RO EN
The cart is empty

SAINT-GOBAIN a depasit in 2021 vanzarile anului prepandemic 2019, cu 13,8%

Grupul francez Saint-Gobain, lider pe piata globala a materialelor de constructii, a raportat o crestere organica de 18,4% a vanzarilor din 2021 fata de nivelul din 2020, in termeni comparabili (LFL), pana la 44,16 miliarde euro. Comparativ cu anul 2019, ultimul an in care activitatea nu a fost influentata de pandemia de coronavirus, vanzarile grupului au fost mai mari cu 13,8% in 2021. Conducerea Saint-Gobain subliniaza, in raportul financiar anual, evolutia accelerata a businessului in al doilea trimestru al anului 2021, ce marcheaza o crestere de 15,9% comparativ cu nivelul din al doilea trimestru al anului 2019.
Intr-un mediu mult mai inflationist al materiilor prime si al costului energiei, grupul a majorat preturile produselor, efectul acestor scumpiri avand generand un plus de 6,7% pe parcursul anului 2021, in medie.
"Recordurile realizate in 2021 confirma ca grupul a intrat intr-o noua etapa in ceea ce priveste performanta, marcata prin cresterea vanzarilor peste media pietei, castiguri si marja record, un nivel ridicat al capacitatii de generare de fluxuri libere de numerar, care s-au dublat fata de anii precedenti, precum si prin crearea de valoare pentru actionarii nostri, datorita alocarii stricte a capitalului si optimizarii eficiente a portofoliului. Cu doua miliarde euro din cesiuni in 2021, care se adauga celor 5,6 miliarde euro din vanzarile de active din perioada 2018-2020, precum si achizitii finalizate sau aflate in curs cu o valoare cumulata de doua miliarde euro (in principal Chryso si GCP Applied Technologies), Saint-Gobain si-a continuat ferm strategia de creare de valoare si s-a impus ca un jucator important, la nivel mondial, in segmentele de mare crestere, precum substantele chimice pentru constructii", a declarat Benoit Bazin, CEO al grupului Saint-Gobain.
Restructurarea portofoliului prin cesiuni a avut un impact negativ, de 2,2% asupra vanzarilor din 2021, cu o accelerare in ultimul semestru. Numai anul trecut, Saint-Gobain a semnat 20 de cesiuni, reprezentand vanzari de doua miliarde euro, printre care se afla companiile Lapeyre (Franta), operatiunile de distributie din Olanda si Spania, cele de distributie de produse speciale din Marea Britanie, divizia Glassolutions din Germania si Danemarca, dar si segmentul Pipe (tubulatura) din China.
Totodata, in 2021, Saint-Gobain a finalizat 37 de achizitii, reprezentand vanzari cumulate de aproape doua miliarde euro, incluzand mai ales operatiunile Chryso si GCP Applied Technologies (GCP), consolidandu-si pozitia pe piata globala a aditivilor si produselor chimice pentru constructii, dar si activele Panofrance, distribuitor de lemn pentru constructii si paneluri. Potrivit datelor grupului francez, integrarea Chryso progreseaza, rezultatele acesteia fiind incluse in raportarea Saint-Gobain incepand din trimestrul 4 al anului 2021.
 
Cresteri procentuale de doua cifre, in toate regiunile
In plan regional, vanzarile inregistrate de divizia Northern Europe (ce acopera operatiunile din emisfera nordica a continentului) au fost mai mari, in 2021, cu 15,5% fata de nivelul din 2020 si cu 12,2% comparativ cu 2019, cu o accelerare in a doua jumatate a anului trecut (+14,9% fata de perioada corespunzatoare din 2019) datorata mai ales pietelor de renovare si cererii crescute din ultimul trimestru din 2021. Tarile nordice au avut o evolutie foarte buna, in general, in special in zona de distributie si produse usoare pentru constructii, vanzarile fiind sustinute mai ales de sectorul de renovare. Platformele de e-commerce au generat 30% din vanzarile de produse speciale pentru constructii. In pofida scaderii cererii din domeniul auto, vanzarile din Germania au crescut, datorita tintelor de eficientizare energetica a cladirilor, care au generat vanzari mai mari mai ales pentru produsele de izolatii. Piata de renovari va beneficia de stimulente si in 2022, care vor sprijini, in continuare, vanzarile de materiale specifice. O evolutie foarte buna a fost inregistrata si in Marea Britanie, accentuata de politicile de preturi si de cresterea segmentului de distributie. Tarile din zona estica Europei au raportat cresteri anuale semnificative, cu precadere Polonia, Cehia si Rusia, desi aceasta din urma genereaza 0,5% din vanzarile grupului.
In regiunea delimitata de Europa de Sud - Orientul Mijlociu si Africa, vanzarile Saint-Gobain au crescut semnificativ in 2021 (+20,3%), toate tarile din zona raportand evolutii procentuale de doua cifre. Fata de nivelul din 2019, cresterea anuala este de 13,9%. In cele doua Americi, grupul francez a raportat un avans organic de 22,3% in 2021, comparativ cu 2020, respectiv cu 28,3% fata de 2019, iar in regiunea Asia-Pacific vanzarile s-au majorat cu 28,5% fata de 2020 si cu 17% raportat la 2019.
Pentru 2022, excluzand impactul pandemiei de coronavirus si situatia geopolitica, conducerea grupului Saint-Gobain estimeaza ca va continua evolutia foarte buna pe piata renovarilor din Europa. De asemenea, compania mizeaza pe dezvoltarea pietei rezidentiale din America de Nord, dar si pe recuperarea economiilor din sud-estul Asiei, afectate major de pandemie.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter