RO EN
The cart is empty

ANALIZA: Estimari de crestere cu pana la 10% a vanzarilor de scule electrice

Dupa o crestere de 15% raportata de furnizorii de scule electrice pe piata din Romania in 2021, prima jumatate a anului 2022 inregistreaza deja un salt de 10 procente, astfel ca estimarile sunt ca anul in curs sa se incheie cu o crestere intre 5% si 8%, potrivit lui Stefan Dragomirescu, Sales Manager Milwaukee Romania, furnizor de scule electrice. Managerul estimeaza ca valoarea aproximativa anuala a pietei de scule electrice si unelte pentru constructii se ridica la 100 de milioane de euro la nivel national si estimeaza o crestere de circa 10% in anul 2023. Daca sunt incluse si echipamentele pentru bricolaj si gradinarit, piata ar depasi, valoric pragul de 200 de milioane de euro anual. Totusi, in lipsa unor cercetari de piata realizate de catre o organizatie specializata in acest sens, este dificil de estimat valoarea exacta a pietei de scule electrice. Marja de eroare este mare, mai ales in conditiile in care segmentul DIY reprezinta circa 50% din totalul estimat al pietei, iar marcile proprii ale marilor retaileri au o pondere semnificativa din vanzarile acestora. Conform estimarilor lui Ionut Murgu, Country Business Director al Departamentului de Scule Electrice Robert Bosch SRL, evolutia pietei de scule electrice pentru constructii in anul 2021 a fost una de crestere moderata fata de 2020. In ceea ce priveste evolutia pietei din perspectiva preferintelor utilizatorilor, se observa o tendinta evidenta de crestere a interesului acestora pentru segmentul sculelor electrice cu acumulator, vizibila atat in categoria produselor profesionale, cat si a celor din categoria DIY. Aceasta tendinta se va mentine si in anii urmatori.
Pe piata locala de scule electrice sunt activi 12 importatori (dintre care doua companii au unitati de productie in Romania) si aproximativ 75 de distribuitori. Cei 12 importatori de scule electrice din Romania sunt: Robert Bosch SRL (importatorul marcilor Bosch, Skil si Dremel), Andreas Stihl Motounelte (Stihl, Viking), Makita Romania (Makita), Hilti Romania (Hilti), Ret Utilaje (AEG), Agent Trade (Metabo), Einhell Romania (Einhell), Yalco Romania (Stanley, DeWalt), Stanley Black & Decker (Stanley, DeWalt, Black+Decker, Facom si Expert), Hitachi Power Tools Romania (Hitachi), Milwaukee Romania (Milwaukee) si Emerson - Ridge Tool Division (Ridgid). Cele doua fabrici apartin Einhell si Makita.
***
Un material pe larg referitor la piata de scule electrice, utilaje si echipamente pentru constructii poate fi citit in editia August 2022 a revistei Agenda Constructiilor. Pentru a citi gratuit revista, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter