RO EN
The cart is empty

SAINT-GOBAIN: Vanzari de aproape 22 miliarde euro, in primul semestru

In primul semestru din 2012, grupul francez Saint-Gobain, unul dintre principalii furnizori internationali de sticla si diverse materiale de constructii, a comunicat o cifra de afaceri de 21,59 miliarde euro, cu 3,4% mai mare fata de perioada similara din 2011. Cresterea organica a fost de 0,8%, insa la nivelul trimestrului al doilea s-a consemnat o diminuare de 2,3%, din acest punct de vedere. Un indicator important este pretul de livrare, care a sporit cu 2,2% in perioada ianuarie - iunie a.c., majorarea fiind de 2,6% daca sunt excluse efectele exercitate de divizia de sticla arhitecturala. Din punct de vedere structural, departamentul de materiale inovatoare a inregistrat o scadere de 3,1%, reflectand conditiile adverse de pe piata vitrajelor. In sectorul respectiv, diminuarea a fost de 6,5%, ca urmare a situatiei negative de pe piata auto, a colapsului domeniului de panouri solare, a scaderii preturilor si a cresterii costurilor cu materiile prime si energia. In ceea ce priveste departamentul de produse pentru constructii, situatia a fost mult mai echilibrata, contractia fiind de doar 0,3%, ca urmare a scaderii cererii din Europa de Vest si Asia. Evolutia a fost pronuntat eterogena, solutiile pentru interior consemnand o majorare de 0,7%, iar cele de exterior o scadere de 1,2%. Conducerea grupului a afirmat ca alaturi de conditiile meteo nefavorabile, performanta a fost afectata de incetinirea ritmului de crestere economica in Europa Occidentala, precum si de viteza prea lenta de revigorare a industriei constructiilor din SUA. In aceste conditii, este de asteptat ca tendinta actuala sa se manifeste si in partea a doua a anului, desi au aparut timide semne de crestere a cererii in statele aflate in curs de dezvoltare. Pentru a preveni derapaje si mai grave, in continuare vor fi implementate masuri speciale vizand: focalizarea asupra preturilor de comercializare, continuarea implementarii programului de reducere a costurilor, recalibrarea cheltuielilor de capital si a celor destinate derularii programelor de investitii. Informatii suplimentare, la www.saint-gobain.com    
 
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter