RO EN
The cart is empty

BNR: Diminuare de circa 29% a fluxului investitiilor straine directe

La data de 14 iunie a.c., expertii Bancii Nationale a Romaniei (BNR) au dat publicitatii un raport referitor la investitiile straine directe (ISD), precum si la datoria externa a tarii noastre, respectiv balanta de plati in primele patru luni ale anului in curs. "Investitiile straine directe in Romania au scazut cu 28,73% in intervalul ianuarie-aprilie 2011, la 444 milioane de euro (date estimate), de la 623 milioane de euro in perioada similara a anului anterior. Acestea au acoperit in proportie de aproape 38,5% deficitul contului curent, care s-a plasat la 1,152 miliarde euro. Din totalul investitiilor raportate in perioada de referinta, creditele intra-grup (dintre investitorul strain si firma rezidenta) au insumat 324 milioane de euro, iar participatiile la capital (consolidate cu pierderea neta estimata) s-au cifrat la 120 milioane de euro", se arata in comunicatul BNR. Oficialii bancii centrale mai arata faptul ca "deficitul contului curent al balantei de plati a fost in scadere cu 46,4% fata de aceeasi perioada din anul precedent, in principal datorita reducerii deficitului balantei comerciale cu 41,3% si majorarii excedentului transferurilor curente cu 89,8% (pe seama transferurilor nete ale administratiei publice). In acelasi timp, datoria externa pe termen mediu si lung a fost, la 30 aprilie 2011, de 73.723 milioane euro (79,3% din totalul datoriei externe), in crestere cu 1,7% fata de 31 decembrie 2010. Datoria externa pe termen scurt a inregistrat nivelul de 19.300 milioane de euro (20,7% din total, fiind mai mare cu 4,7% fata de 31 decembrie 2010. Rata serviciului datoriei externe pe termen mediu si lung (ce se calculeaza ca raport intre serviciul datoriei externe pe termen mediu si lung si exportul de bunuri si servicii) a fost de 19,2% in perioada ianuarie - aprilie 2011, comparativ cu 33,3% in anul 2010. Gradul de acoperire a rezervei in luni de importuri (evidentiat ca raport intre rezerva oficiala a BNR de valuta si aur)la sfarsitul perioadei si importul mediu lunar de bunuri si servicii din perioada respectiva) s-a situat la 7,9 luni de importuri de bunuri si servicii la data de 30 aprilie 2011, fata de 8,6 luni la 31 decembrie 2010". Datele raportate de BNR influenteaza in mod direct piata constructiilor (dependenta in mod direct de fluxul de capital din strainatate, disponibil pe plan national), iar in acest sens noile informatii confirma inca o data fluxul scazut al activitatii firmelor din bransa, in perioada de referinta. Diminuarea activitatii in ramura de constructii a fost reflectata recent de contractia de 4,5% a volumului lucrarilor in primele patru luni (conform Institutului National de Statistica). Desi in intervalul mai-iunie a avut loc un reviriment sezonier al activitatii, scumpirea materiilor prime, a materialelor de constructii, majorarea pretului la utilitati (combustibili, energie etc.), continuarea blocajului financiar si numarul insuficient de proiecte importante determina continuarea recesiunii in acest sector economic inclusiv in intervalul urmator. Informatii suplimentare, la www.bnr.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter