RO EN
The cart is empty

ASA CONS vizeaza extinderea productiei in zona Capitalei

Producatorul de elemente prefabricate din beton Asa Cons Romania, cu sediul in localitatea Turda (judetul Cluj), a inregistrat, in 2012, o cifra de afaceri de aproximativ 12 milioane de euro, situandu-se pe un trend usor ascendent in comparatie cu nivelul din 2011. Pentru 2013, Bogdan Bulgaria, directorul general al companiei, estimeaza mentinerea acestei tendinte, prin majorarea cu peste 5% a acestui indicator. Fabrica de la Turda si afacerile fostului grup Asa din Ucraina, Serbia si Ungaria au fost preluate, la finele anului 2008, de holdingul franco-finlandez Consolis, lider european in productia de elemente prefabricate din beton, avand sediul central in Bruxelles, Belgia.
 
- Cum estimati evolutia sectorului local de elemente prefabricate din beton?
- Anul trecut am remarcat existenta pe piata constructiilor a unui numar redus de proiecte in comparatie cu nivelul din 2011, insa diferenta nu este semnificativa. O prognoza pentru 2013-2015 reprezinta un demers destul de riscant, avand in vedere lipsa de predictibilitate caracteristica segmentului specific de activitate in aceasta perioada. Din punct de vedere tehnic, remarcam, in continuare, mentinerea unui nivel ridicat al concurentei intre solutiile constructive pe structura de beton si metal, cu avantajele si dezavantajele fiecareia. De asemenea, observam lipsa de transparenta in atribuirea proiectelor, o oarecare reticenta a potentialilor investitori in a lansa proiecte (din cauza instabilitatii mediului economic / de afaceri din tara noastra) si, nu in ultimul rand, o anumita retinere din partea clientului final fata de ansamblurile de locuinte realizate din prefabricate (probabil ca urmare a unor reminiscente din perioada anterioara anului 1989, in pofida avantajelor acestui tip de solutie constructiva).
- Ce obiective aveti in perioada urmatoare?
- In momentul de fata, tinand cont de capacitatea mare de productie de care dispunem la Turda, nu luam in calcul investitii cu privire la majorarea acesteia, dar vom aloca fonduri pentru dezvoltarea tehnologica, in vederea eficientizarii activitatii si reducerii costurilor. Nu excludem, insa, o extindere a zonei de influenta, fie prin constructia unei noi fabrici in apropierea Capitalei, fie prin preluarea unui alt producator, situat in regiunea unde urmarim sa ne dezvoltam.
- Mentionati principalele proiecte pentru care livrati prefabricate.
- Anul trecut am inregistrat o scadere cantitativa de circa 10% a livrarilor, cu mentiunea ca in prima jumatate a lui 2012 am consemnat rezultate mult sub media anilor anteriori, de unde rezulta o imbunatatire semnificativa a cererii in a doua parte a anului. Cele mai importante proiecte in executia carora ne-am implicat in ultima perioada au fost reprezentate de fabricarea si montajul structurii din elemente de beton armat si precomprimat pentru obiectivele industriale Plexus (Oradea), MGI Coutier (Timisoara), Bosch (Jucu), Webasto (Salonta), Emerson (Cluj-Napoca), Makita (Branesti), toate avand o amprenta la sol de circa 20.000 mp. Am mai livrat prefabricate si pentru cateva centre comerciale Kaufland, Dedeman, Penny Market, Lidl etc.
- Ce dificultati intampinati in activitate?
- Principalele probleme caracteristice acestui domeniu de activitate ar fi, pe de o parte, capacitatea excesiva de productie existenta pe piata, aflata in total dezechilibru fata de cerere. Aceasta situatie determina o serie de competitori din domeniu sa ofere preturi de multe ori sub limita profitabilitatii. Ne confruntam, pe de alta parte, cu o lipsa de maturitate a pietei de profil, remarcata mai ales in randul dezvoltatorilor ce selecteaza, in dorinta de a obtine preturi nerealiste ale proiectelor pentru executia unor lucrari de anvergura, antreprenori modesti, neexperimentati sau chiar rau-intentionati, care deseori nu-si platesc furnizorii, «ingropandu-si» premeditat firma prin intermediul conceptului permisiv al insolventei. Acestia isi continua, ulterior, activitatea in aceeasi maniera, prin intermediul unei alte societati comerciale inregistrate sub un nume foarte asemanator celei anterioare si contracteaza alte proiecte.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter