RO EN
The cart is empty

LAFARGEHOLCIM estimeaza o crestere de 2%-4% a pietei locale de ciment

Vanzarile de ciment inregistrate anul trecut de grupul franco-elvetian LafargeHolcim in Romania au scazut, din punct de vedere cantitativ, cu 4,9% fata de nivelul din 2015, in timp ce preturile de comercializare a materialelor s-au apreciat cu 0,8%. Livrarile de agregate s-au redus, de asemenea, cu 17% ca volum, in contextul unor majorari de preturi medii de 4,2%. Potrivit datelor incluse in raportul anual al companiei, pentru 2017 sunt asteptate cresteri medii de 2%-4% pe piata locala de ciment, context in care afacerile din Romania ale grupului se vor inscrie, cel mai probabil, pe un trend ascendent.
In Romania, grupul LafargeHolcim detine doua fabrici de ciment, in Campulung si Alesd, cu o capacitate totala de 6 milioane de tone de ciment pe an, precum si un terminal de ciment la Turda, 14 statii ecologice de betoane, trei cariere de agregate, doua statii de lianti speciali si un terminal de ciment in Bucuresti. Compania deruleaza afaceri anuale medii de circa 200 milioane de euro, in tara noastra.
"Cererea de ciment redusa, lipsa proiectelor de infrastructura si reducerea exporturilor au generat contractia vanzarilor din Romania. Scaderea afacerilor a fost partial compensata de economiile de energie, ce au determinat o usoara imbunatatire a performantelor financiare fata de anul 2015", se arata in raportul anual al companiei.
La nivel de grup, vanzarile LafargeHolcim au scazut cu 8,7% in 2016, pana la 26,9 miliarde euro, dupa o contractie de 12,3% inregistrata in ultimul trimestru al anului trecut, cand business-ul companiei s-a plasat la 6,5 miliarde euro. Profitul operational anual (EBITDA) a crescut, insa, cu 12,9%, ajungand la 5,24 miliarde euro in 2016.
"Anul 2016 a reprezentat o perioada de consolidare a castigurilor. Ne-am imbunatatit considerabil indicatorul de profitabilitate EBITDA, fluxul de lichiditati si castigul per actiune, cu performante foarte bune ale costurilor si de stabilire a preturilor. Ne-am demonstrat inca o data potentialul financiar in 2016 si estimam ca vom continua sa ne imbunatatim nivelul profitabilitatii si in 2017. Suntem pe drumul cel bun in indeplinirea tintelor stabilite pentru anul 2018", a declarat Eric Olsen, CEO al grupului LafargeHolcim.
Pentru 2017, conducerea holdingului estimeaza o crestere de 2%-4% a vanzarilor anuale.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter