RO EN
The cart is empty

Sedna Design&Elements - noua gama Schneider Electric de aparataj electric

Schneider Electric a anuntat lansarea gamei de aparataj ultraterminal Sedna Design & Elements, care include functii si modele noi, create pentru a raspunde nevoilor actuale ale clientilor, in materie de confort si design elegant.
Sedna Design & Elements este o gama rafinata cu produse realizate intr-o multitudine de culori si texturi naturale cu aspect de lemn, piatra, metal si sticla ce ofera finisaje elegante la preturi accesibile. Conceputa atat pentru arhitecti si specialisti din domeniul Home&Deco, dar si pentru pasionatii de design interior, gama este disponibila in doua versiuni – Design & Elements. Cuprinde o varietate de finisaje pentru mecanisme si rame decorative oferind clientilor posibilitatea de a personaliza designul aparatajului ultraterminal in functie de stilul incaperilor, de la industrial, la cel natural sau glamour, dar si de stilul personal.
Sedna Design & Elements se remarca prin ergonomie, instalare si utilizare facila, dar mai ales, prin fiabilitatea si calitatea finisajelor. Printre caracteristicile de baza ale acestei game, se numara urmatoarele:
- Functionalitate extinsa: fie ca este vorba de mecanisme clasice precum intrerupatoare, prize, variatoare de tensiune, termostate sau detectoare de miscare, sau de mecanisme noi precum priza TV+date sau priza de alimentare+incarcatoare USB, ce ofera functii multiple inglobate in acelasi mecanism, gama Sedna Design & Elements indeplineste cerintele de confort si siguranta pentru o instalatie electrica moderna;
- Prize fiabile, disponibile in doua variante: cu sau fara suruburi, prevazute cu obturatoare pentru prevenirea accidentelor.
- Suport de fixare cu interblocare, pentru a alinia cu usurinta mai multe dispozitive;
- Fante pentru suruburi, pentru a permite reglarea mecanismelor in dozele care nu au fost aliniate corespunzator;
- Opt puncte de fixare, pentru un montaj simplu si fiabil al ramei decorative;
- Margini rotunjite ale ramelor, curbate in jurul peretelui, care nu permit depunerea prafului;
Sedna Design cuprinde dispozitive cu un finisaj modern, netede, disponibile in patru nuante: alb, bej, aluminiu si antracit, care pot fi folosite pentru diferite combinatii, in functie de stilul ales – industrial, contemporan, clasic sau vintage. Sedna Elements ofera o combinatie subtila de forme plate si curbate intr-un design bine structurat, ce ii confera un farmec inovator. Regasim aici rame decorative cu finisaje cu aspect de sticla, lemn, metal sau piatra. Designul elegant redat prin culorile si granulatia ramelor sau a mecanismelor, reflecta tendintele actuale si ofera o nota aparte interioarelor.
Ramele decorative sunt create in diferite variante de la 1 la 5 posturi si pot fi combinate cu toate mecanismele Sedna Design & Elements. In plus, ramele decorative Sedna Design & Elements ofera grad de protectie IP20 sau IP44, in functie de gradul de protectie al mecanismului cu care se instaleaza.
„La Schneider Electric, nevoile clientilor sunt prioritare astfel incat sa putem oferi solutii dedicate pentru fiecare in parte. Gama Sedna Design & Elements este conceputa special pentru locuintele moderne si in conformitate cu tendintele actuale in materie de design”, spune Lucian Enaru, Country General Manager la Schneider Electric Romania. „Pentru ca sentimentul de acasa nu poate fi comparat cu nimic, aceasta gama include functii si finisaje noi, create pentru a oferi confort si eleganta spatiilor interioare, cu produse realizate intr-o multitudine de culori si texturi, oferind finisaje premium la preturi accesibile.”

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter