RO EN
The cart is empty

McKinsey: PIB ar putea creste cu 8,7% pe an pana in 2030, datorita femeilor

Produsul Intern Brut al Romaniei ar putea fi mai mare cu 24 miliarde de euro anual pana in 2030 - o majorare de 8,7% pe an - prin cresterea egalitatii de gen, potrivit raportului "Win-Win: How Empowering Women Can Benefit Central and Eastern Europe", publicat de o companie de consultanta.
Conform unui comunicat al McKinsey&Company, acest plus de 24 de miliarde de euro ar putea fi generat de trei factori: cresterea cu 550.000 a numarului de femei active pe piata muncii, majorarea cu 1,5 ore pe saptamana a numarului de ore platite lucrate de femei si angajarea mai multor femei in sectoarele cu productivitate mare (utilitati, productie, servicii financiare, imobiliare).
La nivelul intregii Europe Centrale si de Est, imbunatatirea egalitatii de gen pe piata muncii ar putea duce la o crestere PIB cu 146 de miliarde de euro anual pana in 2030 (de la 700 la 846 miliarde de euro).
Acest prim raport McKinsey&Company privind egalitatea de gen in Europa Centrala si de Est a analizat sapte tari din regiune: Croatia, Republica Ceha, Ungaria, Polonia, Romania, Slovacia si Ucraina.
In Romania, femeile reprezinta aproximativ 52% (10 milioane) din populatie insa doar 43% din forta de munca, procent similar cu media regiunii. In ceea ce priveste participarea pe piata muncii, 59% dintre femeile din Romania sunt angajate - comparativ cu o medie de 64% in Europa Centrala si de Est si de 79% in tarile nordice. Analizand acelasi indicator in cazul barbatilor, Romania are o medie similara cu cea regionala si cu Europa de Vest, de 78%.
Compania mentioneaza ca in afara de beneficiile macroeconomice, raportul intareste argumentele economice in favoarea diversitatii si la nivelul fiecarei companii. Cercetarile efectuate de McKinsey& Company in ultimul deceniu indica faptul ca o pondere mai mare a femeilor in functiile de conducere se coreleaza cu cresterea performantei financiare a companiilor. Companiile ale caror echipe executive aveau cea mai mare diversitate de gen au inregistrat o probabilitate cu 26% mai mare de a raporta profituri peste medie comparativ cu echipele executive cel mai putin diverse sau fara femei in pozitii de top, conform unei analize care a inclus 200 de companii mari din Europa Centrala si de Est.
La nivel regional, femeile sunt inca subreprezentate in functii de conducere, in ciuda faptului ca acestea inseamna o parte importanta a fortei de munca si a absolventilor de facultate, dar in Romania situatia este mai buna.
Aproximativ 21% dintre directorii executivi din Romania sunt femei, comparativ cu 8% in Europa Centrala si de Est. De asemenea, in Romania femeile ocupa 27% din functiile executive, in timp ce la nivel regional procentul este de 19%, in Europa de Vest de 16%, iar in tarile nordice - 25%. Mai mult, 44% dintre companiile de top din Europa Centrala si de Est nu au nicio femeie cu rol executiv.
"Acest studiu arata cat de semnificativ este impactul cresterii egalitatii de gen. Romania ar putea adauga in fiecare an aproximativ 8,7% la PIB, aproximativ 24 miliarde de euro, prin implicarea mai multor femei pe piata muncii. Dar avem si motive de bucurie, in ciuda participarii scazute a fortei de munca, deoarece Romania are un procent relativ mare de femei in functie de CEO - 21% - comparativ cu 8% in Europa Centrala si de Est. Acest lucru demonstreaza capitalul uman imens pe care inca nu l-am exploatat", a declarat Mariana Miron, Engagement Manager in cadrul biroului din Bucuresti al McKinsey & Company.
Pentru ca potentialul neexploatat al femeilor sa fie atins, companiile si autoritatile trebuie sa faca demersuri suplimentare iar patru zone de actiune ar putea deveni prioritare. Este vorba despre crearea unei viziuni comune si a unui plan de obiective & actiuni care sa abordeze lacunele identificate, sa masoare si sa comunice progresul si lansarea unor scheme de sprijin pentru grupurile sub-reprezentate. Aceasta masura include investitii in traininguri de management si dezvoltarea unor scheme de sponsorizare pentru a le ajuta pe femei, precum si pe alte grupuri sub-reprezentate din anumite domenii de activitate, sa ocupe functii de top.
O alta masura vizeaza imbunatatirea echilibrului dintre viata personala si cea profesionala atat pentru femei, cat si pentru barbati, prin oferirea, pe scara mai larga, a colaborarilor profesionale flexibile (munca part-time, lucrul la distanta, program de lucru flexibil), prin introducerea sau prelungirea concediului de paternitate si prin punerea la dispozitie a serviciilor accesibile si de calitate pentru ingrijirea copiilor.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter