In ultimele decenii, cota unica (atat pentru impozitarea veniturilor, cat si pentru impozitarea consumului - Taxa pe Valoarea Adaugata) a fost incercata de opt state din centrul si estul Europei, membre ale UE. Intre timp, patru din aceste state au renuntat la cota unica si au revenit la impozitarea progresiva: Cehia (din 2013), Letonia (din 2018), Lituania (din 2019) si Slovacia (din 2013). Au ramas sa practice cota unica Bulgaria, Estonia, Romania si Ungaria.In acest articol, vom analiza performanta Romaniei in raport cu aceste alte sapte state cu care se poate compara, dat fiind nivelul relativ similar de dezvoltate. Astfel, vom inlatura posibila obiectie de a ne compara cu state situate pe un alt nivel al dezvoltarii. Vom vedea ca, chiar in interiorul acestui peer group, performanta Romaniei este mai slaba decat a statelor similare cu care ne comparam.
Exista trei motive pentru care un stat ar dori sa revina la impozitarea progresiva: economic, socio-politic, cultural.
1) Motivul economic consta, in principal, in necesitatea cresterii veniturilor bugetului de stat. Romania are cele mai mici venituri fiscale ca procent din PIB.
Obiectia nr.1 care s-ar putea ridica de catre adeptii pietelor libere neingradite este ca sectorul privat ar putea sa faca mai bine ceea ce face statul si - ca atare - nu are de ce sa-i plateasca impozite acestuia. Dar aceasta asertiune nu era valabila nici macar inainte de izbucnirea pandemiei Covid-19: statul era singura entitate capabila sa dezvolte infrastructura (de transport, energetica, scolara, spitaliceasca etc.) pe care sectorul privat sa o foloseasca mai apoi. Acum, pandemia a aratat ca in fata noilor provocari (epidemiologice, cibernetice, militare etc.) statul este actorul indispensabil, de neinlocuit in minimizarea efectelor negative. Iar aceste provocari sunt o joaca de copil in comparatie cu provocarile climatice si cu fluxurile migratorii pe care acestea le vor provoca in urmatoarele decenii. Pentru toate aceste provocari, veniturile bugetare trebuie, in mod inevitabil, sa creasca (o ipoteza pe care nici macar sectorul privat nu o mai poate pune sub semnul indoielii).
Obiectia nr.2 care s-ar putea aduce este ca, in Romania, nivelul impozitarii din prezent este cel optim, corespunzand punctului de maxim al curbei Laffer (acolo unde scaderea ratei de impozitare maximizeaza conformarea la plata impozitelor). Numai ca:
- in Romania, prin nenumaratele reduceri/ scutiri/ exceptari, putem afirma cu destula certitudine ca punctul de maxim al curbei Laffer a fost de mult depasit; avem acum atat rate de impozitare scazute, cat si venituri bugetare scazute;
- Romania are cele mai mici rate de impozitare dintre toate statele peers;
- pe langa ratele scazute de impozitare, Romania are cea mai mare evaziune fiscala. Despre ce curba Laffer/optimizare mai poate fi vorba?
Ca urmare a ratei celei mai scazute de impozitare, combinata cu cea mai mare evaziune fiscala, avem cel mai mic grad de colectare la buget pe aproape toate tipurile de impozite.
Asadar, cresterea ratelor de impozitare pentru a da statului mai multe venituri bugetare este o parte importanta a solutiei la problema economica (chiar daca nu intreaga solutie).
Atata doar ca, motivatia economica - desi importanta - paleste in comparatie cu celelalte doua motivatii.
2) Motivul socio-politic este acela ca in Romania, la fel ca in intreaga lume, polarizarea sociala a atins valori potential explozibile (si este orb cine neaga aceasta). Romania este, alaturi de Bulgaria, Letonia si Lituania, printre cele mai inegale societati din cadrul peer group, dar cu tendinte de inrautatire a situatiei (cum doar Bulgaria si Ungaria mai au).
Un fapt interesant este ca evolutia inegalitatii este corelata negativ cu evolutia nivelului veniturilor fiscale, in sapte cazuri din opt (doar Bulgaria face exceptie). Nu este o afirmatie hazardata aceea ca, cu cat nivelul veniturilor bugetare creste, sansele ca statul sa diminueze inegalitatea din societate se majoreaza.
Obiectia nr.3 care s-ar putea ridica este acea ca persoanele cele mai bogate - acelea care ar fi cele mai afectate de reintroducerea impozitarii progresive - nu vor primi niciun castig economic in contrapartida. Asa este, numai ca ele vor primi in compensatie mai multa pace si liniste sociala si politica. Intr-o societate puternic polarizata precum cea din Romania, intr-o tara in care exista o multime de oameni saraci si cu educatie precara (potentiala masa de manevra pentru demagogi) nu trebuie subestimata recrudescenta populismului, nationalismului, a extremismului de dreapta si de stanga. Cine crede ca ororile anilor '30 - '50 din secolul trecut nu se mai pot repeta, inseamna ca nu a invatat nimic din istorie. Masele nemultumite de acum vor fi avand mai multa educatie decat cele de atunci, dar au mult mai putina credinta in Dumnezeu (si in valorile morale) si mult mai multa pretentie de indreptatire (entitlement), constand din solicitarea de drepturi necorelate cu indeplinirea obligatiilor.
Desigur, impozitarea progresiva nu va duce la eradicarea saraciei din Romania. Dar, cel putin, clasa instarita va putea pretinde, cu oarecare indreptatire, ca nu a asistat pasiva la cresterea prapastiei sociale (care risca sa o inghita).
3) Motivul cultural s-ar putea sa fie cel mai important dintre toate. Statele care au abandonat cota unica de impozitare, precum Cehia sau Slovacia, nu au facut-o deoarece ar fi avut venituri insuficiente la buget, nici pentru ca ar fi avut societati inegale, ci - probabil - pentru a se alinia la ethosul cultural european. Acest ethos este fundamentat pe anumite valori precum solidaritate, toleranta, grija fata de aproape etc.
Din pacate, romanii, cu individualismul lor excesiv, nu au aproape nimic in comun cu acest ethos (din care cota progresiva de impozitare face parte in mod nemijlocit). Mai in gluma, mai in serios, Romania de astazi, prin mentalitatea sa, ar putea sa adere mai degraba la Statele Unite ale Americii decat sa se integreze cultural in mod durabil in Uniunea Europeana. Numai ca geografia impune restrictii dure si nu poate fi neglijata.
Desigur, factorul istoric are o puternica incarcatura explicativa pentru acest comportament. La fel ca si bulgarii (si ei adepti ai cotei unice, ai neincrederii in stat si ai inegalitatii crescute), romanii sunt tributari secolelor de dominatie otomana. In Imperiul Otoman, musulmanii erau scutiti de impozite si taxe, iar crestinii erau supra-taxati, de unde si lehamitea adanc incetatenita in conceptul de impozitare. (O documentare excelenta a acestui fenomen se gaseste in cartea „Sentimentul de insecuritate in societatea romaneasca: 1600-1830” a profesorului clujean Toader Nicoara). La fel ca la primii pelerini americani, care au parasit Anglia (si) din cauza impozitelor mari pe care trebuiau sa le plateasca.
Numai ca intelegerea situatiei nu ne aduce mai aproape de rezolvarea ei: pentru romani, insusirea valorilor culturale europene va fi o provocare mult mai mare decat pentru alti vecini.
Obiectia nr.4, pe care simt ca lectura acestor randuri a provocat-o este: "daca stim ca statul este necinstit si banii pe care ii platim sub forma de impozite nu se duc pe investitii, ci sunt furati sau dati pe pomeni electorale (vezi cresterea punctului de pensie cu 40%), de ce am accepta sa platim impozite marite?"
Raspunsul meu este:
- Impozite marite trebuie sa vina la pachet cu mai multa raspundere (accountability). Societatea trebuie sa isi dezvolte instrumente de verificare a modului in care sunt cheltuiti banii, iar politicienii necinstiti pot fi schimbati prin vot pana cand vor aparea unii interesati de binele public. Altfel, suntem intr-o situatie de lose-lose.
- Sub nici o forma nu trebuie sa se inteleaga ca intarirea solidaritatii sociale ar insemna cadouri populiste catre grupurile cu putere de vot. Numai ca, din nou, societatea romaneasca a fost - cu foarte mici exceptii - putin vocala atunci cand astfel de cadouri populiste au fost facute. Nu poti lasa doar o mana de oameni sa critice alocarile bugetare discretionare, iar tu „sa te faci ca ploua”.
- Celor care spun ca, prin majorarea impozitelor, Romania pierde una din putinele surse de competitivitate (alaturi de salariile mici), le raspund ca tot raul este spre bine. Poate ca asa ne vom concentra pe ceea ce ar trebui sa constituie adevaratele surse de competitivitate: infrastructura, educatia, cercetarea-inovarea.
*** Articol realizat de Valentin Lazea, Economist sef al BNR
