RO EN
The cart is empty

Post-Brexit: Reguli pentru schimburile comerciale cu produse de origine preferentiala

Acordul comercial post-Brexit, incheiat cu doar cateva zile inainte de expirarea perioadei de tranzitie, de Uniunea Europeana (UE) cu Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, stabileste modul in care se vor derula relatiile economice viitoare dintre cele doua parti. Acordul se aplica cu titlu provizoriu incepand cu 1 ianuarie 2021 si prevede eliminarea completa a taxelor vamale, dar numai pentru produsele care respecta regulile de origine preferentiala.
Originea preferentiala este conferita marfurilor importate dintr-o tara atunci cand sunt obtinute integral sau sunt prelucrate substantial in acea tara, parte a unui acord de comert preferential. Astfel, produsele pot beneficia de taxe reduse sau zero la import.
 
Care sunt cele mai importante aspecte de care trebuie sa tina cont comerciantii vizati?
Asadar, incepand din acest an, companiile implicate in astfel de operatiuni trebuie, in primul rand, sa verifice care sunt taxele vamale standard aplicate de UE si Regatul Unit pentru produsele pe care le comercializeaza.O buna parte din statele membre ale Organizatiei Mondiale a Comertului aplica tarife vamale relativ mici. Din acest considerent, este posibil ca produsele respective sa beneficieze deja de taxe vamale standard zero la importul in UE sau Regatul Unit. In acest caz, bunurile expediate intre UE si Regatul Unit sunt deja scutite de plata taxelor de import, iar compania nu va trebui sa indeplineasca formalitatile privind originea preferentiala (aplicabile la importurile UE din state terte, pentru ca taxele vamale sa fie zero) cuprinse in acord. Cu toate acestea, companiile vor fi obligate sa efectueze formalitatile de import si /sau export atunci cand livreaza bunurile din UE in Regatul Unit sau invers.
In cazul in care exista taxe vamale, companiile implicate trebuie sa stabileasca posibila origine preferentiala a marfurilor, pe baza regulilor de origine incluse in acord,pentru a solicita cu succes taxe vamale zero pentru un produs importat din UE sau Regatul Unit. In acest scop, este necesar sa se demonstreze ca produsul implicat provine din UE sau Regatul Unit din perspectiva originii preferentiale. Este important de mentionat ca solicitarea unui tratament tarifar preferential este o decizie comerciala care nu trebuie luata imediat. Daca lantul de aprovizionare a companiei nu este inca pregatit sa indeplineasca toate cerintele impuse de aceste reguli, marfurile pot fi importate in UE sau Regatul Unit cu taxe vamale nepreferentiale/standard cu posibilitatea de a solicita cota preferentiala (zero) in termen de trei ani de la momentul importului.
In acest demers comercial, companiile interesate trebuie sa urmeze cativa pasi. Primul consta in analizarea codurilor de clasificare tarifara vamala pentru produsele pe care urmeaza sa le importe/exporte si verificarea regulilor de origine preferentiala. Cei care comercializeaza produse precum fructe proaspete, legume, animale vii, resurse naturale trebuie sa demonstreze ca acele produse sunt extrase, cultivate sau recoltate in UE sau Regatul Unit pentru a fi considerate „obtinute in intregime” de acolo si scutite de taxe vamale.
Cei care comercializeaza produse fabricate/prelucrate trebuie sa stabileasca daca acestea au fost transformate suficient in UE sau Regatul Unit. Daca tipul de procesare a produselor este incadrat in categoria „operatiuni minime”, inseamna ca este insuficienta pentru a conferi originea produsului. Lista cu operatiunile minime, cum ar fi „simpla asamblare a partilor”, este cuprinsa in acord.
Daca tipul de prelucrare sau fabricatie care are loc in UE sau Regatul Unit depaseste nivelul de „operatiuni minime”, produsul trebuie sa indeplineasca si cerintele cuprinse in „Regulile de origine specifice produsului” cuprinse in acord. Aceste reguli stipuleaza ce fel de transformare trebuie sa aiba loc cu materialele neoriginare utilizate la fabricarea produsului exportat pentru ca acesta sa poata beneficia de cota zero la taxele vamale. In plus, in acord sunt specificate si contingentele de origine, alternativele la regulile de origine specifice produsului si regulile tranzitorii specifice produsului aplicabile acumulatoarelor electrice si vehiculelor electrificate.
 
Cum se dovedeste originea produsului?
Dupa ce s-a stabilit ca produsul in cauza indeplineste regula de origine preferentiala, comerciantul trebuie sa se informeze cu privire la modul in care trebuie sa faca cererea de origine preferentiala la importul sau in UE sau Regatul Unit. Acordul permite comerciantilor sa solicite taxa vamala preferentiala pe baza atestatelor de origine (constand intr-o declaratie a furnizorilor inscrisa pe factura) sau a informatiilor pe care le detine importatorul. In ambele cazuri, cererea de origine preferentiala trebuie sa se bazeze pe informatiile si documentele suport care sustin originea solicitata.
Astfel, pentru a fi in masura sa revendice cu succes originea preferentiala, comerciantii sunt sfatuiti sa ia in considerare intregul lant de aprovizionare/procesele de fabricatie: de unde provin materialele utilizate la fabricarea produsului, ce entitate din lantul de aprovizionare cunoaste procesul de fabricatie la care a fost supus produsul si poate face o declaratie privind originea, care este responsabilul pentru vamuirea marfurilor (acesta din urma este, in general, responsabil cu dovedirea originii marfurilor).
Pentru a atesta originea pe documente comerciale la importul in Regatul Unit, exportatorii din UE trebuie, in general, sa fie inregistrati in sistemul REX (Sistemul exportatorilor autorizati). Insa pentru marfurile cu o valoare mai mica de 6.000 de euro nu este necesara inregistrarea REX. La importul in UE, exportatorii din Regatul Unit trebuie sa prezinte un atestat de origine ce include numerele lor EORI (numar de inregistrare si identificare a operatorilor economici) din Regatul Unit.
O alternativa la un atestat de origine este revendicarea preferintei pe baza informatiilor pe care le detine importatorul. In acest caz, exportatorul nu trebuie sa faca declaratii oficiale cu privire la statutul originar al marfurilor. Cu toate acestea, exportatorul sau producatorul ar putea fi obligati sa furnizeze importatorului informatii care sa sustina originea produsului.
In cazul procesarii si fabricarii produselor, acestea trebuie sa aiba loc, in principiu, pe teritoriul UE sau al Regatului Unit pentru ca produsul sa fie considerat de origine preferentiala. Exista, totusi, exceptii pentru bunurile returnate. Mai mult, chiar daca acordul permite transportul produselor catre state terte, pentru a fi expuse sau depozitate acolo, acestea isi pot pastra statutul de origine preferentiala numai daca nu au fost modificate in statul tert respectiv. Autoritatile vamale pot solicita o dovada in acest sens.
Nu in ultimul rand, este extrem de importanta stabilirea unui proces de control al originii si a unei administrari adecvate pentru a demonstra originea preferentiala a bunurilor comercializate. In aceasta privinta, trebuie sa se tina cont de faptul ca cerintele/perioadele de pastrare a inregistrarilor pot fi diferite in cadrul partilor la acord si, de asemenea, pot varia in functie de statele membre ale UE. Acest aspect este important in cazul controalelor/verificarilor efectuate de autoritatile vamale competente.
 
*** Material de opinie de Vladislav Dabija, Manager Taxe Indirecte, Deloitte Romania

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter