca piata totala va cunoaste o evolutie a vanzarilor cuprinsa intre 12% si 15%.
 
 
- Care sunt tendintele pe piata de utilaje pentru constructii in perioada urmatoare (raportul vanzari/ inchirieri, digitalizare, noutati tehnice etc.)?
- Cerinta principala a clientilor din domeniul nostru este de crestere a eficientei. Aceasta inseamna o evolutie a cererii pentru produsele foarte productive, dar, in acelasi timp, si foarte economice: echipamente hibrid si electrice, sisteme de ghidare pentru buldozere, gredere si excavatoare, sisteme de monitorizare si eficientizare a activitatii utilajelor.
 
- Cum a evoluat activitatea companiei in ultima perioada, din punct de vedere al rezultatelor financiare?
- Kuhn Romania a inregistrat o cifra de afaceri de aproximativ 37 milioane de euro in primele 6 luni ale acestui an, in crestere de la 21 milioane de euro in aceeasi perioada din 2022. Valoarea estimata a cifrei de afaceri pentru 2023 este de aproximativ 72 milioane de euro, in crestere de la aproximativ 49 milioane de euro in 2022.
 
 
- Care sunt cele mai mari santiere unde livrati utilaje in aceasta perioada?
- Suntem prezenti la toate proiectele de infrastructura mare aflate in executie, dar si in carierele de piatra si balastierele care furnizeaza materie prima pentru constructorii de drumuri si pentru producatorii de materiale. In continuare, brandul Komatsu reprezinta aproximativ 85% din businessul nostru, aici inregistrandu-se si cele mai multe cereri. Produsul vedeta al acestui an este excavatorul hibrid Komatsu HB365, de departe cel mai vandut si apreciat excavator din clasa de 36 de tone.
 
- Care sunt obiectivele stabilite de managementul firmei pe termen scurs si mediu?
- Preluarea in 2022 a companiei Marcom de catre grupul Kuhn a venit la pachet cu un plan de investitii foarte ambitios: un sediu nou si modern la Bucuresti si 3 sedii complet noi la Turda, Roman si Timisoara. Suntem in plin proces de achizitie de terenuri, obtinere de avize si proiectare a noilor sedii si facilitati, dorind ca in cel mai scurt timp sa incepem constructiile.
 
 
- Cum se resimt, in cadrul companiei, efectele majorarilor de preturi din constructii si ale dificultatilor din lanturile de aprovizionare?
- Din punct de vedere al lanturilor de aprovizionare, companiile cu care lucram au traversat cu bine de perioada mai agitata prin care am trecut. Nu am dus si nu ducem lipsa de stocuri, politica noastra fiind intotdeauna orientata catre termene de livrare cat mai rapide. In ceea ce priveste majorarile de preturi, suntem afectati in aceeasi masura ca oricare alt jucator din aceasta industrie. Vedem o stabilizare a preturilor la carburant, o scadere a costurilor cu energia electrica, dar, in acelasi timp, fenomenul inflationist a facut ca si costurile salariale sa creasca semnificativ.
 
- Ce alte dificultati intampinati in desfasurarea activitatii si care considerati ca sunt oportunitatile acestei perioade?
- Cele mai mari dificultati le intampinam la capitolul forta de munca, un fenomen generalizat si care face ca gasirea colegilor potriviti pentru echipa noastra sa fie o adevarata provocare. Lipsa scolilor de profil sau numarul insuficient de absolventi (tehnicieni sau mecanici) ne forteaza sa gasim solutii pentru a acoperi necesarul de personal.
Oportunitatile vin, in mod evident, din zona fondurilor europene, unde diversele masuri deschise au asigurat si asigura un volum de business important. Cand poti sa achizitionezi cele mai performante utilaje cu 30-40% din valoarea de nou, este clar o oportunitate care nu trebuie ratata de niciun potential beneficiar. Noi suntem pregatiti sa furnizam cele mai moderne utilaje si tehnologii aferente.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter