RO EN
The cart is empty

CONCORDIA considera “inoportune” noile modificari la Legea Dialogului Social

Confederatia Patronala Concordia, participant activ la dezbaterile privind noua forma a Legii Dialogului Social, este profund ingrijorata ca amendarea legii a fost transata aproape exclusiv doar intre unele sindicate si conducerea Comisiei de Munca a Camerei Deputatilor. De asemenea, CP Concordia atrage atentia asupra faptului ca nicio lege nu trebuie elaborata fara luarea in considerare a opiniilor tuturor partilor implicate si o intelegere deplina a consecintelor aduse de modificari, cu atat mai putin legea ce priveste dialogul dintre angajati si angajatori.
Respingerea pozitiilor exprimate de catre partea patronala fara niciun fel de argument, luarea in considerare doar a opiniilor unei singure parti (partea sindicala) si deciziile unilaterale nu pot constitui baza pacii sociale la care aspiram cu totii. Dupa multi ani de dezbateri dezechilibrate, este timpul sa avem o dezbatere reala, egala, cu argumente si, impreuna, sa facem parteneriatul sa functioneze, fie ca vorbim despre autoritati, sindicate sau patronate.
Graba cu care se doreste adoptarea, in procedura accelerata, a unui proiect de modificare a legii dialogului social dupa ce dezbaterile din Parlamentul Romaniei au demonstrat ca este nevoie de o intelegere mai profunda a implicatiilor unor asemenea masuri, este nejustificata in contextul in care pandemia COVID-19 a provocat grave dezechilibre economice. In acest context, credem ca proiectul nu face decat sa adanceasca o prapastie intre partenerii sociali si avanseaza prevederi care anuleaza de facto conceptul de dialog social constructiv si echilibrat.
CP Concordia considera ca proiectul de lege aflat in dezbatere in acest moment este inoportun, intr-o forma contestata de parteneri, respinsa de Senat si care necesita un timp de negociere si energii care trebuie folosite pentru a salva locurile de munca, si nu pentru a promova interese de moment. Prioritatea noastra, a tuturor, trebuie sa fie, inainte de toate, sanatatea pietei muncii in aceasta perioada de greutati acute, nu negocierile lungi si greoaie, sau adevarate exercitii de „monolog social”, care nu conduc decat cel mult la complicarea situatiei existente.
Credem ca imbunatatirea Legii Dialogului Social este necesara, dar ca procesul de elaborare si adoptare trebuie sa ii reflecte titlul, nu graba sau interesele unei singure parti.
“Dialog pentru dezvoltare” este motto-ul care guverneaza activitatea Concordia si credem in rolul nostru de partener social, nu in cel de martor al grabei legislative.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter