RO EN
The cart is empty

BASF: Un nou factor de risc major se adauga celor care genereaza incertitudine

Concernul international BASF a comunicat recent datele financiare aferente anului fiscal 2019, conform carora, in perioada respectiva, cifra de afaceri s-a diminuat cu 2% si a totalizat 59,3 miliarde euro. Veniturile operationale au cunoscut insa o ajustare negativa mai drastica, de aproximativ 28%, cumuland 4,5 miliarde euro. Cauza principala a acestui dezechilibru a fost constituita de obtinerea unor castiguri mai mici pe segmentele de produse chimice si materiale. Cu toate acestea, fluxul operational de numerar a scazut cu numai 6% si a atins 7,5 miliarde euro, iar indicatorul FCF (free cash flow) s-a plasat la 3,7 miliarde euro. Un reviriment s-a inregistrat in ultimele trei luni ale anului precedent, cand EBIT a inregistrat un salt de 23%. Comentand rezultatele respective, managementul executiv al grupului a afirmat ca este satisfacut de performantele raportate, care au fost obtinute in vremuri dificile, avand in vedere faptul ca 2019 a fost un an greu, caracterizat printr-o sumedenie de perturbari, dintre care se remarca indeosebi conflictul comercial dintre SUA si China. Acesta a determinat ca dezvoltarea pe pietele-cheie sa fie mult mai lenta decat in mod normal. De asemenea, problematica a devenit si mai complexa din cauza incertitudinilor legate de Brexit. Cu toate acesta, BASF a reusit sa-si sporeasca castigurile pe toate segmentele din aval, insa nu a fost posibila compensarea in totalitate a scaderilor din afacerile cu produse chimice de baza. In mod deosebit, deprecierea abrupta a preturilor la izocianati, marjele mici in domeniul produselor de cracare etc. au avut un efect negativ semnificativ. In ceea ce priveste solutiile din aval, produsele industriale au generat venituri in crestere la nivelul ambelor divizii, iar tehnologiile de tratare a suprafetelor au avut un comportament similar. Pentru 2020, se adauga factorul suplimentar de risc legat de noul coronavirus, ce pune deja in pericol dezvoltarea din primul trimestru, mai ales din cauza intreruperilor productiei pe fondul lipsei de materii prime si materiale. Totusi, economia globala are sanse de crestere cu 2%, iar productia chimica cu 1,2% (cel mai lent progres de la criza financiara din 2009). De aceea, BASF se va stradui sa-si sporeasca cifra de afaceri cu 60 – 63 milioane euro si sa aduca veniturile operationale in intervalul 4,2 – 4,8 miliarde euro. In Romania, BASF a raportat pentru 2018 o cifra de afaceri de 460 milioane de lei, cu aproape 49% mai mare fata de anul precedent. Compania detine o fabrica la Ploiesti, unde produce gama completa de aditivi pentru betoane.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter