RO EN
The cart is empty

HOLCIM ROMANIA: Crestere de 6,7% a vanzarilor de ciment

Producatorul de materiale de constructii Holcim Romania a anuntat o crestere de 6,7% a vanzarilor de ciment si clincher din primele noua luni ale acestui an fata de aceeasi perioada din 2010, in contextul in care preturile de baza s-au redus cu 1,9%. In ceea ce priveste livrarile de agregate, a fost raportata o majorare de 17,6% a cantitatilor comercializate, in timp ce materialele s-au ieftinit cu aproximativ 12,1%. Potrivit informatiilor incluse in cel mai recent raport financiar al grupului elvetian, rezultatele pozitive s-au datorat, in special, vanzarilor de lianti speciali utilizati la proiectele de infrastructura rutiera, acest segment avand perspective deosebite in perioada urmatoare avand in vedere investitiile preconizate preponderent pentru executia de autostrazi. Tendinta de crestere a incasarilor s-a inregistrat la nivelul tuturor pietelor din Europa de Sud-Est, in pofida stagnarii sectoarelor de constructii in tarile din regiune, cele mai importante cresteri ale vanzarilor de ciment fiind consemnate in Romania si Slovacia. In ansamblu, in perioada ianuarie - septembrie 2011, la nivel european au fost anuntate livrari totale de ciment de 20,6 milioane de tone, cu 2,3% mai mult decat in intervalul similar al anului trecut. Cantitatea de agregate livrata in tarile de pe continent a sporit cu 6,9%, pana la 63,6 milioane de tone, in timp ce vanzarile de betoane s-au situat la 12,2 milioane de metri cubi (-1,4%). Totusi, la nivel de grup, Holcim a inregistrat, in perioada analizata, o scadere cu 6,7% a cifrei de afaceri, pana la valoarea de 15,5 miliarde franci elvetieni (CHF), in special din cauza fluctuatiilor valutare ale monedei elvetiene. Din punct de vedere al structurii livrarilor concernului, vanzarile de ciment s-au situat la 108,1 milioane de tone (+5,2% fata de nivelul din aceeasi perioada din 2010), cele de agregate au insumat 130,4 milioane de tone (+9,8%), afacerile cu betoane au sporit cu 5%, pana la 36,1 milioane de metri cubi, in timp ce vanzarile de asfalturi au consemnat un regres de 2,2%, la 7,6 milioane de tone. "Activitatea Holcim este dependenta de evoutia economiei de pe principalele piete pe care activeaza. In perioada umratoare estimam ca nivelul cererii de materiale pentru constructii se va mentine la un nivel optim in majoritatea tarilor, in timp ce in America de Nord este posibil sa se inregistreze o revigorare a sectorului constructiilor, ceea ce ar determina o majorare a vanzarilor subsidiarelor din SUA si Canada. Totusi, cele mai importante incasari vor proveni si in viitor de pe pietele aflate in curs de dezvoltare din America Latina si Asia", au precizat managerii Holcim in raportul financiar aferent intervalului ianuarie-septembrie a.c. Informatii suplimentare, la www.holcim.com

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter