RO EN
The cart is empty

BestJobs: Angajatii romani considera criza energetica un test de educatie financiara

Daca anii anteriori au adus angajatilor provocari sociale si sanitare, anul acesta a venit cu incercari financiare care au pus sub lupa capacitatea romanilor de a-si gestiona eficient bugetul. Dupa cresteri succesive ale inflatiei si sub impactul crizei energetice, 80% dintre angajatii romani au inceput sa ia masuri pentru a-si proteja bugetul, anticipand costurile din aceasta iarna. Astfel, un sfert declara ca au inceput sa puna bani deoparte in ultimele luni pentru a face fata mai usor cheltuielilor din perioada urmatoare, 13% spun ca apeleaza la investitii pentru a-si diversifica sursele de venit, iar 10% au de gand sa isi ia un job suplimentar, part-time sau pe baza de proiecte, pentru a-si rotunji veniturile, potrivit celui mai recent sondaj BestJobs. In acelasi timp, aproximativ 35% planuiesc sa eficientizeze cat mai mult posibil consumul de energie in lunile de iarna, in timp ce doar 20% considera ca nu vor fi afectati financiar de cresterea costurilor.
Inca din februarie, rata inflatiei a continuat sa creasca, ajungand la 15,3% in august, potrivit Institutului National de Statistica. In acest context, cei mai multi dintre angajati au recurs la diverse solutii, dar doar 3% au spus ca se vor baza pe maririle salariale oferite de angajator, pe care le-au negociat astfel incat sa acopere nivelul inflatiei. Ceilalti iau in calcul optimizarea cheltuielilor astfel incat sa le elimine pe cele inutile (37%), amanarea vacantelor pentru perioade mai stabile (20%), reducerea iesirilor in oras (40%) si reducerea cumparaturilor de haine (40%).
 
57% dintre angajatii care lucreaza remote vor merge mai des la birou pentru a reduce cheltuielile cu utilitatile
Contextul economic dificil ii forteaza pe angajatii obisnuiti cu munca remote sa reevalueze mersul la birou. Pe langa beneficiul de a lucra alaturi de colegi si de a participa fizic la intalniri, mersul la birou are de acum si un avantaj privind reducerea facturilor lunare. Desi apar costurile de transport, mai mult de jumatate dintre angajatii care lucreaza in acest moment remote au spus ca iau in calcul sa lucreze mai des la sediul companiei, cu scopul de a reduce consumul utilitatilor in propria locuinta, in timp ce 33% planuiesc sa ii ceara angajatorului buget pentru compensarea facturilor, iar 20% vor lua nicio masura in acest sens.
„Criza energetica anuntata ne pune in fata unei noi provocari, inclusiv in dinamica de pe piata muncii. Presiunea pe care angajatii o resimt asupra bugetelor ii fac sa ia in calcul noi solutii. Din fericire, cei mai multi dintre angajatii care isi desfasoara munca remote au la dispozitie posibilitatea de a merge la birou si de a reduce astfel consumul utilitatilor acasa, mai ales in lunile de iarna, cand vor veni si facturile la incalzire. Asadar, vedem o crestere a muncii in format hibrid, dar preponderent de la birou, ceea ce nu poate decat sa ii bucure pe angajatori. In prezent, pe platforma BestJobs, 1 job din 5 este incadrat la mod de lucru hibrid”, spune Ana Visian, Marketing Manager BestJobs.
Potrivit datelor de pe platforma BestJobs, desi oferta de joburi remote s-a mentinut de la inceputul anului in jurul valorii de 12% din total, joburile hibrid au crescut tot mai mult, ajungand in august la aproape 20%.
 
Cheltuielile pentru starea de bine a oamenilor, cel mai putin afectate de optimizarea bugetului
Pentru a face fata facturilor crescute la utilitati, angajatii romani au in plan sa reduca, in primul rand, cumparaturile de gadget-uri, electronice si electrocasnice de mari dimensiuni sau produse neesentiale (33%). Ulterior, vor taia de pe lista costurile cu imbracamintea si incaltamintea (23%), dar si pe cele alocate iesirilor in oras (10%) si comenzilor de mancare (10%). Cu toate acestea, obiceiurile care aduc cel mai mult confort si imbunatatesc starea de spirit raman ultimele pe lista taierilor: serviciile de streaming filme si muzica (3%), abonamentul la sala sau bazin de inot (3%), dar si bugetul de cheltuieli pentru sarbatorile de iarna (3%).
Sondajul a fost efectuat in perioada 27 august - 11 septembrie pe un esantion de 1.272 utilizatori de internet din Romania.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter