RO EN
The cart is empty

CTE Solution: Crestere de 25% la 6 luni si noi perspective de dezvoltare

CTE Solution - Utilaje Specializate, furnizor de solutii si echipamente pentru constructii, salubritate si reciclare, a inregistrat o cifra de afaceri de 109,8 milioane de lei in primul semestru al acestui an, in crestere cu aproximativ 25% fata de nivelul de 82 milioane de lei realizat in aceeasi perioada din 2022. Andrei Dumitra, directorul general al companiei, estimeaza ca trendul de crestere se va mentine pana la finalul lui 2023. CTE Solution - Utilaje Specializate face parte din CTE Group, alaturi de CTE Trailers - distribuitor autorizat de vehicule comerciale specializate pentru transport si de CTE Rent - firma specializata in inchirierea de echipamente pentru constructii, salubritate si reciclare. Activitatea companiei este centrata pe doua segmente de business - furnizarea de utilaje de constructii si statii de sortare/concasare, respectiv livrarea de echipamente destinate salubritatii si reciclarii deseurilor menajere, industriale, verzi si rezultate din activitatea de constructii si demolari, segment care a cunoscut o crestere constanta in ultimii ani. "In concluzie, bazandu-ne pe proiectele pe care le avem in derulare, estimam ca cifra de afaceri cu care vom incheia anul 2023 va fi net superioara celei aferente anului anterior", a precizat Andrei Dumitra.
 
- Cum vedeti dezvoltarea pietei locale de utilaje pentru constructii, pe termen scurt si mediu?
- Estimam ca trendul de dezvoltare a pietei de utilaje in urmatoarea perioada de timp va fi crescator, avand in vedere demararea unor proiecte mari de infrastructura rutiera, precum si a unor investitii semnificative in retehnologizarea unor noi facilitati de procesare pe domeniile reciclarii deseurilor provenite din constructii si demolari. Sa nu omitem, de asemenea, aportul investitional reprezentat atat de domeniul privat, cat si de cel pubic in ceea ce priveste achizitiile directe de utilaje de constructii, finantate prin fonduri proprii, europene si guvernamentale.
 
 
- Care sunt tendintele pe piata de utilaje pentru constructii in perioada urmatoare?
- Asa cum am precizat anterior, credem ca piata achizitiei de utilaje de constructii va prevala in fata celei de inchirieri atat timp cat majoritatea companiilor, publice sau private, vor fi nevoite sa isi improspateze si sa isi dezvolte flotele de utilaje cu echipamente noi, ale caror performante operationale sunt net superioare si in concordanta cu noile politici de mediu in ceea ce priveste emisiile de gaze cu efect de sera. Dupa cum se poate observa, majoritatea producatorilor de utilaje de constructii isi dezvolta portofoliile de echipamente cu noi versiuni dotate cu propulsii electrice sau hibride. Mecalac a lansat, anul trecut, o gama completa de incarcatoare si excavatoare multifunctionale electrice.
 
- Care sunt cele mai mari santiere unde livrati utilaje in aceasta perioada?
- Fara a nominaliza neaparat, aceasta perioada este marcata definitoriu de prezenta lucrarilor pe proiectele mari de infrastructura rutiera si de colectare si epurare a apelor uzate, dar si de proiecte de investitii demarate in domeniul reciclarii deseurilor si al materialelor provenite din constructii si demolari.
 
 
- Precizati categoria/marca de utilaje pentru care s-au inregistrat cele mai multe cereri in 2022 si in primele 6 luni din 2023.
- Daca ar fi sa analizam cererile de utilaje de constructii primite in functie de marca, am avea un raport favorabil in dreptul producatorului Mecalac, in a carui gama de utilaje se gaseste si buldoexcavatorul - masina cea mai solicitata pe piata interna la nivelul anului 2022. De asemenea, constatam o crestere importanta a numarului de excavatoare multifunctionale atat in varianta cu senile, cat si cea pe roti, aceasta gama regasindu-se, de asemenea, in portofoliul producatorului Mecalac. Aceste utilaje reprezinta o alternativa reala pentru constructorii care-si doresc cu adevarat o masina multifunctionala si eficienta. In schimb, anul 2023 aduce o noua ierarhizare a tipului de echipamente solicitate si vandute, utilajele cu greutate operationala superioara avand o pondere semnificativ crescuta fata de anii anteriori, semn clar al investitiilor in derulare pe proiectele mari de infrastructura rutiera (si aici ne referim la excavatoarele cu greutate operationala mai mare de 30 de tone). Piata incarcatoarelor frontale este pozitionata la nivelul anului trecut, insa constatam, de asemenea, o crestere a cererii de miniexcavatoare, ambele game de utilaje regasindu-se in portofoliul celor de la Hyundai.
 
 
- Care sunt obiectivele stabilite de managementul firmei pentru perioada 2023-2025?
- Privim cu incredere potentialul perioadei ce urmeaza, din prisma proiectelor de infrastructura in derulare (rutiera, feroviara, alimentare cu apa, gestionare deseuri etc.). Am putea sintetiza, in acest sens, ca preocuparea actionariatului companiei noastre este centrata pe patru directii:
  • dezvoltarea si diversificarea activitatilor comerciale, prin stabilirea de parteneriate de reprezentare cu noi furnizori de utilaje si solutii pentru segmentele noastre de business;
  • dezvoltarea actualelor parteneriate cu furnizorii traditionali, avand in vedere oportunitatile de afaceri nou initiate in piata;
  • abordarea unor noi segmente de piata, avand in vedere, de asemenea, tendintele noi de dezvoltare a unor segmente de activitati economice;
  • cresterea prezentei pe segmentul furnizarii de servicii after-sales.
 
@Terramag.be
 
- Ce provocari intampinati in desfasurarea activitatii si care considerati ca sunt oportunitatile acestei perioade?
- Probabil ca cea mai mare provocare este aceea a asigurarii unui cash-flow constant, in conditiile in care aproape niciun achizitor nu plateste utilajul anticipat, existand situatii in care termenele de plata agreate nu sunt respectate. Cauzele sunt multiple, plecand de la accesul greoi al companiilor achizitoare la sursele de finantare si finalizand cu intarzierile de plata generate de neincasarea la timp a sumelor ce trebuie decontate de diverse institutii, in cazul programelor derulate din fonduri europene. Asa cum am precizat anterior, ne pastram optimismul in potentialul de dezvoltare a acestei tari si privim cu incredere in viitor. Romania este tara in care oportunitatile de afaceri nu lipsesc; trebuie doar sa fii atent la contextul general si sa cantaresti corespunzator beneficiile pe care ti le ofera aceasta perioada versus riscurile pe care le comporta. 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter