RO EN
The cart is empty

IAL: Sistemele termoizolante, preferate in Brazilia

Biroul de cercetare IAL Consultants – Londra a dat publicitatii primul sau studiu referitor la piata sistemelor termoizolante din Brazilia. Pornind de la anul 2011 – ca moment de referinta – raportul prezinta estimari cantitative (exprimate in tone si in metri cubi) pana in 2016, inclusiv. Astfel, potrivit expertilor agentiei, livrarile totale din 2011 pe piata braziliana de profil au insumat 254.700 de tone (sau 7.905.000 mc, iar pentru 2016 se previzioneaza o sporire de pana la 335.150 tone (10.603.450 mc), echivalenta unei cresteri de circa 6% pe an. "Produsele bazate pe fibra minerala raman cel mai des utilizate materiale in Brazilia, avand ca avantaje costul competitiv si proprietatile de incombustibilitate. Cu toate acestea, este posibil ca pe termen mediu acestea sa piarda cote de piata in favoarea altor solutii tehnice mai avansate, cum ar fi izolatiile flexibile si cele pe baza de poliuretan. Sistemele din polistiren expandat (EPS) sunt, de asemenea, preferate, ca urmare a pretului redus de achizitie, durabilitatii si instalarii facile. Totusi, cea mai mare rata de crestere se va remarca pe segmentul izolatiilor flexibile (din cauciuc nitrilic expandat – ENR), urmat de cel al aplicatiilor bazate pe polietilena", se precizeaza in documentul IAL. Specialistii institutului britanic isi fundamenteaza prognozele pe baza proiectiei principalilor indicatori macroeconomici specifici Braziliei, care – in calitate de tara emergenta – se considera ca va avea o rata anuala de sporire a Produsului Intern Brut ce va depasi 5%. In acelasi timp, piata locala de constructii este impulsionata de investitiile importante ce se deruleaza in perspectiva organizarii unor evenimente sportive de amploare in 2014 si 2016, atat in ceea ce priveste infrastructura, cat si edificarea de hoteluri si alte obiective asemanatoare. In plus, guvernul acestei tari s-a angajat sa construiasca peste 3 milioane de locuinte sociale pana in 2014, in cadrul programului denumit "Minha casa, minha vida". Conceptul de sustenabilitate in constructii – ce presupune inclusiv reabilitarea termica a fondului construit – va fi asumat explicit in perioada urmatoare, mai ales ca peste 40% din consumul actual de energie se datoreaza cladirilor existente. Nu in ultimul rand, dezvoltarea clasei de mijloc si accesul facil la credite vor incuraja populatia sa ia initiativa izolarii propriilor unitati locative. Informatii suplimentare, la www.ialconsultants.com 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter