RO EN
The cart is empty

ROMDEALS PROPERTY: Hotel dezvoltat in cadrul Sea View Residence

Compania specializata in dezvoltare imobiliara RomDeals Property (din Voluntari - judetul Ilfov) se afla in faza finalizarii primei etape din proiectul Sea View Residence (marina Costinesti), respectiv inceperea lucrarilor la a cea de- a II-a etapa. In acest sens, compania se afla in identificarea unui partener cu experienta in industria hoteliera sau de agrement, pentru edificarea celui de-al doilea imobil din ansamblu. Astfel, in continuare se propune realizarea unui imobil de tip hotel sau apart-hotel, tip DS+P+5E+E6-retras. Pana in prezent, s-a executat - in regie proprie - fundatia acestui imobil.       
 
Razvan Satnoianu, director general al RomDeals Property: ”In prezent, ne aflam in etapa de finalizare a primului imobil (de tip S+P+4E+E5-retras) din ansamblul Sea View Residence, care va fi definitivat in vara acestui an. Cladirea va avea in componenta 25 de apartamente, de tip garsoniera sau cu doua - trei camere. In urmatoarea etapa avem in vedere dezvoltarea unui obiectiv ce va ingloba camere de hotel, spatii de agrement, restaurante si zone de relaxare. Am ales aceasta varianta constructiva deoarece, conform siteului www.vacantapelitoral.ro specializat in rezervari turistice pentru litoral, acest domeniu nu este foarte afectat de situatia economica nefavorabila. In ceea ce ne priveste, anul trecut a fost unul foarte dificil, insa, in prezent, semnele de redresare a pietei sunt tot mai evidente, fapt ce ne determina sa credem ca perioada 2011-2012 va fi benefica pentru domeniul specific. Cu toate acestea, una dintre cele mai mari dificultati pe care le-am intampinat in ultimii doi ani - care pare din ce in ce mai actuala - este cresterea fulminanta a pretului pentru achizitia materialelor de constructii, la care se adauga si nivelul ridicat al taxei pe valoarea adaugata (TVA). Rulajul financiar al Romdeals Property din 2010 s-a situat la aproape un milion de euro, deoarece ne-am axat doar pe dezvoltarea ansamblului de pe litoral”.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter