RO EN
The cart is empty

TEREX: Majorari de aproape 50%, sustinute de achizitia Demag Cranes

Compania nord-americana Terex, unul dintre liderii pietei internationale de macarale si echipamente de ridicare, a comunicat pentru trimestrul al patrulea din 2011 o cifra de afaceri de 1,95 miliarde USD, ceea ce reprezinta o majorare de 47,5% fata de intervalul similar din 2010 (excluzand impactul achizitiei companiei Demag Cranes, cresterea a fost de 20%). La nivelul intregului exercitiu financiar, incasarile au insumat 6,5 miliarde USD, fiind in crestere cu 47,7%. Analiza structurala indica faptul ca pe segmentul de platforme aeriene cererea a sporit considerabil, solicitarile venind de la o mare diversitate de beneficiari (mai mult de jumatate din livrarile efectuate in SUA au fost realizate catre companii specializate in activitati de inchiriere). Divizia de procesare a materialelor a consemnat o tranzitie a cererii de la echipamentele statice la cele mobile, data fiind sporirea solicitarilor venite din partea micilor exploatari miniere. In fine, departamentul de macarale a reusit performanta obtinerii de profit, gratie masurilor speciale de reorganizare si schimbare a managementului. Conducerea corporatiei a afirmat ca 2011 a fost un an al investitiilor majore, in vederea asigurarii unei eficiente sporite a afacerilor in acest an si in perioada care va urma. Au fost inregistrate revigorari pe majoritatea pietelor in care Terex deruleaza operatiuni comerciale, determinate mai ales de necesitatea innoirii flotelor existente. De asemenea, un ritm deosebit de dezvoltare a fost raportat din partea subsidiarelor ce actioneaza in regiunile aflate in curs de dezvoltare. Pentru acest an, se estimeaza continuarea tendintei ascendente, care se va concretiza, in ceea ce priveste macaralele, prin consolidarea livrarilor in America Latina si Orientul Mijlociu, precum si prin sporirea substantiala a activitatii in America de Nord si Australia. In ceea ce priveste Europa, este posibil ca situatia generala sa se deprecieze usor, din cauza perspectivelor negative de reintrare in recesiune. Informatii suplimentare, la www.terex.com   

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter