RO EN
The cart is empty

FPSC, APMCR si UTCB despre problemele legate de forta de munca din constructii

In cadrul unei mese rotunde care a avut loc la data de 9 noiembrie 2017, la Hotel Phoenicia, din Bucuresti, s-a discutat despre cele mai stringente probleme cu care se confrunta actualmente industria de constructii din Romania, respectiv contractia pietei, lipsa de personal si influenta negativa a mediului politic. Dezbaterea i-a reunit pe doi dintre cei mai activi reprezentanti ai mediului privat la nivel de asociatii - Cristian Erbasu, presedintele Federatiei Patronatelor Societatilor din Constructii (FPSC) si Claudiu Georgescu, presedintele Asociatiei Producatorilor de Materiale de Constructii din Romania (APMCR) -, carora li s-a alaturat mediul academic care instruieste forta de munca din sector, reprezentat de rectorul Universitatii Tehnice de Constructii Bucuresti - Radu Sorin Vacareanu. Dezbaterea s-a referit, printre altele, la criza de specialisti de pe piata de constructii. “Se apropie un timp in care criza nu va mai fi doar despre medici, ci si despre ingineri, orice fel de ingineri. Cred ca in acest moment, pe langa lipsa acuta de specialisti in constructii, industria trece printr-o defaimare - de la stirile negative despre lucrarile executate gresit, pana la imaginea generala a constructorului roman - , in acelasi timp in care proiectele de constructii adjudecate dureaza de doua ori mai mult cand finantarea provine de la autoritatile publice fata de investitorii privati, iar toate acestea genereaza o lipsa de apetenta a studentilor de a aborda aceasta specializare”, a remarcat prof. univ. Rasu Vacareanu. In acelasi timp, Cristian Erbasu remaca faptul ca, daca salariile angajatilor cu studii superioare din constructii ar creste pana la 1.200-1.500 de euro, tinerii ingineri ar ramane sa munceasca in Romania, chiar daca li se ofera dublu sau mai mult in afara tarii. “Ne asteapta o perioada extrem de violenta in ceea ce priveste criza de pe piata fortei de munca. Statul roman nu se implica decat atunci cand are un interes direct, nicidecum unul pe termen mediu sau lung. Daca ar fi sa privesc lucrurile cum sunt acum, pare ca ar urma 3-4 ani de oarecare stabilitate in sectorul de constructii, mai ales in cel de infrastructura. Din pacate insa, niciodata nu stii la ce sa te astepti cand iti desfasori activitatea in Romania”, a subliniat presedintele FPSC.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter