RO EN
The cart is empty

EY: Companiile trebuie sa analizeze cu atentie tranzactiile pe care le realizeaza

Exportul, transferul, serviciile de intermediere sau orice alte operatiuni cu produse cu dubla utilizare sau produse militare sunt conditionate de obtinerea unor licente. Daca lista produselor militare este explicit prevazuta in legislatie, clasificarea produselor cu dubla utilizare este dificila si solicita o analiza mai detaliata din partea agentilor economici. Iata care sunt cele sase aspecte importante de care trebuie sa tina seama companiile.
Prin produse cu dubla utilizare se inteleg acele produse si tehnologii care au in mod normal utilizari civile, dar ale caror caracteristici pot avea si aplicatie militara sau pot contribui la dezvoltarea si producerea armelor de distrugere in masa. In aceasta categorie intra, de exemplu, circuitele integrate, condensatoarele, masinile-unelte sau camerele de luat vederi electronice.
Spre deosebire de legislatia vamala, care se aplica doar produselor tangibile care trec frontiera europeana, produsele cu dubla utilizare pot presupune si produse intangibile, cum ar fi transmiterea de software sau tehnologie prin mijloace electronice. Dar toate fac parte din categoria bunurilor cu dubla utilizare si necesita obtinerea unei licente de la Departamentul pentru Controlul Exporturilor (ANCEX).
1. Cum identifici produsele cu dubla utilizare
Pentru a stabili daca un produs intra sau nu in categoria celor cu dubla utilizare, agentii economici trebuie sa faca o analiza destul de complexa si sa compare caracteristicile tehnice ale produsului cu cele specificate in Anexa Regulamentului (CE) nr. 428/2009, care instituie regimul comunitar pentru controlul exporturilor, transferului, serviciilor de intermediere si tranzitului de produse cu dubla utilizare, cu modificarile si completarile ulterioare. Sunt si produse exceptate de la obtinerea unei licente, chiar daca intrunesc una dintre caracteristicile din lista de control. Unul dintre acestea ar putea fi un software ce apare in lista de control, dar este un produs comercial de mass-market pe care cumparatorul poate sa-l foloseasca pe baza principiul Do It Yourself (il instaleaza singur) fara restrictii privind difuzarea lui ulterioara. Acesta nu necesita licenta.
2. Clauza de „catch-all”
Pot fi supuse obligatiei de autorizare si produse care nu apar pe lista celor cu dubla utilizare. In cazul in care tara de destinatie este supusa unui embargou asupra armelor, iar produsele pot fi destinate, in intregime sau in parte, unei utilizari finale militare, sau, daca produsele pot fi folosite, in intregime sau in parte, la productia si proliferarea armelor de distrugere in masa, prin clauza de catch-all, prevederile Regulamentului nr. 428/2009 se extind si asupra acestora.
3. Consultanta ANCEX versus formular de autoevaluare
In cazul produselor pentru care clasificarea in categoria celor cu dubla utilizare este dificila sau ridica suspiciuni, se poate solicita consultanta de la ANCEX. Pe site-ul ANCEX este publicat Ghidul pentru completarea cererii de consultanta. In urma depunerii cererii de consultanta, agentii economici vor primi exact categoria din lista de control in care se clasifica produsele respective sau li se va spune ca acestea nu intra in categoria produselor cu dubla utilizare.
Ca alternativa, agentii economici pot utiliza formularul de autoevaluare, cu ajutorul caruia vor putea analiza intern conformitatea specificatiilor produsului cu aspectele tehnice prevazute in Regulamentul Uniunii Europene. Acest formular va trebui prezentat la biroul vamal, in momentul efectuarii formalitatilor de export, ca anexa la declaratia vamala.
Prin utilizarea formularului de autoevaluare la momentul vamuirii, exportatorii pot reduce timpul de vamuire cu cele cateva zile necesare pentru pregatirea si depunerea cererii de consultanta pana la emiterea negatiei de catre ANCEX.
4. Tranzactiile cu Marea Britanie
Avand in vedere ca Marea Britanie este o destinatie importanta pentru produsele cu dubla utilizare fabricate in Uniunea Europeana, a fost emis un regulament pentru simplificarea formalitatilor administrative pentru aceasta categorie de bunuri.
Astfel, prin Regulamentul (UE) nr. 496/2019, Marea Britanie a fost adaugata pe lista destinatiilor care fac obiectul autorizatiei generale de export a Uniunii nr. EU001. Incepand cu 2021, produsele prevazute in autorizatia EU001 vor putea fi transferate in baza acesteia, fara a mai fi necesara obtinerea unei autorizatii individuale, cu respectarea conditiilor prevazute in legislatia europeana si nationala - notificare prealabila, raportarea exporturilor efectuate intr-o luna etc.
Referitor la masurile tranzitorii, conform unei notificari a Comisiei Europene, licentele de transfer intracomunitar eliberate de unul dintre statele membre pentru transferurile catre Regatul Unit emise inainte de data Brexit-ului vor putea fi utilizate pana la expirarea valabilitatii licentei.
5. Tipuri de licente ANCEX
Pentru a simplifica formalitatile cu produse cu dubla utilizare, Uniunea Europeana a emis autorizatii generale de export. Aceste autorizatii generale sunt aplicabile exporturilor de anumite produse catre anumite tari de destinatie si sunt disponibile tuturor exportatorilor care indeplinesc conditiile din respectiva autorizatie.
In concluzie, agentii economici trebuie sa analizeze tranzactiile cu produse cu dubla utilizare si clasificarea acestora in lista de control, inca din faza de contractare, pentru a evita eventuale blocaje in livrarea produselor, imposibilitatea respectarii contractelor comerciale sau incalcarea prevederilor legislatiei de control al exporturilor.
6. Sanctiuni si contraventii
Pentru companii este foarte important sa cunoasca cum si in ce masura sunt afectate de legislatia de control al exporturilor si sa se conformeze prevederilor legale, intrucat vanzarea unor astfel de produse fara licenta este considerata infractiune si se pedepseste ca atare.
In plus, agentii economici trebuie sa stie ca inclusiv nerespectarea unor prevederi, care nu reprezinta infractiuni (de ex. completare incorecta a documentelor, lipsa evidentelor, raportarile ulterioare eronate), este sanctionata cu anularea, suspendarea sau retragerea licentelor eliberate, dar si cu amenzi de pana la 25.000 lei.
In concluzie, recomandam companiilor sa analizeze cu atentie toate tranzactiile pe care le realizeaza si, in cazul in care ele pot fi incadrate ca fiind vanzari, transfer sau intermediere de produse cu dubla utilizare, sa respecte pasii indicati mai sus sau sa apeleze la sfaturile unui specialist care sa ii ajute sa delimiteze operatiunile si sa obtina licenta.
 
Un material de Georgiana Iancu, Partener, Liderul Departamentului de Taxe indirecte si Daniela Neagoe (foto), Senior Manager, Comert International, Asistenta fiscala si juridica, EY Romania

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter