Constantin Pricop (25 de ani) Functia/firma: sef departament Productie-Logistica, Aluset Romania; Studii: Facultatea de Contabilitate si Informatica de Gestiune, Universitatea Nicolae Titulescu – Bucuresti; Experienta profesionala: 6 ani in domeniul tamplariei termoizolante; Hobby: calatoriile, sporturile extreme si cele de iarna. |
|
Infiintata in anul 2002, compania Aluset Romania, din localitatea Pantelimon (judetul Ilfov), este specializata in comercializarea de paneluri presate din aluminiu, respectiv in distributia de profile din aluminiu si accesorii destinate realizarii de tamplarie termoizolanta. Toate sistemele sunt realizate de concernul Aluset – Grecia, la fabrica din Megara. Pentru a oferi detalii asupra activitatii companiei si a pietei de profil, este prezentata, in continuare, opinia sefului departamentului Productie-Logistica din cadrul firmei, Constantin Pricop. |
- Principalele categorii de produse pe care le comercializam la nivel national sunt reprezentate de profilele din aluminiu (care detin o pondere de aproximativ 40% din vanzari) si panelurile presate din acelasi material (cu o cota de 60% din total). Pentru realizarea acestora, unitatea de productie din Grecia dispune de echipamente performante, complet automate, toate materialele fiind certificate conform normelor internationale de calitate. Promovam sisteme cu/fara bariera termica (seriile T680, T530, C520 si C420), elemente glisante (T650, T380, S350, si S280), profile pentru pereti cortina si repere destinate fabricarii de rulouri. Dintre acestea, pe piata autohtona se comercializeaza preponderent seriile T680 si C420, in proportie de 45% din comenzile totale, respectiv T530 si S280 (in proportie de 35% din vanzari), precum si C520 si S350 (cu 20%). Panelurile presate din aluminiu permit realizarea de usi metalice si pot fi vopsite in camp electrostatic, atat in culori RAL, cat si in nuante ce imita lemnul. Pentru variantele cu decupaje, furnizam si geamuri personalizate (sablate sau pictate).
- Precizati nivelul cifrei de afaceri din 2007, estimand rezultatele financiare aferente anului in curs.
- In 2007, Aluset Romania a inregistrat o cifra de afaceri de aproximativ 1,5 milioane de euro, iar pentru anul in curs estimam o majorare de 40% a vanzarilor. Aceasta crestere - situata peste media pietei - reprezinta un obiectiv realist, intrucat ne-am implicat si in domeniul prestarii serviciilor de vopsire in camp electrostatic. Anul trecut, am instalat o linie moderna de nuantare a reperelor metalice, echipata cu o statie de epurare a apei uzate (investitie in valoare de peste 0,5 milioane de euro). La nivelul lui 2008, strategia de expansiune pe piata vizeaza dezvoltarea activitatii de productie si a capacitatii logistice, fondurile alocate in aceste scopuri fiind de 0,5 milioane de euro. Astfel, ne-am propus sa definitivam noi parteneriate de afaceri cu producatorii autohtoni de tamplarie din aluminiu, ceea ce va determina cresterea vanzarilor si a cotei de piata.
- Care sunt noile produse promovate in randul beneficiarilor din Romania?
- La inceputul anului 2008, am lansat pe piata din Romania sistemul pentru fatade cortina CW500, prevazut cu toata gama de accesorii. Acesta ofera posibilitati multiple de realizare a peretilor cortina pentru orice tip de cladire, permitand configurarea de panouri vitrate de mari dimensiuni. Totodata, capacele ornamentale contribuie la crearea unui design personalizat, in functie de cerintele arhitectilor. Alt sortiment nou este reprezentat de elementele tip rulou pentru obloane R700, destinate fabricarii de sisteme de umbrire in forme diferite (drepte sau curbe) si cu dimensiuni multiple.
- In prezent, se constata o inasprire a conditiilor concurentiale. Ce masuri a aplicat firma dumeavoastra pentru a face fata competitiei?
- Cu siguranta ca nivelul competitiei pe piata autohtona este in crestere, dar firma noastra, prin seriozitatea manifestata fata de clienti si prin promptitudinea livrarilor, poate contracara eventuele situatii negative. De altfel, aceasta strategie de afaceri constituie unul din factorii principali care contribuie la diferentierea pe piata a furnizorilor de sisteme din aluminiu. Totodata, trebuie remarcat inaltul nivel de calitate a produselor Aluset, un alt aspect care contribuie la consolidarea vanzarilor. In plus, pentru a face fata concurentei, Aluset Romania a lansat pe piata noi sisteme de profile, respectiv CW500 (ce permite configurarea unor solutii multiple de realizare a peretilor cortina) si R700 (serie pentru rulouri tip oblon), luand masuri de imbunatatire a celor existente.
- Precizati impactul dezvoltarii sectorului de constructii asupra pietei nationale de tamplarie termoizolanta.