RO EN
The cart is empty

SENAT: Forul legislativ a respins prelungirea termenului de adoptare a OUG 7/2011

In sedinta de luni, 4 aprilie 2011, plenul Senatului a respins cu majoritate de voturi solicitarea de prelungire a termenului de adoptare tacita la 60 de zile a controversatei Ordonante de Urgenta (OUG) nr. 7/2011, care modifica prevederile Legii nr. 320/2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul. Astfel, continua procedura adoptarii in regim de urgenta a proiectului propus de Executiv, primit de Senat (in calitate de prima camera sesizata) la data de 14 februarie a.c. Initiativa legislativa se afla deocamdata in lucru, la comisiile permanente ale Senatului, membrii Comisiei juridice, de numiri, disciplina, imunitati si validari transmitand un aviz negativ pentru proiectul respectiv. Intrucat termenul de adoptare tacita nu a fost prelungit, ordonanta ar putea fi dezbatuta si aprobata in sedinta de miercuri, 6 aprilie a.c., a Senatului, ordinea de zi nefiind deocamdata disponibila. Reamintim faptul ca, prin OUG nr. 7/2011, planurile urbanistice zonale (PUZ) nu vor mai putea fi initiate de persoane fizice decat in cazuri de construire a unor obiective de interes major (cu cel putin 10.000 mp pentru functiuni de locuire sau de minimum 5.000 mp pentru functiuni de servicii). In acest sens, proprietarii de terenuri, care doresc sa obtina parametri urbanistici mai mari decat prevad planurile de urbanism in vederea construirii unor cladiri, nu vor mai putea face acest lucru prin PUZ, decizia apartinand in exclusivitate autoritatilor locale (primariei). Noua ordonanta anuleaza si prevederea care permitea investitorilor sa modifice indicatorii urbanistici ai unui teren cu mai mult de 20% in urma obtinerii unui aviz de oportunitate pentru PUZ. Recent, arhitectii ce deruleaza activitati in cadrul comisiilor de urbanism ale autoritatilor locale din Capitala au sustinut in cadrul unei conferinte ca, din cauza acestei ordonante, se vor pierde anumite investitii, deoarece oricine solicita un document de tip PUZ il va obtine doar pe banii municipalitatii si numai atunci cand doreste aceasta. Informatii suplimentare, la www.senat.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter