RO EN
The cart is empty

MMPS solicita elaborarea urgenta a legii de protectie a consumatorului vulnerabil

Ministrul Muncii si Protectiei Sociale, Raluca Turcan, a solicitat presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului sa accelereze demersurile pentru adoptarea a doua proiecte de acte normative initiate de minister, ambele aflate in procedura de urgenta: proiectul de lege privind stabilirea masurilor de protectie sociala pentru consumatorul vulnerabil din sistemul energetic si proiectul de lege privind unele masuri pentru continuarea activitatii de catre persoanele care indeplinesc conditiile de pensionare.
Solicitarea adresata presedintelui Camerei Deputatilor, Ludovic Orban, vizeaza urgentarea procedurilor pentru adoptarea, pana la sfarsitul lunii octombrie, a Proiectului de lege privind stabilirea masurilor de protectie sociala pentru consumatorul vulnerabil din sistemul energetic (E 35/2021, Bp. 119/2021, L. 85/2021, Plx. 210/2021), aflat acum in comisiile permanente ale Camerei.
"Intentia noastra este ca legea privind protectia consumatorului vulnerabil sa se poata aplica incepand de anul viitor, pentru ca noua lege prevede atat cresterea numarului de beneficiari, cat si a cuantumului sprijinului acordat", a declarat Raluca Turcan, ministrul Muncii si Protectiei Sociale.
Proiectul de lege vizeaza cresterea nivelurilor de venituri pana la care se acorda dreptul - de la 800 lei la 810 lei pe persoana din familie, respectiv de la de la 1.082 lei la 1.445 lei pentru persoana singura. Cuantumul ajutorului se stabileste prin compensare procentuala fata de o valoare de referinta, pentru toate sistemele de incalzire, fata de cuantumurile nominale prevazute anterior pentru gaze naturale, energie electrica si combustibili solizi/ lichizi. Documentul introduce suplimentul pentru energie in cuantum egal pentru toate gospodariile, acordat pe tot parcursul anului, iar plata ajutoarelor pentru incalzirea locuintei cu lemne pentru beneficiarii ajutorului social se va prelua din bugetul de stat prin bugetul Ministerului Muncii si Protectiei Sociale si nu va mai fi in sarcina directa a autoritatii administratiei publice locale.
 
Masuri pentru continuarea activitatii de catre persoanele care indeplinesc conditiile de pensionare
Prin adresa transmisa presedintelui Senatului, Anca Dragu, ministrul Muncii solicita accelerarea procedurilor pentru adoptarea, pana la sfarsitul lunii septembrie 2021, a Proiectului de lege privind unele masuri pentru continuarea activitatii de catre persoanele care indeplinesc conditiile de pensionare (E. 77/2021, Bp. 259/2021, L. 229/2021), aflat acum in dezbaterea comisiilor permanente ale Senatului.
Proiectul de lege da posibilitatea persoanelor care indeplinesc conditiile de pensionare si isi desfasoara activitatea in baza unui contract individual de munca, raport de serviciu sau in baza actului de numire in cadrul autoritatilor si institutiilor publice centrale si locale, precum si in cadrul regiilor autonome, societatilor nationale, companiilor nationale si societatilor comerciale la care capitalul social este detinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritoriala, de a opta intre continuarea activitatii pana la implinirea varstei de 70 de ani si incetarea raportului de munca sau a raportului de serviciu in sistemul public.
Pentru realizarea justului echilibru intre interesul general al populatiei si protectia drepturilor fundamentale ale individului, proiectul de lege stabileste posibilitatea exprimarii optiunii intre acordarea pensiei cu incetarea activitatii sau acceptarea suspendarii platii pensiei pe durata continuarii activitatii. Astfel, pensionarii din sistemul public au posibilitatea sa primeasca fie pensia integrala, fie salariul lunar corespunzator functiei ocupate pana la implinirea varstei de 70 ani in cazul in care opteaza pentru prelungirea activitatii in sistemul public.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter