RO EN
The cart is empty

BOSCH: Vanzarile de tehnologii dedicate Industriei 4.0 cresc la 750 milioane euro

Industria 4.0 devine un factor cheie al succesului in afaceri. Grupul german de tehnologie Bosch a inceput digitalizarea productiei si a logisticii inca din 2012 - atat in fabricile proprii, cat si in cele ale clientilor sai, acest lucru putand spori productivitatea cu pana la 25%. Compania isi propune sa obtina un astfel de impuls prin utilizarea inteligentei artificiale, de exemplu pentru planificarea si optimizarea proceselor de productie. In acelasi timp, datorita internetului lucrurilor aplicat in industrie companiile devin mai puternice, mai solide si mai rezistente la crize. Acesta ajuta la monitorizarea utilizarii si a starii echipamentelor individuale si ofera transparenta in ceea ce priveste lantul de aprovizionare. In 2019, Bosch a generat vanzari de peste 750 de milioane de euro cu solutiile conectate pentru productie si logistica. Aceasta a fost o crestere de 25% fata de cifra vanzarilor din anul precedent, de aproximativ 600 de milioane de euro.  

Sustenabilitate mediului: calea catre productia fara impact asupra climei
Industria joaca un rol esential in lupta impotriva schimbarilor climatice: aceasta ocupa locul al doilea doar comparativ cu sectorul energetic, care este cea mai mare sursa de emisii. In acest context, productia industriala dezvolta solutii tehnologice pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon atat in propriile operatiuni, cat si in alte sectoare. Bosch vizeaza sa devina neutra din punct de vedere al emisiilor de carbon pana la sfarsitul anului 2020. Peste 400 de locatii de la nivel global vor afisa zero amprenta de carbon. Mai multe proiecte pe care compania le dezvolta in Germania, Franta, India si Mexic  demonstreaza actiunile intreprinse de fabricile Bosch pentru a-si reduce necesarul de energie si pentru a conserva resursele. Pe baza propriei sale experiente in materie de neutralitate climatica, Bosch a infiintat o divizie care ofera asistenta companiilor ce intentioneaza sa ajunga la o productie fara impact asupra climei. Bosch Climate Solutions aplica diferite parghii si utilizeaza produse din portofoliul de Industrie 4.0 al Bosch. Un exemplu este platforma Bosch Energy, o solutie software pe baza de cloud pentru gestionarea cerintelor energetice si a consumului echipamentelor si sistemelor conectate. Unitatile de actionare hidraulica inteligente joaca de asemenea un rol esential. Solutia CytroBox oferita de Bosch Rexroth, de exemplu, necesita cu 80% mai putina energie decat unitatile conventionale. 
 
Flexibilitate tehnologica: produse deschise si compatibile pentru piata
Solutiile tehnologice de sine statatoare nu isi au locul in fabrica viitorului. Produsele si procesele trebuie sa fie agile si compatibile. Bosch Rexroth lanseaza o tehnologie de control pe baza de software, compatibila 5G, care intelege mai mult de 30 de protocoale de date. ctrlX Automation urmeaza sa devina centrul de comanda al fabricii viitorului. Prin intermediul Nexeed Industrial Application System, divizia Bosch Connected Industry ofera mai mult decat un simplu magazin de aplicatii pentru productie si logistica. Diferitele aplicatii software pot fi comandate, utilizate si conectate intre ele, dupa cum este necesar. Toate datele echipamentului sunt disponibile intr-un format clar si standardizat. Expertiza extinsa in domeniul productiei si flexibilitatea remarcabila ale Bosch au fost, de asemenea, esentiale pentru a ajuta compania sa raspunda rapid si adecvat pandemiei de coronavirus. In cateva saptamani, divizia Bosch pentru echipamente cu destinatie speciala a conceput sisteme complet automatizate pentru producerea mastilor. Cinci linii de productie din patru locatii de la nivel global sunt acum operationale si lucreaza pentru a produce peste o jumatate de milion de masti pe zi.
 
Conectivitate inteligenta: promovarea noilor tehnologii
Bosch considera ca tehnologia 5G este calea ce trebuie urmata. Noul standard de comunicatii mobile indeplineste cerintele exigente ale productiei. Acesta va face posibila, pentru prima data, „comunicarea critica” fara fir. Bosch a inceput din timp propriile activitati de cercetare in domeniul 5G si s-a implicat, alaturi de o serie de organisme nationale si internationale, in conturarea noului standard de comunicatii mobile, pentru a raspunde nevoilor productiei industriale. Compania incepe acum sa dezvolte campusuri de retele 5G locale. In prezent, primele produse compatibile 5G patrund pe piata: aditional platformei de control ctrlX Automation, acestea includ si un sistem de transport autonom. Sistemul autonom Active Shuttle navigheaza in siguranta in cadrul unitatilor de productie si transporta marfuri din depozit direct la liniile de productie unde sunt necesare. Productia conectata nu se opreste la poarta fabricii si nici la granitele nationale. Astfel, Bosch participa la proiecte si initiative care tin de  „incrucisarea industriilor”, cum sunt, de exemplu, Platforma Industrie 4.0 sau infrastructura europeana de date GAIA-X. Acesta din urma isi propune sa creeze un ecosistem digital deschis, care sa ajute companiile sa partajeze la nivel global date si modele de afaceri la scara mondiala, avand la baza reguli definite in comun si standarde uniforme. 
 
Abilitati adecvate: angajatii calificati conduc Industria 4.0 
Proiectele Industriei 4.0 esueaza adesea in stadiul de implementare din cauza lipsei de personal calificat. Bosch ia masuri pentru a contracara acest lucru oferind un program extins de instruire si dezvoltare profesionala. Angajatii pot alege dintre aproximativ 200 de sesiuni de instruire, cursuri si programe specifice pentru Industria 4.0,axate pe aspecte ale digitalizarii din productie, cum ar fi programarea sau analiza datelor. Bosch utilizeaza aceasta expertiza atat pentru proiectele proprii, cat si pentru a ajuta companiile sa creeze procese conectate de productie si logistica. In plus, Academia Drive and Control si Bosch Connected Industry ofera numeroase cursuri de instruire, care sunt accesibile pentru clienti si companii interesate. Manufacture #LikeABosch prezinta avantajele oferite de Industria 4.0. Aceasta campanie IoT plina de umor ofera informatii despre operatiunile de fabricatie revolutionare. Testimonial Shawn, robotii inteligenti precum APAS si angajatii Bosch - adevarati experti in Industria 4.0 - au rolurile principale in videoclipurile filmate la fabrica Rexroth din Nürnberg la inceputul lunii martie.
***
Strategia de dezvoltare a grupului Bosch, ideile si solutiile pentru industria viitorului au fost prezentate in cadrul Zilelor digitale de la Targul de la Hanovra din vara acestui an. 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter