RO EN
The cart is empty

HUNNEBECK: Piata sistemelor de cofrare se stabilizeaza la circa 30 milioane de euro

Piata locala a sistemelor de cofrare s-a inscris, anul trecut, pe un trend de crestere, depasind pragul valoric de 30-31 milioane de euro, potrivit estimarilor lui Horia Nitulescu, Regional Sales Manager al companiei Hunnebeck Romania, subsidiara locala a Brand Energy & Infrastructure Services, grup nord-american cu afaceri anuale de peste 3 miliarde USD. Avand in vedere volumul si anvergura proiectelor de constructii aflate in desfasurare in Romania in prezent, managerul se asteapta ca nivelul din 2016 al pietei sistemelor de cofrare sa fie similar celui inregistrat in 2015.
"Dupa un an bun pentru sectorul constructiilor, care a crescut cu peste 10% in 2015 conform statisticilor, in 2016, dupa un inceput mai ezitant, piata constructiilor a devenit mai dinamica din primavara si este deja sesizabila o crestere a volumului de proiecte rezidentiale ce vor fi realizate in a doua jumatate a anului in curs. Totusi, in comparatie cu 2015, s-a dat startul la mai putine proiecte de anvergura si intarzie inca lansarea marilor investitii in infrastructura anuntate. Piata sistemelor de cofrare urmeaza indeaproape trendurile inregistrate in sectorul constructiilor, perspectivele fiind mai degraba de stagnare, decat de crestere in acest domeniu", a declarat Horia Nitulescu.
In acest context, afacerile companiei Hunnebeck Romania s-au majorat, anul trecut, cu 51,7% fata de nivelul din 2014, pana la 49,6 milioane de lei, trendul ascendent al vanzarilor fiind inregistrat si in primul semestru din 2016. Printre obiectivele stabilite de conducerea grupului pentru 2016, se afla consolidarea relatiilor cu clientii, dezvoltarea portofoliului de servicii, adaptarea permanenta a parcului de echipamente la cerintele pietei etc. "In paralel, ne intensificam eforturile si in domeniul serviciilor industriale, pentru a ramane un nume de referinta si a ne dezvolta si in acest sector de activitate", a precizat reprezentantul Hunnebeck Romania.
 
Livrari pe santierele viitoarelor stadioane din Craiova si Targu Jiu
Hunnebeck Romania furnizeaza sisteme si solutii de cofrare pentru proiecte din toate zonele tarii. "In 2016 am fost contractati pentru a livra consultanta tehnica in cadrul unor proiecte importante de infrastructura, cum sunt executia arterei de penetratie Splaiul Independentei - Ciurel - autostrada Bucuresti-Pitesti, a podului de langa Gara Ploiesti Vest, a autostrazii Lugoj-Deva (lotul al III-lea), a unui pasaj in Brasov etc. Am inclus in portofoliul nostru din 2016, din categoria proiectelor nerezidentiale, de exemplu, stadioanele din Craiova si Targu Jiu sau o micro-hidrocentrala in Targu Jiu, dar si numeroase obiective rezidentiale din Bucuresti, Brasov, Constanta, Timisoara si alte orase mari ale tarii", a mai spus Horia Nitulescu.
In topul livrarilor Hunnebeck s-a mentinut, in ultima perioada, sistemul de cofrare pentru pereti Rasto, sortiment versatil si usor de utilizat, putand fi transportat si fara ajutorul macaralei. Acesta ramane, potrivit datelor firmei, unul dintre cele mai populare echipamente pe santierele de constructii din Romania. "Concomitent, avand in vedere timpul scurt alocat executiei unor proiecte, constructorii sunt interesati de echipamente capabile sa cofreze cat mai rapid suprafete mari de perete sau de planseu (cum sunt sistemul de cofrare pentru perete Manto sau cofrajul pentru plansee Topec), dar si de sisteme de sustinere robuste si rigide (cum sunt schela Cuplok sau sistemul Infra-kit, pentru lucrari de infrastructura). Totodata, sunt foarte solicitate pe santiere sistemele care asigura accesul pentru desfasurarea lucrarilor la inaltime (de exemplu, turnurile de scara Bosta 70, de la Hünnebeck)", a mai spus reprezentantul companiei.
Hunnebeck Romania este specializata in vanzarea si inchirierea de schele, sisteme de cofrare, echipamente de acces si siguranta pentru santier. La inceputul lunii iulie 2014, compania si-a schimbat numele, dupa ce timp de mai multi ani a functionat cu denumirea Harsco Infrastructure Romania.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter