RO EN
The cart is empty

ROCKWOOL: Reabilitarea termica contribuie la combaterea schimbarilor climatice

Reabilitarea termica a cladirilor pentru reducerea cererii de energie reprezinta un instrument-cheie si un punct nevralgic pentru combaterea schimbarilor climatice, dupa cum precizeaza specialistii grupului danez Rockwool, lider mondial in solutii de izolare din vata minerala bazaltica, in preambulul celui mai recent raport, elaborat in vederea stabilirii perspectivelor globale cu privire la valoarea adaugata a acestui tip de lucrari. Acest domeniu, respectiv imbunatatirea eficientei energetice a cladirilor, este unul din putinele in care beneficiile ulterioare depasesc cu mult investitiile.
„In prezent, dispunem de o gama larga de solutii tehnice si avem o experienta vasta, cu proiecte individuale dezvoltate in intreaga lume, urmand sa ne concentram asupra modului in care activitatile de reabilitare termica pot fi adaptate pentru a raspunde la provocarea pe care o implica urgenta combaterii schimbarilor climatice. In cadrul unui nou raport, elaborat in colaborare cu specialistii Copenhagen Economics, prezentam recomandarile noastre pentru stabilirea unor masuri urgente referitoare la reabilitarea termica a constructiilor existente”, se mai subliniaza in raport.
„Actualmente, 3,8 miliarde persoane traiesc in mediul urban si, potrivit United Nations World Urbanization Prospects, la acestea se vor adauga alte 2,5 miliarde persoane pana in anul 2050. Cu toate acestea, in ariile urbane, dens populate si cu un nivel ridicat al suprafetelor construite nu se valorifica la maximum potentialul de a genera o dezvoltare sustenabila, precum si prosperitate. Pe plan global, mai mult de 28% din emisiile de gaze cu efect de sera sunt generate de energia folosita pentru incalzirea sau conditionarea aerului din incintele cladirilor. Daca nu se ia, de urgenta, nicio masura de reabilitare, in anul 2050 aceasta cota se va majora  cu 50%. Pentru a atinge tintele ambitioase stabilite prin acordul de la Paris, sunt necesare actiuni sustinute pentru reabilitarea pe scara larga a fondului construit, ceea ce va impune, evident, alocarea unor sume considerabile pentru investitii, dar, de vreme ce aproape 90% din activitatea umana se desfasoara in imobile, aceasta este o problema privind dreptul oamenilor de a trai, invata, lucra sau a petrece timp liber in cladiri ce trebuie sa fie confortabile si in care locatarii lor sa se simta in siguranta”, a declarat Mirella Vitale, vicepresedinte senior al Rockwool Group. Pentru a descarca raportul integral al corporatiei, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter