RO EN
The cart is empty

LAFARGEHOLCIM estimeaza o crestere de pana la 5% a vanzarilor din 2020

LafargeHolcim, unul dintre cei mai mari producatori globali de ciment, a incheiat anul 2019 cu vanzari nete de 26,7 miliarde franci elvetieni (CHF), in scadere nominala cu 2,7% fata de nivelul anului anterior (+3,1% LFL). Indicatorul de profitabilitate operationala a companiei - EBITDA (pre-IFRS16) s-a majorat, insa, cu 2,3%, la 6,15 miliarde CHF, generand un profit operational (EBIT) de 3,83 miliarde CHF (+15,7%) si un profit net de 2,24 miliarde CHF (+49,5%). Totodata, datoria financiara totala a grupului s-a redus considerabil, de la 13,5 miliarde CHF in 2018 la 8,8 miliarde CHF in 2019.
"2019 a reprezentat un an de succes pentru noi, inregistrand rezultate record privind profitul operational, profitul net, castigul pe actiune si fluxul de numerar. Scaderea semnificativa a datoriei nete ne-a consolidat bilantul. Ne-am atins toate tintele pentru 2019 si am adus compania la un nou nivel de performanta. Pe langa aceste recorduri, ne-am consolidat si pozitia de lideri in sustenabilitate si ne-am stabilit noi tine, mai ambitioase, privind emisiile de carbon, prin aderarea la initiativa Science-Based Target, organizatie internationala care ajuta companiile sa-si indeplineasca obiectivele de sustenabilitate. Am introdus primul nostru sortiment de ciment neutru din punct de vedere al emisiilor, pe pietele-cheie, si ne vom concentra, in continuare, pe extinderea gamei de solutii pentru constructii cu continut redus de carbon", a declarat Jan Jenisch, CEO al grupului LafargeHolcim.
In contextul crizei generate in China de noul coronavirus, managerul si-a exprimat solidaritatea cu angajatii din statul asiatic si cu cei din joint-venture-ul pe care grupul in are cu societatea chineza Huaxin. "Luam toate masurile necesare pentru a proteja sanatatea angajatilor nostri si a familiilor lor", a precizat Jan Jenisch.
In 2019, LafargeHolcim a vandut 207,9 milioane de tone de ciment (-6,3% nominal, +0,5% LFL comparativ cu 2018), cu o valoare totala de 17,5 miliarde CHF (-3,1% nominal, +4% LFL). Livrarile de agregate au cumulat 269,9 milioane de tone (-1,4% nominal, -0,3% LFL), generand incasari totale de 4,12 miliarde CHF (+0,8% nominal, +3,5% LFL). Tot anul trecut, compania a mai comercializat 47,7 milioane de metri cubi de beton (-6,3% nominal, -2% LFL), in valoare de 5,29 miliarde CHF (-3,5% nominal, -0,2% LFL), dar si alte sisteme si solutii pentru constructii, cu o valoare cumulata de 2,24 miliarde CHF (-6,2% nominal, +0,2% LFL, in comparatie cu 2018).
 
Un an foarte bun pentru afacerile din Europa
Anul 2019 a reprezentat o perioada foarte buna pentru afacerile din Europa ale grupului, rezultate foarte bune fiind inregistrate cu precadere in Europa Centrala si de Est. Majorari de preturi au fost implementate cu succes la nivelul tuturor diviziilor, mai ales pe pietele-cheie din Franta, Germania, Polonia si Rusia. Imbunatatirea puternica a marjelor a fost sustinuta de eficienta operationala si de o politica de preturi eficienta la nivelul tuturor diviziilor de activitate.
Astfel, in Europa LafargeHolcim a comercializat, anul trecut, 46,3 milioane de tone de ciment (+2,3% nominal si LFL), 118,7 milioane de tone de agregate (-1,4% nominal, -1,8% LFL) si 19,3 milioane de metri cubi de beton (-0,1% nominal, -0,4% LFL). Vanzarile nete din Europa s-au plasat la 7,67 miliarde CHF (+1,5% nominal, +4,9% LFL), iar EBITDA recurenta (pre-IFRS16) a depasit 1,5 miliarde CHF (+6,5% nominal, +10,2% LFL).
Vanzarile totale din regiunea Asia-Pacific s-au situat la 6,5 miliarde CHF (-12,8% nominal, +2,5% LFL), cele din America Latina au cumulat 2,62 miliarde CHF (-4,1% nominal, +3,6% LFL), afacerile din Orientul Mijlociu si Africa au ajuns la 2,9 miliarde CHF, -5,8% nominal, -0,8% LFL), iar cele din America de Nord, la 6,31 miliarde CHF (+7,4% nominal, +4,9% LFL).
Pentru 2020, conducerea grupului LafargeHolcim estimeaza mentinerea unui context de piata favorabil in cele doua Americi si in cele mai multe tari ale Europei, un mediu economic provocator in Orientul Mijlociu si Africa, o mentinere a tendintei de crestere a cererii in India si dificultati in China. Estimarile nu iau in considerare posibilele efecte negative ale impactului coronavirus in operatiunile din China.
La nivel global, vanzarile companiei sunt estimate sa creasca cu 3%-5% in 2020, iar profitul operational EBIT cu cel putin 7%.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter