RO EN
The cart is empty

Adecco Romania: Piata muncii a intrat din 2021 intr-o perioada noua de reconversie

Recuperarea economica a Romaniei din 2021 a fost estimata de catre Fondul Monetar International la 6% din PIB. Romania are, alaturi de Turcia si Spania, cea mai mare recuperare economica prognozata din Europa. Inflatia globala este in crestere si efectele ei vor fi resimtite si in Romania.
Efectele acestei relansari economice sunt accentuate de optimismul dat de campania de vaccinare anti-covid, care are efecte palpabile in randul populatiei. Consumul este in crestere, iar acest lucru influenteaza nevoia de angajati din piata muncii. In primele 5 luni ale anului, Adecco Romania a inregistrat o crestere de 100% a numarului de aplicari pentru pozitiile deschise, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut. Comparand cu aceeasi perioada a anului 2019, cresterea este de 170%. In paralel, numarul solicitarilor pentru proiecte de recrutare a depasit in primle 5 luni ale anului intreaga valoare a solicitarilor pentru tot anul 2020.
“Pana de curand, am comparat 2021 cu 2020 doar pentru lunile ianuarie, februarie si martie. Din 2020, acestea au fost lunile care nu au fost afectate de pandemie. Incepand cu martie, am fost nevoiti sa privim ca referinta anul 2019 cand efectele pandemiei erau inexistente. 2019 a fost considerat de multi anul angajatului in piata muncii. Candidatii se gaseau foarte greu si proiectele de recrutare erau adesea dificil de implementat.
Comparand insa datele din primele 5 luni ale anului cu ultimii doi ani, vedem ca ne confruntam cu o noua realitate. Nu putem spune ca ne-am intors in timp, ci mai degraba ca piata muncii trece printr-o perioada de reconversie. Avem de-a face cu un numar mare de aplicatii, simultan cu cresterea numarului de proiecte de recrutare. Asemenea potrivire intre cerere si oferta nu am mai intalnit in ultimii 20 de ani. Pana la finalul anului vom vedea schimbari in efectivele de angajati din unele sectoare. Putem spune ca pandemia a dat mult de gandit angajatilor si ca se reprofileaza spre sectoare mai stabile. De asemenea, nevoia de angajati este mai mare ca in 2019, cu volume crescute in toate sectoarele si ar trebui sa ne pregatim pentru o noua criza a candidatilor.” – a declarat Florin Godean, Country Manager Adecco Romania.
Adecco Romania este liderul si cel mai mare jucator de pe piata resurselor umane din Romania. Compania gestioneaza peste 4000 de persoane angajate temporar si deserveste zilnic peste 700 de clienti. Echipa Adecco numara in Romania mai mult de 140 de persoane, iar serviciile oferite au o plaja foarte larga, de la recrutare si selectie, la outsourcing, recrutare in masa, dar si outplacement si training.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter